Noua religie a prostiei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Agora” a devenit atât de vastă, încât filtrele bunului-simţ aproape că au dispărut, căci fiecare poate spune lumii orice, fără să existe vreo restricţie (legală, morală, teritorială etc). Pare un model ideal la nivel filosofic, însă este clar că n-ar fi rău dacă ar fi bine, ca să parafrazez un filosof fotbalistic în viaţă.

Dreptul de a spune ce-ţi tună prin cap, adică libertatea de exprimare, este – ne place sau nu - principiul de căpătâi al democraţiei. În esenţă, acest drept - consacrat de agora democraţiilor antice, dar şlefuit cu ajutorul tehnologiilor din lumea modernă – defineşte libertatea individuală, căci din el decurge totul. Uneori firesc, alteori în nuanţe ce tind către zona absurdului.

Oarecum ciudat este că marile democraţii au ajuns să garanteze libertatea de exprimare  până aproape de siluirea dreptului la imagine. Cumva pe nebănuite, libertatea de a spune prostii a intrat în zona „discriminării pozitive”, adică a conceptului ticluit de politicieni pentru a face praf democraţia. În foarte multe chestiuni legate de convenienţele sociale, nu mai decide majoritatea, ci minoritatea, după regula şuie că minoritatea nu trebuie să se simtă neimportantă. Şi-atunci cum mai rămâne cu „demos kratos”?

Dar să revenim la oile noastre, căci oaia – nu-i aşa? – dă din coate să fie confirmată ca brand de ţară. În ultimele două decenii, libertatea de exprimare a căpătat, prin extinderea folosirii internetului, caracteristici pe care părinţii democraţiei nu aveau cum să le anticipeze. „Agora” a devenit atât de vastă, încât filtrele bunului-simţ aproape că au dispărut, căci fiecare poate spune lumii orice, fără să existe vreo restricţie (legală, morală, teritorială etc).  Pare un model ideal la nivel filosofic, însă este clar că n-ar fi rău dacă ar fi bine, ca să parafrazez un filosof fotbalistic în viaţă.

Partea evident bună este că informaţia circulă teribil de rapid şi este uşor accesibilă, oricui. Partea evident proastă este că într-o măsură din ce în ce mai mare internetul este dominat de informaţii false, de păreri tembele prezentate drept opinii avizate, de manipulări ordinare. Asistăm la globalizarea prostiei. Iată şi câteva exemple.

Abandonarea principiilor morale de bază

Oricum am socoti trecutul umanităţii, crima este o stare de fapt. Că ne referim la Cain şi Abel sau la extincţia neaderthalienilor de către „homo sapiens sapiens”, e prea puţin important, căci, de fapt, înseamnă acelaşi lucru, spus altfel.

Singura diferenţă între vremurile străvechi şi cele actuale este poziţionarea societăţii faţă de crimă. Faţă de violenţă în ansamblu. În vremurile întunecate, crima era învăluită în mister. Era poziţionată în zona lui „asta nu se face!”. Iar creştinismul a jucat (în esenţa lui, nu cred că este cazul să ne raportăm la cruciadele în scop evident de jaf, ascunse sub steagul credinţei) un rol esenţial în păstrarea imaculată a conştiinţei. Ştiu. Unii vor declama: obscurantism, pupători de cadavre samd. Nimic mai fals. Dincolo de spectacolul mistic, creştinismul a avut rolul esenţial de a apăra valorile morale de bază fără de care societatea se prăbuşeşte.

Nu neg faptul că ateismul pare să fie o „mănuşă potrivită” pentru intelectuali. Pentru cei care îşi scotocesc mintea să caute răspunsuri la marile întrebări ale universului, nu să inventeze conflicte meschine. Ce ne facem, însă, atunci când „mănuşa” ajunge pe mâna unor persoane pentru care gândirea este un sport obositor şi inutil? Nu cumva principiile morale fundamentale (şi aş aminti aici respectul faţă de viaţă, proprietate şi demnitate) sunt  violate-n piaţa publică pentru că a dispărut „teama de Dumnezeu”? Mie aşa mi se pare.

Stau mărturile atentatele teroriste (care nu au substrat religios, aşa cum se tot vântură, ci sunt îndreptate împotriva umanităţii în ansamblu), crimele în direct pe internet, violenţele verbale virtuale (majoritar anonime) ce depăşesc cu mult limita bunului-simţ. Să fie clar; intoleranţa nu ţine de religie, ci de ridicarea prostiei la rang de principiul moral, cu drepturi şi libertăţi extinse de tembela „discriminare pozitivă”.

Criza de încredere şi noii falşi profeţi

În ultimii ani, internetul s-a umplut de vectori de informare care, prin promovarea cu insistenţă a unor informaţii false, sădesc o uriaşă neîncredere în tot şi în toate. Pare ceva programat la nivel planetar, însă trebuie să lăsăm paranoia la o parte şi să admitem că nu există o cauză unică (deşi obsesia masoneriei globale încă bântuie în lume), ci doar un efect conjugat al acumulării de prostie.

Să luăm ca exemplu o situaţie la zi. Până să se nască pe internet curentul de opinie contra vaccinării, rujeola aproape că dispăruse în România (ca de altfel în toată Europa civilizată). Neîndoielnic, eradicarea virusului s-a făcut prin vaccinarea oamenilor, metodă care a redus drastic „vehiculele” de transmitere.

Atâta doar că, la un moment dat, internetul a fost „cucerit”, pe canale persistente şi bine deghizate (drumul către iad este întotdeauna  pavat cu bune intenţii), de o serie de „guru” ai medicinei (cei mai mulţi dintre ei fără studii de specialitate, dar cu opinii ferme), care au răspândit informaţia că vaccinul antirujeotic ar fi extrem de periculos pentru oameni, deci vaccinarea ar fi o adevărată crimă.

După cum bănuiţi deja, informaţia este falsă (căci medicii au demonstrat că nu există efecte secundare de luat în seamă ale vaccinului), însă scandalul a învins buna-cuviinţă, iar prostia a învins ştiinţa, căci, din păcate, internetul a creat posibilitatea ca perseverenţa în răspândirea informaţiei (false, cum ziceam) să fie mai convingătoare decât cunoaşterea.

Aşa am ajuns să facem un salt înapoi în timp, cam de un secol, şi să avem din nou o epidemie gravă de rujeolă în România (cu extindere rapidă în ţările vecine, care deja ne bat obrazul) şi 27 de copii decedaţi din cauza asta. 

Culmea este că refuzul vaccinării copiilor nu mai are substrat mistic (ca altădată, când anumite grupări impuneau adepţilor să nu apeleze sub nicio formă la medicina modernă), ci vine dintr-un  soi de negare a convenienţelor sociale (fie că vorbim despre cele vechi, religioase, fie că este vorba despre cele moderne, ştiinţifice), negare ce este ridicată la rang de nouă religie. Religia prostiei.

Din păcate, scenariul de mai sus are sute, mii, milioane de „clone” în toate domeniile, iar efectele asupra umanităţii tind să devină devastatoare. Ştiu. O să-mi spuneţi să ofer o soluţie la criză dacă tot mă dau deştept. N-am! Nu poţi vindeca într-o clipă ceea ce s-a distrus în decenii în mentalul colectiv. Pace şi iubire, zic!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite