Ca un bonus oferit slujitorilor fideli din trusturile media, domnia sa  a precizat că lucrările acestei comisii nu vor beneficia de  participarea presei.  La un alt nivel, echidistantul  Cristian Pârvulescu, inspirator al hibridei  legi  electorale care a generat creşterea artificială a numărului de parlamentari, creionează tabloul unui forum constituţional care  seamănă, prin proporţii şi ambiţie, cu Marea Adunare Naţională de dinainte de 1989.

Şi totuşi, dincolo de această mobilizare de forţe impresionantă, o întrebare revine în minţile atâtora dintre noi - pentru cine se scrie, în definitiv, o constituţie? Departe de a fi retorică, interogaţia este provocată de sentimentul că actuala modificare a legii fundamentale va fi, ca şi  ceea ce s-a petrecut la 1991 şi 2003, o afacere exclusivă a politicienilor autohtoni, secondaţi, acum, ca şi atunci, de colaboratori fideli din spaţiul juridic, mediatic sau non - guvernamental. Constituţia României este dăruită, (acordată, s-ar putea spune, cu gândul la trecutul de secol XIX) naţiunii neştiutoare şi paşnice de către o elită ce pare să ştie cum arată viitorul luminos al patriei. Supremaţia adunărilor este, în realitate, supremaţia unei caste ce refuză orice deschidere către acei cetăţeni în numele cărora se presupune că ar acţiona.

De aici, continuitatea scenariului ce domină ingineria instituţională la  români. Constituţia a  fost, este şi va fi scrisă de politicieni pentru politicieni. 

Fără  vreun rol în formularea ideilor din cadrul ei, cetăţeanul este doar cel căruia i se solicită,  pe un ton imperativ, în numele patriotismului, să aplice riguros şi fără  crâcnire ceea ce ei, politicienii din cale două camere,  hotărăsc că este în interesul naţiunii. Scrisă şi gândită pentru politicieni, constituţia României este destinată să rămână un obiect cu  o finalitate precizată -  un manual care permite conducătorilor trecători ai României să exercite puterea. Ei, cetăţenii, sunt un factor ce este luat în calcul doar  în clipele în care  se organizează referendumul. De abia atunci resursele sunt îndreptate către ei, în vederea   obţinerii sprijinului fără de care însăşi constituţia nu ar exista.

Pentru cine se scrie o constituţie? O dată cu răspunsul pe cale de a se cristaliza, elita politică actuală îşi reconfirmă indiferenţa şi ostilitatea faţă de proiectul de modernizare european. Distanţa dintre România şi  Uniunea Europeană  creşte cu fiecare gest  care are la bază o viziune limitată şi autarhică asupra suveranităţii. Rapoartele instituţiilor europene, elaborate în ultimele luni, recomandau, invariabil, necesitatea  adoptării unei proceduri transparente şi predictibile în ipoteza revizuirii constituţiei. Apelul la   prudenţă este ignorat, deliberat, de  politicienii noştri.

Departe de a fi scrisă  de către politicieni pentru uzul politicienilor, constituţia  este legată, prin mii de fire, de comunitatea civică  căreia i se adresează. Modelul european, pe care România pretinde a-l fi adoptat , are în centrul său această încredere în capacitatea de autodeterminare politică a cetăţeanului.  În România, această viziune a fost absentă, pe parcursul a douăzeci de ani de consolidare democratică.