Moş Nicolae şi ţambalul
0
A venit decembrie şi se apropie încă un sfîrşit de an. O să rămîn pe-acasă, e mai ieftin. Tîrgul de la tanti Firea, spectacole, chestii. Într-o vreme, pe vremea asta venea Marius Mihalache. Îşi spunea ţambalist, adică îi zice din ţambal, nu ştiu dacă asta e forma corectă, o să mă uit pe Wiki, oricum e un exemplu de cuvînt cu dublu sens. Trebuie ştiut şi cel figurat, peiorativ. Iar la Tudor Gheorghe oricum nu merg, s-a dat cu partidul...
Îndeobşte cunoscut ca fiind un:
instrument muzical popular de percuţie, alcătuit dintr-o cutie de rezonanţă de formă trapezoidală aşezată orizontal şi prevăzută cu coarde de metal care sînt lovite cu două ciocănele speciale.
Conform DEX-ului, termenul poate avea şi o altă semnificaţie. Cunoscută unui cerc mai restrîns, al „celor iniţiaţi”. Însă fără vreo aură ocultă. O ştiu cei care au trecut prin experienţa stagiului militar, ori a altor „stagiaturi”. În acel lexic colocvial-argotic, „ţambalul” era acel ansamblu de scînduri, cu margini de metal, prins cu balamale de peretele camerei de arest, care pe timpul zilei era ridicat şi legat cu lacăte mari şi sigure, împotriva unei coborîri prea timpurii. Se folosea doar pentru puţinele ore de somn, două sau trei pe noapte, în directă legătură cu dispoziţia de moment a comandantului gărzii, care era încartiruită în aceeaşi clădire. Tîrziu, dincolo de miezul nopţii, era lăsat jos cu zgomot. Aliniaţi ca sardelele, pe un pătrat de doi jumate pe doi jumate, ajungeau să se întindă pe el chiar şi cîte zece pedepsiţi; de multe ori pentru o vină imaginară sau cel mult pentru una minoră. Efectul psihologic era devastator şi bine întregit de gratiile groase de la ferestre, dublate şi de o plasă de sîrmă cu ochiuri mici, conform instrucţiunilor. Uşa, una masivă de lemn, avea o vizieră şi încă un rînd de gratii. O adevărată gherlă.
Ce legătură are ţambalul cu Moş Nicolae? Păi are. Ştiu toţi copiii că Moşul le aduce celor cuminţi dulciuri, umplîndu-le încălţămintea curăţată, lăsată de cu seară în pragul uşii. Cu varianta, pentru cei mai zburdalnici, nuieluşe. Ei bine, mie, într-un anume an, Moş Nicolae nu mi-a adus nimic în bocanci, chiar dacă erau lustruiţi perfect. Sau, mai bine zis, m-a adus doar pe mine, eu fiind cel care îi „umpleam”. La arest se dormea încălţat. E adevărat, o nuia nu am primit. Doar cîteva veceuri turceşti de curăţat, spălat şi lustruit cu ceară, nişte instrucţie cu masca de gaze şi supapele complete, pe figură, cîteva zeci de culcaturi şi mulţi dumnezei din partea unui subofiţer amuzat. Dar asta au păţit-o şi alţii mai bravi şi mai cunoscuţi decît mine; Hasek o ştie mai bine. Astea erau obiceiurile locului, ale oamenilor...
Sînt sigur că tu vei primi doar dulciuri, Andreea!
*
Cezar Pârlog este publicist şi scriitor. Ultimele cărţi publicate sînt „Life stuff sau Învăţături pentru Andreea”, Editura Tracus Arte, 2016, „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, Editura Tracus Arte 2014, Premiul Naţional “Vasile Voiculescu”, 2015.
Citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
