Numărul şomerilor a ajuns la 366.000. ANOFM: E în creştere faţă de luna precedentă din cauza înregistrării absolvenţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În această toamnă se va mai organiza o Bursă a locurilor de muncă FOTO Adevărul
În această toamnă se va mai organiza o Bursă a locurilor de muncă FOTO Adevărul

La sfârşitul lunii iulie 2017, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 4,18 la sută, mai mare decât cea din luna anterioară, din cauza înregistrării absolvenţilor în baza de date a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Potrivit ANOFM, sunt peste 366.000 de şomeri înregistraţi la nivel naţional, cei mai mulţi în Vaslui şi Teleorman. La sfârşitul lunii iulie, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 4,18 la sută, mai mare cu 0,03 puncte procentuale decât cea din luna anterioară.

„Creşterea a fost determinată de înregistrarea absolvenţilor în baza de date a ANOFM, situaţie care se regăseşte în aceeaşi perioadă şi în anii precedenţi, rata şomajului din luna iulie a anului 2016 fiind cu 0,61 puncte prpcentuale mai mare faţă de cea a acestui an”, se arată în document.

Dintre cele 366.576 persoane înregistrate în evidenţele agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, 62.003 primeau indemnizaţie de şomaj. Comparativ cu luna precedentă, rata şomajului masculin a rămas constanta la 4,49 la sută, iar rata şomajului feminin a crescut de la 3,75 la sută în luna iunie, la 3,81 la sută.

Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 – 49 de ani (105.980), urmaţi de cei din grupa de vârstă 30 – 39 de ani (74.850), la polul opus aflându-se persoanele între 25 – 29 de ani (27.366).

Judeţe cu cel mai înalt nivel al şomajului

Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional aveau ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (79,28%).

În cea de-a şaptea lună a acestui an, rata şomajului s-a diminuat în 17 de judeţe, cele mai mari scăderi înregistrându-se în judeţele: Bistriţa Năsăud, Hunedoara, Harghita, Alba, Suceava, Gorj şi Dâmboviţa. cu 0,13 pp. În municipiul Bucureşti rata şomajului are aceeaşi valoare ca luna precedentă.

Nivelurile cele mai ridicate ale ratei şomajului au fost în judeţele Vaslui (10,38%), teleorman (10,15%), Galaţi (9,66%), Buzău (9,44%), Mehedinţi (9,31%), Dolj (8,56%), Olt (6,71%), Gorj (6,64 %), urmate de judeţele Ialomiţa (6,45%) şi Bacău (6,03%). Judeţul Ilfov a continuat să înregistreze, şi în luna iulie 2017, cea mai mică rată a şomajului (1,07%).

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite