CITEŞTE ŞI: Scorniceştiul se zbate în sărăcie şi anonimat

Ultima parte a procesului de la Târgovişte este halucinantă. Avocaţii Constantin Lucescu şi Nicolae Teodorescu se comportă, împotriva „clienţilor" lor, ca nişte acuzatori stalinişti.

Premeditarea a devenit şi mai evidentă când, teoretic, soţii Ceauşescu ar fi avut dreptul să facă recurs. Avocatul Teodorescu a profitat de fraza-clişeu a lui Ceauşescu, „Nu recunosc niciun tribunal!", pentru a se precipita să-i comunice judecătorului Gică Popa: „Nerecunoscând tribunalul, nu exercită nicio cale de atac. Vă rog să constataţi că hotărârea e definitivă!".

Citiţi şi:

Valentin Ceauşescu a fost salvat de un căpitan din Focşani

Pe drumul dintre rechizitoriul procurorului Dan Voinea şi sentinţa citită de judecătorul Gică Popa a dispărut un miliard de dolari! Este vorba despre punctul 5 al actului de acuzare: „Încercarea de a fugi din ţară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuse la bănci din străinătate". Era prea greu de dovedit într-un proces de o oră şi 20 de minute!

Pentru celelalte patru infracţiuni - genocid, subminarea puterii de stat, acte de diversiune şi subminarea economiei naţionale - era suficientă o justiţie bazată pe lozinci.

Ordinul de la Bucureşti era clar: Ceauşescu trebuia lichidat acolo şi atunci! Măcar i-a fost îndeplinită ultima dorinţă: să moară împreună cu tovarăşa sa.

Stenograma procesului de la Târgovişte (5)

„Inculpaţii au acţionat ca iresponsabili, dar cu deplin discernământ"

Urmare din ziarul de ieri

Procurorul Dan Voinea: Domnule preşedinte, având în vedere atrocităţile săvârşite de Ceauşescu Nicolae şi Ceauşescu Elena, noi considerăm că aceşti doi inculpaţi se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de articolele 162, 163, 165 şi 357 din Codul Penal, articole în baza cărora solicităm condamnarea celor doi inculpaţi la pedeapsa cu moartea. Totodată, solicităm confiscarea totală a averilor soţilor Ceauşescu.

Judecătorul Gică Popa: Aveţi cuvântul în apărare.

Avocatul Teodorescu: Înainte de a discuta problemele de drept, care se ivesc din ceea ce susţin inculpaţii, cărora le acordăm asistenţă chiar faţă de poziţia obstrucţionistă a acestora...

Elena Ceauşescu: E o insultă!

Avocatul Teodorescu: E o insultă? Nicio insultă! Eu voiesc să vă înfăţişez faptul că le-am făcut noi onoarea, venind de la Bucureşti să le acordăm apărarea, care în ultimii 25-30 de ani nu s-a respectat. Că noi înţelegem ca avocaţi să apărăm indiferent pe cine ar fi şi indiferent de faptele pe care le-a săvârşit, dar în limita dispoziţiilor legale, a faptelor de care luăm cunoştinţă prin rechizitoriu, a probelor care au fost căutate de către reprezentanţii legali şi, desigur, în spiritul legalităţii.

Eu, deşi e poziţia absolut obstrucţionistă a celor cărora le-am făcut cinstea de a le acorda această deplasare în locul acesta... Ca să-i apărăm! Înţelegem, totuşi, ca şi ei să înţeleagă - pentru dumneavoastră nu am nevoie să vă fac asemenea lămuriri - că numai un preşedinte în funcţiune poate cere, pentru o faptă pe care ar săvârşi-o, să fie supus discuţiunii organului legislativ, care la noi este Marea Adunare Naţională. Şi că odată cu destituirea dintr‑o anumită funcţie de stat... şi noi nu vorbim de calitatea dumnealui de secretar general al partidului, care e o altă treabă şi o judecă partidul, ci de calitatea care (!) a avut-o Ceauşescu Nicolae, aceea de preşedinte al acestei ţări. Or, această calitate, din momentul în care Frontul Salvării Naţionale s-a constituit şi Consiliul care este constituit a luat măsura de demitere a guvernului şi de demitere din funcţia de preşedinte al Republicii a lui Ceauşescu Nicolae, acesta este supus dispoziţiilor legale ca orice cetăţean din această ţară.

Deci, din acest punct de vedere, noi constatăm - şi vă rog să consemnaţi în procesul verbal al şedinţei acest fapt - că am constatat că sunt îndeplinite toate formele procedurale prevăzute de lege pentru trimiterea în judecată şi judecarea celor care au compărut în calitate de inculpat. Deci, este o greşeală pe care o săvârşesc cei doi inculpaţi, nu a faptului recunoaşterii sau nerecunoaşterii, pentru că aceasta, recunoaşterea sau nerecunoaşterea, dacă este dezminţită de probe, nu face două parale.

Şi dumnealor au socotit... deşi eu am venit să le acord, să le fac cinstea de a-i apăra... Ei se menţin în aceeaşi poziţie pe care au avut-o dintr-un început, zicând că este un act de provocare dacă i-am întrebat dacă sunt bolnavi psihic sau nu. Pentru că una e impunitatea prevăzută de legi, adică aceea în care eşti bolnav şi poţi fi supus unei expertize psihiatrice, şi atunci eşti iresponsabil - mare diferenţă fiind faţă de situaţiunea în care te comporţi ca un iresponsabil, dar eşti responsabil.

Şi spre regretul meu, care sunt avocat - nici procuror, nici membru al tribunalului militar - trebuie să constat, şi o spun cu toată certitudinea, că inculpaţii cărora noi le acordăm asistenţă, chiar în dauna voinţei lor, pentru că aşa glăsuieşte legea care nu s-a respectat până acum... şi dumnealor, amândoi o ştiu, faptul acesta... eu vă spun că dumnealor au acţionat ca iresponsabili, dar cu deplin discernământ în tot ceea ce au făcut.

Ei sunt trimişi în judecată pentru patru fapte, eu înţeleg să extind în vreun mod ceea ce a zis rechizitoriul Procuraturii, şi anume pentru faptele prevăzute de articolele 162, 163, 165 şi 357 din Codul Penal... şi constat, în baza probelor care au fost depuse la dispoziţie, că aceştia se fac vinovaţi de aceste fapte.

Rugămintea noastră, a apărării, însă, este una singură: ca dumneavoastră să luaţi o hotărâre care să nu aibă caracterul de vendetă, să nu aibă caracterul de răzbunare, ci să fie... şi să o înţeleagă până în ultima lor clipă, ei şi alţii care vor mai compare în faţa judecăţii, că poporul acesta, printr-un tribunal legal constituit... că dacă nu ar fi fost legal constituit, noi suntem primii care am fi venit să spunem: „E nelegal constituită o instanţă judecătorească!".

Să ştie şi cei doi inculpaţi, cărora forţamente trebuie să le acordăm apărarea pe care nu o voiesc... dar noi trebuie să-i apărăm, pentru că aşa glăsuieşte Constituţia de care ei fac vorbire, fără să ştie ce spune în ea. Încălcarea crasă a acesteia...

Generalul Victor Atanasie Stănculescu, organizatorul operaţiunii „Târgovişte“, Gelu Voican Voiculescu, misteriosul „revoluţionar“ trimis de FSN la procesul Ceauşeştilor şi Procurorul-maior Dan Voinea, reprezentantul acuzării în procesul-mascaradă din cazarma UM 01417 Târgovişte

Stenograma procesului de la Târgovişte (5)

„Nu sunt inculpat, sunt preşedintele României!"

Elena Ceauşescu: Extraordinar!

Avocatul Teodorescu: ... Şi-i apăr pentru că aşa trebuie, dar şi să se lămurească pentru totdeauna, pentru clipele cât vor mai avea până la sfârşitul vieţii lor, că tribunalul acesta militar a fost şi este legal constituit şi că ei nu au calitatea decât de inculpaţi, iar nu calităţile de stat pe care le-au avut până în momentul în care li s-au ridicat aceste funcţiuni de către organul care este constituit legal în această ţară.

Judecătorul: Cu privire la faptele lor?

Avocatul Teodorescu: În ce priveşte fapte prevăzute de 162, şi anume aceea de subminare a puterii de stat, în probele care le-au fost culese şi ni s-au pus şi nouă la dispoziţie, nu pot face niciun fel de obiecţiune, socotind că aceştia, într-adevăr, se fac vinovaţi de săvârşirea acestei fapte.

În ce priveşte fapte prevăzute de 163 din Codul Penal, actele de diversiune din materialul care ne-a fost pus la dispoziţie de către acuzare şi de care am luat cunoştinţă, în deplină cunoştinţă de cauză, ceea ce le spun şi dumnealor, vă rog să constataţi şi să luaţi act de declaraţia pe care o facem noi în calitate de apărători, că aceştia, într-adevăr, se fac vinovaţi şi de săvârşirea acestei infracţiuni.

În ce priveşte infracţiunea de subminare a economiei naţionale, aceea prevăzută de articolul 165 din Codul Penal şi toate documentele acesteia, care au fost culese în scurt timp, în câteva zile, de organul de urmărire penală, ca documente ce existau acestui moment, se fac vinovaţi aceştia şi de săvârşirea acestei infracţiuni.

În fine, ultima faptă în sarcina lor, şi care este şi cea mai gravă, aceea de genocid, prevăzută de 357, alineatul 1, litera c, din Codul Penal, constat că şi această faptă este săvârşită de aceştia.

Rugămintea noastră, în calitate de apărători ai celor doi inculpaţi, soţii Ceauşescu Nicolae şi Elena, este aceea ca dumneavoastră să daţi hotărârea, în numele legii, să nu apară ca un act de răzbunare a cuiva, ci să se înţeleagă că pentru acele fapte săvârşite, fiecare inculpat trebuie să-şi primească pedeapsa, aşa cum este prevăzută de lege. Vă mulţumesc.

Judecătorul: (Către avocatul Constantin Lucescu) Apărarea, aveţi cuvântul.

Avocatul Lucescu: Domnule preşedinte, domnilor asistenţi populari, reprezentanţi din sală, este greu să pui concluzii împotriva oamenilor care, chiar şi deferiţi Justiţiei, nu vor să recunoască crima împotriva poporului român, crima de genocid, nu numai la Timişoara şi Bucureşti, în momentele de faţă, ci crima dinainte, de peste 20 şi ceva de ani. Crima prin înfometare, prin lipsă de căldură, prin lipsă de lumină, dar cea mai odioasă crimă a fost crima de a încătuşa spiritul românesc, sufletul acestui popor... în raport cu odioasele crime săvârşite la Timişoara, de odioasele crime săvârşite când poporul şi copiii, copii nevinovaţi, au fost călcaţi de tancuri cu şenile.

Când aţi căutat un act odios, de diversiune, până când Armata cu Securitatea să o puneţi cap la cap... şi aţi îmbrăcat ofiţeri ai Securităţii din trupele dumneavoastră în ofiţeri ai Ministerului Apărării Naţionale, să daţi iarăşi o lovitură, ca Armata să nu vină alături de popor, ca poporul să urască Armata... şi din această degringoladă dumneavoastră să puteţi câştiga timpul pentru a creşte copiii de la orfelinate pentru a-i trimite în străinătate sau pentru a-i aduce ca trupe de comando împotriva poporului român. Da... a cărui popor... că nu mă refer la oameni în vârstă!

Dacă aţi fi împuşcat unul ca noi, îi împuşcaţi pentru voinţa lor, dar ca să tăiaţi legăturile de oxigen de la capul bolnavilor, de la copii, să trageţi în spitale şi în bolnavi, să aruncaţi în aer sângele şi medicamentele poporului?

Cu hrana cu care Bucureştiul s-ar fi putut hrăni luni de zile, iar militarii ar fi putut să tragă şi să susţină apărarea ţării fermă, aţi băgat-o în subsolurile de unde teroriştii dumneavoastră şi astăzi se duc, se alimentează...

Elena Ceauşescu: De ce nu-i prind?

Avocatul Lucescu: ... şi luptă împotriva oamenilor nevinovaţi, în speranţa că dumneavoastră îi veţi mai plăti vreodată din eforturile făcute de România.
Cu multă emfază spuneaţi: „Am plătit datoriile!". Nu numai că le-aţi plătit, ne-aţi secătuit şi v-aţi depus destui bani, v-aţi dus la ayatollah să închinaţi un ultim omagiu. Eraţi la fel ca el, acelaşi spirit de tiran, care şi-a omorât poporul. Spuneţi că nu recunoaşteţi organismele noastre, ale puterii populare? Nu trebuie să le recunoaşteţi, domnule fost preşedinte, pentru că am luat în '47 puterea în mână împotriva altora şi nu s-au prevalat de niciun fel de legi ale Statului român.

Regele Mihai a avut mai multă demnitate decât dumneavoastră! Poate aţi fi avut mai multă demnitate şi înţelegere din partea poporului român dacă v-aţi fi dat demisia, dacă aţi fi rămas acolo în străinătate - cu străinii aţi trăit, puteaţi să muriţi cu ei, să vi se ofere acel azil politic!

Soţii Ceauşescu: (Voci suprapuse) Nu plecăm noi de aici. Aici murim noi!

Elena Ceauşescu: Ei, ei, domnule... (Nicolae Ceauşescu râde dispreţuitor, Elena Ceauşescu râde şi ea.)

Avocatul Lucescu: (Către soţii Ceauşescu) Râsul acesta este semnul bolii dumneavoastră! (Către judecătorul Gică Popa) Domnule preşedinte, greutatea apărării, care trebuie să fie apărare şi nu act de acuzare...

Elena Ceauşescu: Da... Ei, da, da...

Avocatul Lucescu: ... constă în această odioasă neînţelegere a situaţiei, astăzi şi în clipa de faţă. În aceasta constă greutatea, în sfidarea tribunalului, în nonşalanţa cu care ne luăm căţeii de altfel, ca şi când suntem ridicaţi de pe la case pentru tot ce am făcut.

Domnule preşedinte, aş fi fost unul dintre cei care m-aş fi dus şi aş fi luptat în cadrul Ministerului de Justiţie, în cadrul atribuţiilor noastre profesionale, care trebuie să fie umanitare, trebuie să fie de dăruire faţă de adevăr, faţă de adevărul pentru care se luptă astăzi, aş fi cerut să se suprime pedeapsa cu moartea, pentru că în unele cazuri am avut şi nesocotita experienţă, proasta experienţă de a vedea că s‑au făcut greşeli.

Eu nu v-aş cere pedeapsa cu moartea. Spune cineva, dar este greu pentru poporul român să-i mai suporte alături... Cea mai mare suferinţă, cea mai mare pedeapsă este să trăiască în condiţiile care (!) ni le-au creat nouă, să trăiască cu frica în sân, că poţi fi ridicat şi împuşcat, că poţi fi injectat şi dus la spitalul de nebuni, că împotriva familiei se pot lua cele mai odioase măsuri, că împotriva neamurilor - şi asta pe linie ascendentă, cu plinele dosare de cadre ţinute de doamna, cu buna ascultare făcută de domnia sa... este reprobabil, până şi pe WC îi asculta pe demnitari şi pe acoliţi.

Cu asta se ocupa scumpa noastră conducere, marea savantă de renume mondial, „codoi", să-mi iertaţi expresia!
(Rumoare în sală)

Judecătorul: Linişte! Vorbeşte un avocat!

Avocatul Lucescu: Vă rog să discerneţi totuşi momentul în care daţi soluţia asupra, în primul rând, a crimelor comise, a crimelor în lanţ. Poate, cine ştie, o singură atenuantă ne-a ajutat să ne vedem liberi prin trei catastrofale greşeli făcute.

A adunat masele care ştia că sunt împotriva lui şi a ucis generalul care îi apăra pielea, pentru că nu a fost de acord să tragă într-adevăr în muncitori.

Armata nu a fost niciodată de acord să facă aşa ceva.

Şi în al treilea rând, aţi ucis tineri. Ce au fost copiii aceia minunaţi, ce au fost de vină? Cu preţul, de care voi vorbi, dacă preţul libertăţii noastre este câştigat cu sufletul, sângele acestor copii...

Domnule preşedinte, aveţi aceste lucruri şi, ca atenuante, spune pentru că, practic, tocmai prin megalomania pe care a avut-o ne-a adus aici, dar tocmai pentru acest lucru veţi vedea şi demnitatea soluţiei, veţi vedea şi faptele.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Judecătorul: Inculpat Ceauşescu Nicolae, dumneata ce ai de spus la ultimul cuvânt?

Nicolae Ceauşescu: Nu sunt inculpat, sunt preşedintele României, comandant suprem şi voi răspunde în faţa Marii Adunări Naţionale şi reprezentanţilor clasei muncitoare! Şi cu asta am terminat. Totul este minciună de la un capăt la altul, a celor care au dat lovitura de stat, trădând poporul, mergând până la distrugerea independenţei României!

Judecătorul: Cu dumneata nu se poate stabili un dialog civilizat, raţional, logic.

Nicolae Ceauşescu: Cu oamenii corecţi, când mă duceam în fabrică, mă ridicam în faţa muncitorului şi discutam în picioare.

Avocatul Lucescu: Domnule preşedinte, daca îi mai daţi cuvântul în continuare, considerăm că este o jignire adusă poporului român şi actului de justiţie românească.

Judecătorul: Tribunalul se retrage pentru deliberare!

Scene filmate în pauză

Degetul îndreptat spre „trădătorul" Stănculescu

Cei doi judecători (coloneii Gică Popa şi Ion Nistor), cei trei asesori populari (căpitanul Corneliu Sorescu, locotenentul-major Daniel Candrea şi locotenentul Ion Zamfir) şi grefierul (plutonierul-major Jan Tănase) se retrag în săliţa alăturată, pentru deliberare.

Ceilalţi continuă discuţiile în „sala de judecată", discuţii surprinse parţial de operatorul Ion Baiu (colonel MApN, adus de generalul Stănculescu să filmeze procesul şi execuţia).

Nicolae Ceauşescu „deschide" discuţia referindu-se la condamnarea sa în procesul de la Braşov, din 1936, pe când avea 18 ani.

Nicolae Ceauşescu: ...Şi l-am recunoscut, pentru că era un tribunal legal constituit, este scris şi acuma ce am spus... nu am fost cât de cât onest şi apărând burghezia.

Mugurel Florescu  (maior de Justiţie): Domnule Ceauşescu, eu fac parte din oamenii care asistă la procesul dumneavoastră - este oficial. Totuşi, de ce nu aţi vrut să răspundeţi la întrebări?

Nicolae Ceauşescu: Răspund conform Constituţiei ţării. Şi cine v-a spus că nu o ştiu? Am scris cuvânt cu cuvânt Constituţia ţării.

Avocatul Teodorescu: Da, dacă aţi scris-o şi mai aveţi calitatea...

Nicolae Ceauşescu: Calitatea de preşedinte nu o poate lua decât Marea Adunare Naţională, de aceea există calitatea.

Există calitatea pentru că un grup contrarevoluţionar care se instituie, se declară Comitet de Salvare Naţională, care e comitet de trădare naţională, a independenţei ţării, nu el poate hotărî. Discutăm ca cetăţeni.

Elena Ceauşescu: Nu se poate în lume să se accepte.

Nicolae Ceauşescu: Discutăm ca simpli cetăţeni acuma!

Elena Ceauşescu: Şi să jigneşti toate academiile din lume, care au acordat titlurile, care au fost acordate de toate academiile din lume!...

Avocatul Teodorescu: V-au luat titlurile deja!

Elena Ceauşescu: Ălea din străinătate nu le ia, că nu puteţi voi... e mai multe muzee...

Nicolae Ceauşescu: Am fost de mai multe ori în situaţia să fiu împuşcat.

Avocatul Teodorescu: V-au luat şi decoraţiile, şi titlurile, tot ce cumpăraserăţi.

Soţii Ceauşescu: (Vocile celor doi inculpaţi se suprapun. Fiecare încearcă să se justifice.) Tot ce avem sunt într-un număr de zeci de camere... în ele există listele oficiale, inventariate, semnate, de tot ce am primit...

Avocatul Teodorescu: Aţi pronunţat că „e mai multe muzee"... şi sunteţi academician, auziţi? Ce să mai zic?

Elena Ceauşescu: Poftim?

Nicolae Ceauşescu: Oricine se duce va constata acuma că de fapt cadourile acelea... e un muzeu aproape universal, unde sunt zeci şi zeci de state, cu tot felul de cadouri. Şi există lista lor, aşa cum s-a primit din străinătate. Totul e inventariat până la ultimul cui.

Elena Ceauşescu: Şi cu obiectele mele, că noi am intrat ca să luptăm pentru eliberarea poporului, nu ca să ajungem ca să ne ocupăm posturile. Nu pentru aia am intrat.

Nicolae Ceauşescu: Puteam fi împuşcaţi fără mascarada asta! Nu, nu odată!

Elena Ceauşescu: Ne-am iubit poporul, îl iubim!

Mugurel Florescu: De ce aţi fugit şi nu aţi vrut să staţi de vorbă cu poporul?

Nicolae Ceauşescu: Poftim?

Elena Ceauşescu: Care popor?

Mugurel Florescu: Care l-aţi adunat.

Nicolae Ceauşescu: Nu noi l-am adunat! Nu, n-am fugit, şi acei care au trădat... inclusiv unul, prezent aici, a chemat elicopterele, le-a dat ordin...
(Nicolae Ceauşescu arată cu degetul spre generalul Stănculescu, aflat în sală, la doi metri în stânga lui.)

Mugurel Florescu: În ce a constat trădarea generalului Milea?

Elena Ceauşescu: Noi nu am vrut să plecăm. Rămâneam acolo, muream la sediu...

Nicolae Ceauşescu: Nu a aplicat dispoziţiile.

Completul de judecată revine în sală pentru a da citire sentinţei.

Ultimul act

„Ce e asta? Nu ne legaţi! Nu e voie să ne legaţi!"

Judecătorul Gică Popa: Ridicaţi-vă în picioare!

Elena Ceauşescu: Nu, dragă, nu ne ridicăm în picioare, suntem oameni...

Judecătorul: Tribunalul, în nu­mele legii şi al po­porului, deliberând în secret, condamnă în unanimitate de voturi pe inculpaţii Ceauşescu Nicolae şi Ceauşescu Elena la pedeapsa capitală şi confiscarea totală a averii, pentru săvârşirea infracţiunilor de genocid prevăzute de articolul 357, aliniatul 1, litera c, Cod Penal; subminarea puterii de stat, prevăzută de articolul 162 Cod Penal; act de diversiune, prevăzut de articolul 163 Cod Penal, şi sub­minarea economiei naţionale, prevăzută de articolul 165, aliniatul 2, Cod Penal. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 decembrie 1989.

Avocatul Teodorescu: Vă rog să-mi îngăduiţi să mai iau o dată legătură cu inculpaţii.

Nicolae Ceauşescu: Nu recunosc niciun tribunal!

Avocatul Teodorescu: Nerecunoscând tribunalul, nu exercită nicio cale de atac. Vă rog să constataţi că hotărârea e definitivă, în condiţiile acestea.

Nicolae Ceauşescu: Cine a dat lovitura de stat poate să împuşte pe oricine!

Tribunalul se retrage.

Nicolae Ceauşescu: România va trăi în veci de veci! Toţi trădătorii, oricâţi vor fi... Va trăi România şi poporul român liber, nu cu trădătorii!
Ambii inculpaţi se ridică în picioare. Un paraşutist le spune să rămână pe loc.

Nicolae Ceauşescu: Ce nedreptate s-a făcut! (Recitând) „Murim mai bine-n luptă cu gloria deplină, decât să fim sclavi încă pe vechiu' nost' pământ..." Ce nedreptate! Toate ne-au spus pe lumea asta, dar nimic de trădători!

Elena Ceauşescu: Şi i-am avut lângă noi!...

Nicolae Ceauşescu: Şi i-am avut lângă noi, da! Ce nedreptate au făcut!... Toate măsurile sunt împotriva noastră, nu vezi?

Elena Ceauşescu: Şi i-am avut lângă noi!...

Nicolae Ceauşescu: I-am avut lângă noi...

Elena Ceauşescu: Foarte mare greşeală am făcut! Aşa se întâmplă, trădările vin de lângă tine...

Nicolae Ceauşescu: Aşa se întâmplă...

Doi militari îi leagă pe soţii Ceauşescu cu mâinile la spate, cu nişte sfori.

Nicolae Ceauşescu: Nu e voie! Nu e voie! Nu ne legaţi!

Elena Ceauşescu: Nu sunt de acord! Împreună am luptat, să murim împreună! Dacă vreţi să ne omorâţi, ne omorâţi pe amândoi, împreună, nelegaţi.

Nu, dragă, împreună!... Mergem împreună, legea aşa spune. Ne dă dreptul să fim împreună... Ce e asta? Ce vrei să faci cu asta? Nu admit!... Nu puneţi mâna pe noi!... Nu ne legaţi!... Nu ne jigniţi!... Nu ne legaţi, nu e voie să ne legaţi!... Vă e frică de popor... Nu ne rupeţi mâinile, mă copii! E ruşine!

V-am crescut ca o mamă, daţi-mi drumul la mâini, îmi rupeţi mâna, daţi-mi drumul!... Aoleo, măi băiatule, mă!...

Un paraşutist: Jumătate din colegii noştri sunt morţi din cauza dumneavoastră. Ai noştri, colegii, fraţii noştri!

Nicolae Ceauşescu: Nu! Nu! Vă minte!

Paraşutiştii: Nu ne minte!

Elena Ceauşescu: Ăia sunt ai Securităţii, nu sunt ai noştri. Noi suntem aicea aşa, mai avem noi puterea?! Voi o aveţi. Întrebaţi-i pe cei care au puterea!

Soţii Ceauşescu sunt scoşi din sala de judecată şi duşi, de către paraşutişti, către zidul execuţiei. Pe camera video se mai aud doar văicărelile lor.

Sentinţa

Pedeapsa capitală şi confiscarea averii

România
Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti
Dispozitivul Sentinţei nr. 1 din 25 decembrie 1989

Cu unanimitate de voturi condamnă pe inculpaţii:
Ceauşescu Nicolae, fiul lui Andruţă şi Măria, născut la data de 26 ianuarie 1918, în comuna Scorniceşti, judeţul Olt, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, Bulevardul Primăverii, nr. 50, sectorul 1, în prezent arestat, şi Ceauşescu Elena, fiica lui Nae şi Alexandrina, născută la data de 6 ianuarie 1916, în comuna Petreşti, judeţul Dâmboviţa, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, Bulevardul Primăverii nr. 50, sectorul 1, la pedeapsa capitală şi confiscarea totală a averii pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- Genocid, prevăzut de articolul 357, aliniat 1, literele a-c, Cod Penal;
- Subminarea puterii de stat, prevăzut de articolul 162, aliniat 1, Cod Penal;
- Acte de diversiune, prevăzut de articolul 163 Cod Penal;
- Subminarea economiei naţionale, prevăzut de articolul 165, aliniat 2, Cod Penal, toate cu aplicarea articolelor 33-34 şi 41, aliniat 2, Cod Penal.

În baza articolului 998 Cod Civil şi articolului 14, aliniat 3, litera a din Codul de procedură penală, obligă pe inculpaţi să restituie statului român toate sumele de bani,metale preţioase şi orice alte valori depuse de aceştia, sub orice nume, la bănci străine sau la alte instituţii ori persoane din străinătate sau, potrivit articolului14, aliniat 3, litera b din Codul de procedură penală şi articolului 998 din Codul Civil, să plătească statului, în solidar, echivalentul acestor bunuri în dolari SUA.

Potrivit articolului 163 şi articolului 157, aliniat 2, litera c din Codul de procedură penală, menţine măsurile asigurătorii luate de Direcţia Procuraturilor Militare asupra tuturor bunurilor aparţinând inculpaţilor.

Cu drept de recurs.

Pronunţat astăzi, 25 decembrie 1989, în şedinţă publică, în prezenţa inculpaţilor, în Garnizoana Târgovişte.



CITEŞTE  POVEŞTI IMPRESIONANTE ALE CELOR CARE AU MURIT ÎN TIMIŞOARA, ÎN DECEMBRIE 1989:

DECEMBRIE '89: Studentul ucis în casă de glonţul ricoşat din umărul tatălui său


REVOLUŢIE: Prăpădul făcut de armată în Calea Girocului pentru tancurile blocate de manifestanţi


DECEMBRIE `89: Cadavru ascuns în spital ca să nu fie furat de securişti şi dus la crematoriul Cenuşa

CAMPANIE: Masacrul de pe Podul Decebal, din 17 decembrie `89, văzut după 20 de ani de libertate

REVOLUŢIE: Moartea care a venit dintr-un ARO al trupelor USLA

Decembrie 89. Asasinate în Spitalul Judeţean din Timişoara

Decembrie '89. Familia care nu mai are sărbători de iarnă de 20 de ani

DECEMBRIE `89 Măcelul căpitanului Căşeriu: Militarii au tras în plin cu muniţie de război

Decembrie '89. Tânăr erou, împuşcat în cap la Timişoara de un „terorist” lunetist

DECEMBRIE '89. Ucigaşul din Piaţa Libertăţii făcea pariuri că îşi nimereşte ţinta