Nicolăescu: transplantul de inimă va fi reluat din a doua jumătate a anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eugen Nicolăescu susţine că a găsit fonduri pentru a relua transplantul de inimă din semestrul al doilea al acestui an, după ce specialiştii şi societatea civilă, au criticat dur oprirea programului de transplant de cord.

Ministrul Sănătăţii i-a transmis lui Francis L. Delmonico, coordonatorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în domeniul donării şi transplantului de organe, că au existat discuţii cu Radu Deac, preşedintele Consiliului Ştiinţific al Agenţiei Naţionale de Transplant, fost director al Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant (IBCvT) de la Târgu Mureş, în vederea reluării transplantului de inimă în partea a doua a anului, „fiind nevoie şi de o serie de cheltuieli pentru care se vor căuta sursele bugetare”, a anunţat Ministerul Sănătăţii.

De asemenea, ministrul Eugen Nicolăescu le-a solicitat sprijinul specialiştilor în vederea pregătirii unui program special pentru începerea transplantului de plămâni.

Un transplant de inimă costă 43.000 de euro în ţară şi 120.000-150.000 de euro în străinătate

Potrivit profesorului Radu Deac, 55 de inimi pentru transplant au fost „irosite” după desfiinţarea Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant de la Târgu Mureş (IBCvT), în 2011, şi transformarea lui în clinică în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din municipiu, adăugând că acesta era singurul centru din ţară unde se făcea transplant de cord şi că decizia din 2011 a pus medicii în imposibilitatea de a mai face această operaţie.

„E vorba de 20 de corduri pentru transplant în 2012 şi 35 în acest an, din datele mele, de la Agenţia Naţională de Transplant, dar şi din alte părţi. Acesta a fost numărul de donatori din ţară de la care s-au recoltat organe şi, chiar dacă au fost solicitări de a se recolta şi utiliza şi inimi pentru transplant, nu a fost posibil. Desfiinţarea IBCvT a creat dezorganizare, lipsuri materiale, lipsuri de personal şi toate au împiedicat activitatea de transplant cardiac. Practic, nu avea niciun rost să se recolteze, chiar dacă familiile unor donatori au oferit posibilitatea de a se utiliza şi inimile”, a spus Deac.

Potrivit acestuia, cei mai buni medici din institut şi şapte asistente care erau pregătite în Italia pentru acest tip de transplant au plecat. Deşi nu a existat activitate în zona transplantului de inimă, ţara noastră a înregistrat un record la numărul de transplanturi realizate de la începutul anului şi până în prezent.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite