Ion Jovin a fost ales la Secţia de ştiinţe medicale. Anton Golopenţia, la Secţia de ştiinţe economice, juridice şi sociologie, iar Nicolae Aurelian Steinhardt, la Secţia de filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie. Mai ales Galopenţia şi Steinhardt merită o atenţie aparte, fără a minimaliza meritele reale ale doctorului Jovin, întemeietorul oncologiei şi radioterapiei româneşti, profesor al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, preşedinte al Societăţii Române de Radiologie şi, printre altele, sfetnicul medical al marelui Iuliu Maniu.

De numele lui Galopenţia se leagă aclimatizarea şi aprofundarea la noi a unei direcţii de cercetare din care, de fapt, ne reclamăm toţi, fără să ştim mereu despre ce este vorba: geopolitica. În bună continuitate a şcolii lui Dimitrie Gusti, părintele sociologiei româneşti, Galopenţia se concentrează pe aspectul legăturii cauzale dintre geografie şi politică, dintre datul teritorial şi inteligenţa de a profita (sau nu) de acesta, demonstrând că proiectele se societate sunt profund şi iremediabil marcate de luarea în serios a aşezării pe hartă.

Cât îl priveşte pe Steinhardt, Părintele Nicolae de la Rohia, gestul academicienilor le spală multe dintre păcate. Alegerea acestui minunat evreu, convertit între zidurile puşcăriei, fin intelectual, aflat de ani buni într-un război la propriu cu propriile lui patimi, pe cât de inteligent pe atât de deschis altor căi ale cunoaşterii, inclusiv celei religioase, reprezintă o reperaţie istorică. Nu doar pentru că o valoare ajunge să fie recunoscută, mai mult de cât atât aceasta fiind inclusă într-un canon cultural-bibliografic care poate forma, ca şi până acum, conştiinţa generaţiilor tinere.

Una peste alta, academicienii au marcat fundamental un an dedicat de Biseria Ortodoxă majoritară celor care şi-au mărturisit credinţa în temniţele comuniste. Care, altfel spus, au fost lumini în plină noapte a istoriei, care au stat drepţi când brazii erau doborâţi, care au transformat, uimitor şi tulburător, celulele în laboratoare ale sfinţeniei. Pe scurt: o nouă tipologie de eroism cultural a fost confirmată şi astfel dezminţită tendinţa unora de a contesta totul, cu şi mai ales fără argumente, în numele unui nimic care, spectaculos, nu anunţă ... nimic.