Oameni cari din nefericire mai sunt: Busuioc din gura peşterii

Orgoliul unei platforme media ca aceasta care se numeşte Blog Adevărul este de a întemeaia şi susţine – şi a reuşit! – dialogul democratic, schimbul mereu dinamic de idei, informaţii, opinii, atitudini, afirmarea şi justificarea unor împătimite partizanate

chiar, fireşte şi întotdeauna în marginile respectului reciproc, în stare să facă plauzibilă respingerea unui alt punct de vedere, fie şi violentă, stlistic vorbind, cu mijloacele ironiei, satirei, pamfletului „ucigător”...

Nu spun nici o noutate nici atunci când adaug  sub semnătură şi nu la adăpostul pseudonimului, sau al libertăţii lipsită de orice răspundere a Cititorului, generic vorbind, care şi el este  generos şi democratic invitat să intre în dialog şi să-şi exprime tranşant opinia. Libertatea de exprimare, sub raportul ideii,pe care o promoveaza o astfel de platformă, binevenită, foarte binevenită, şi cu tradiţie în media civilizată pe atâtea meridiane, presupune, cred eu, măcar onoarea propriei semnături care să asigure respectabilitatea tuturor dialoganţilor.

Nu mi se pare însă firească participarea la Dialog de după perdeaua jenantă a oricărei lipse de răspundere şi a oricărei lipse de civilitate. Altfel, această perdea a laşităţii lasă liberă de orice oprelişte morală, de orice rigori ale civilizaţiei elementare, insanitatea în cea mai jalnică înfăţişare a ei.  Din păcate, perdeaua lasitătii acoperă, de la o vreme, şi favorizează îngrijorător în toată media, ca la uşa cortului, proliferarea mizeriei resentimentlui primitiv jalnic, tristeţea răbufnirilor răsbunării propriei neputinţe şi infirmităţi morale, a urii viscerale a pescuitorilor disperaţi în băltoacele rigolelor mahalalei sordide şi astfel apar-chipurile demascator-la lumina de care au totuşi nevoie şi profesioniştii delaţiunii cu orice preţ, chiar şi cu numai doi arginţi, acuzele şi invectivele pe care nimeni nu e obligat să le motiveze.

Perdeaua laşităţii favorizează iarăşi, din ce in ce mai deşuchiat, atacul la persoană pe care nimeni nu se simte dator să-l semneze responsabil, şi flagelul a cuprins societatea întreagă, de sus şi până jos, din pagina măruntă a unei gazete cu apariţie întâmplătoare în câte o urbe uitată de lume,până în auala Parlamentului.

Organisme media, nu puţine, îşi întemeiază rating–ul pe aruncarea pe piaţă a tuturor enormităţilor care a doua zi plutesc infamator,uitate de cine le-a lansat fără cea mai firavă umbră de ruşine.

Infame informaţii, repet, dintre cele mai delirante, rămân în aer, suspendate şi se constituie, unele, in autentice asasinate moral, infestează atmosfera bietei societăţi şi o fac irespirabilă.

Mahalaua imundă, despre care am mai vorbit, ne inundă.

Să mai fie nevoie să aduc în discuţie şi exemplul extrordinarei performanţe a Simonei Halep pusă, performanţa, sub semnul întrebării şi eroina tăvălită orbeşte cu o bucurie şi o ură amestecate sadic în aceiaşi clipă aproape cu coborârea din avion pe pământul patriei de care tocmai se declara atât de mândră, sportiva aplaudată în toată lumea?!

Performerul pomenitului linşaj mediatic, un incontinent defăimător, al cărui anonimat, deşi el se expune, glorios fizic, pe un ecran tv, nu poate fi deslegat altfel decât prin cercetarea cărţii de imobil.

Imaginaţi-vă, aşadar, gura unei peşteri adânci şi întunecoase şi în gura  peşteri, ieşit la lumnia zilei înarmat cu strămoşeasca ghioagă de lemn abia cioplit, să zicem un…Busuioc, hotărât să se repeadă cu ea în ţeasta primului trecător, vinovat că pornind cu încredere la drum nu a bănuit şi întâlnirea cu goliciunea lui…Busuioc, îmblănită cu ura neputinţei  şi uitată şi fără  biata frunză de viţă, sălbatecă şi ea.