Ori de cîte ori vorbim de reformă în ţări precum România sau Rusia, trebuie să fim foarte atenţi la un lucru simplu: în ce măsură schimbările, transformările modifică felul de funcţionare a mitei, adică a corupţiei. De ce mita? Din simplul motiv că mita este unul dintre liantele sociale şi elementele cele mai importante ale unei societăţi structurate şi ierarhizate social aşa cum este România. (Pe acest subiect am discutat pe larg cu sociologul Simon Kordonski, un bun cunoscător al fenomenului corupţiei în fostul bloc comunist. Discuţia poate fi citită aici).

De ce mita, elementul central a ceea ce occidentalul numeşte corupţie, un soi de lege nescrisă, este mult mai importantă şi semnificativă în societatea românească decît toate legile scrise care, în mare parte la noi, sînt aleatorii şi negociabile? Pentru că în societatea noastră păturile şi grupurile sociale „nu sînt ierarhizate după proceduri juridice“.  La noi, grupurile şi păturile sociale sînt mai degrabă un soi de clanuri, sau mai bine spus caste, iar reglajul dintre aceste caste se face printr-o rentă socială, numită convenţional mită sau corupţie. Într-o astfel de societate, mita are cu totul altă funcţie decît în spaţiul occidental, unde grupurile sociale îşi reglementează relaţiile dintre ele pe reguli mult mai exacte, unde mita este văzută ca o formă gravă de corupţie, iar funcţia mitei în societate a fost monopolizată şi preluată de o cu totul altă instituţie (vorbesc mai jos despre aceasta).

De ce mita este atît de importantă în societăţi precum cea românească?

În România, dar nu e specific doar ţării nostre, mita îndeplineşte cîteva funcţii foarte importante. Mita este în primul rînd o formă de recunoaştere a unei poziţii de subordonare a unui grup faţă de alt grup (mita la poliţist, la birocrat, la şef, la profesori etc.). Mita – această rentă socială, indiferent că e în forma de bani, obiecte, alimente sau servicii, se oferă în primul rînd pentru a recunoaşte poziţia de subordonare şi supunere a unui grup faţă de alt grup poziţionat pe trepte diferite ale ierarhiei sociale.

În al doilea rînd, într-o ordine aleatorie, mita este o relaţie economică care permite un anumit tip de circuit economic finaciar şi de redistribuire economică (mita la ministru, proiecte europene, licitaţii, medic, profesor, birocrat petru a-ţi oferi nişte servicii etc.). Acolo unde statul e principala sursă financiară, pentru a accede la finanţe trebuie să plăteşti renta socială, care trebuie să corespundă cu gradul funcţiei celui care are „cheia accesului“ şi corespunzător sumei sustrase. Într-o societate în care mecanismul mitei este „democratizat“, banii se redistribuie după rang şi poziţie, iar rentele sociale au un echivalent corespunzător funcţiilor şi sumelor accesate. Bacşişul şi banii daţi cerşetorilor fac parte din aceeaşi categorie, doar că aici sînt anumite nuanţe şi distincţii.

În al treilea rînd, mita este o formă de democratizare a relaţiilor dintre caste. Într-o societate în care „ascensorul social“, mecanismele de trecere dintr-o castă, clan în altul devine tot mai problematic, mita este singurul instrument care-ţi permite trecerea dintr-un nivel ierarhic inferior la unul superior. Poziţiile şi rangul social se cumpără prin diverse forme de mită: de la bani la servicii.

Şi nu în ultimul rînd mita este un instrument de acces la resurse. Cu alte cuvinte mita este instrumentul prin care poţi achiziţiona dreptul de a avea acces la resurse (funcţii, bani, reţele clientelare etc.).

Ar mai exista un lucru foarte important legat de mită dar privită din direcţia puterii. Mita este un privilegiu pe care statul îl acordă unor categorii sociale, aşa, nereglementat şi informal, care se poate transforma oricînd într-un instrument de control şi de influenţă.

Aş mai putea dezvolta acest subiect, însă nu mi-am propus să fac un tratat despre mită care să epuizeze subiectul. Din funcţiile mitei descrise mai sus reiese foarte clar că ceea ce numeşte occidentalul mită are o cu totul altă semnificaţie decăt ce numim noi mită. Mita pentru noi este unul dintre cei mai importanţi lianţi sociali, de aceea ea nu poate fi eradicată, iar încercarea de stopare directă a acestui fenomen poate avea efecte perverse foarte mari. Sînt cazuri în istorie în care lichidarea mitei şi a diverselor forme a ceea ce numim convenţional corupţie au dus la lupte de stradă si chiar la războaie civile.

Repet: reformele care vor să stopeze direct şi brusc corupţia trebuiesc studiate cu atenţie şi e bine de văzut în ce măsură modifică formele ei de manifestare. Una dintre cele mai mari prostii care se predică şi se încearcă în spaţiul postcomunist este dorinţa de eradicare a mitei în forma cea mai directă şi brută. Mita, corupţia nu poate fi eradicată decît în măsura în care se poate construi un proiect politic care să schimbe fundamental structurile şi grupurile sociale. Astfel de proiecte, din păcate, nu se pot face pe termen scurt şi nici măcar mediu. De ce? Pentru că mita, aşa cum am mai spus, este un rezultat al ierarhizării şi organizării sociale. Această rentă socială nu este decît un efect al acestei ierarhizări şi relaţii.

Băsescu şi lupta anticorupţie ignoră mita de la vârful societăţii

Personal, cred că modul în care s-a dus „lupta anticorupţie“ a afectat profund mita/ renta ca liant social şi a dus la disfuncţionalitatea unor mecanisme sociale care reglau nişte relaţii sociale. Tipul de „luptă anticorupţie“ promovat de echipa Băsescu l-aş numi antidemocratizarea corupţiei. Acesta este un prim fenomen. Modul în care Cotroceniul & subordonaţii săi construiesc mecanismul de control şi propagandă legat de corupţie nu loveşte grupurile mici instalate ierarhic la nivelele superioare sociale (elitele politice, economice şi intelectuale), ci grupurile masive aflate la baza societăţii (medici, profesori, ţărani, muncitori, grupuri sociale defavorizate).

Dacă vă uitaţi atent la toată retorica promovată de echipa preşedintelui Băsescu, a guvernului subordonat lui, dar şi a elitei intelectuale şi tehnice care-l susţin, veţi vedea un atac fără precedent asupra grupurilor de la baza societăţii. Statul bunăstării se transformă în stat asistenţial, grupurile masive care nu au acces pe piaţa muncii se transformă în grupuri asistate, leneşe etc. Cum s-a rezolvat marea problemă a corupţiei în învăţămînt? Prin introducerea camerelor de luat vederi, care practic pedepseşte ultima verigă şi cea mai nevinovată, adică elevii. Atacul dur asupra medicilor şi profesorilor corupţi, a mecanismelor corupte din sistem etc. face parte din aceaşi stratagemă.

În realitate, datele ne arată că în sistemul sanitar, de exemplu, banii care se pierd şi se fură sînt procentual vorbid mult mai puţini decît în alte domenii, despre care nu auzim nimic. Chiar şi aşa, banii mulţi care se fură în sănătate se fură tot la vîrf, acolo unde se iau decizii, şi nu la bază, acolo unde sînt medicii care duc greul sistemului.

Al doilea fenomen al tipului de luptă anticorupţie care se duce la noi de echipa Băsescu nu duce la dispariţia corupţiei, ci la un soi de suspendare temporară a mitei la bază. Care este cel mai bun indicator pentru a înţelege că o ţară precum România este în colaps? Destul de simplu. În momentul în care omul obişnuit, pornind de la grupurile claselor de mijloc în jos, nu mai ştie cui să dea mită, să ştiţi că ţara se află în pragul falimentului şi inactivităţii. De ce? Nu pentru că dispare subiectul care să ia acea mită, nu pentru că dispare mita, ci pentru că ea se suspendă. Iar cînd acest mecanism se suspendă sau chiar e blocat, structurile grupurilor sociale rămînînd intacte,  atunci are loc un proces social foarte periculos.

În România, cînd se suspendă mita, se suspendă de fapt funcţionarea instituţiilor statului, pe care mecanismele mitei le făceau să funcţioneze de bine de rău.

Cînd mita, această rentă socială, dispare, dispare însăşi raţiunea de a exista a acelor instituţii sau grupuri sociale. Şi încă un lucru important: suspendarea mitei duce la o suspendarea a posibilelor relaţii dintre diversele grupuri sociale, în care unele sînt avantajate pentru că sînt acceptate să participe la acest mecanism, iar altele sînt excluse. Şi cum sînt excluse doar grupurile cele mai lipsite de protecţie şi cele mai numeroase, aceasta va duce mai devreme sau mai tîrziu la revolte.

Revenind la spaţiul occidental faţă de care nutrim un respect aproape fanatic. De ce ceea ce la noi are o funcţie socială atît de importantă, la ei este privit ca un rău social fundamental? Dincolo de partea legată de istorie, tradiţii culturale, religioase şi sociale, mita în forma pe care o cunoaştem noi a existat şi în acel tip de societate. Eu personal nu cred că la ei ea a dispărut, ci doar s-a transformat şi a fost transferată în trei direcţii puţin diferite.

Prima, o variantă soft, a fost transferată într-o zonă a mitei nonmateriale a relaţiiilor, care are o funcţie foarte importantă în societatea occidentală de tip capitalist. Tot mecanismul de recomandări şi poziţionări e foarte cunoscut (contează mai puţin cine eşti şi mai mult cine te recomandă şi unde eşti poziţionat). Un fenomen care şi la noi merge foarte bine, însă acolo a atins cote mult mai sofisticate şi mari.

A doua este o variantă mult mai perversă pe care o numesc: „hoţie în lege”. Este ceea ce fac mai toate firmele de lobby şi maşinăria prin care mici grupuri de interese, firme şi corporaţii cheltuiesc sume imense pentru a schimba nişte legi în favoarea lor. Cum se face? Mai întî legalizezi maşinăria de lobby, după care prin diverse forme plăteşti oamenii din centrele de decizie şi putere care produc şi instituie legi care, la rîndul lor, pruduc un cadru legal. Fără acest cadru legal cumpărat prin firmele de lobby, acţiunile tale ar fi ilegale şi ai fi fost nevoit  să foloseşti „mita necivilizată” ca să poţi funcţiona. „Civilizaţii“ au inventat această formă de „hoţie legală”: cu un grad maxim de profit şi minim de risc spre deosebire de „hoţia ilegală” care are acelaşi grad maxim de profit dar şi un grad mxim de risc.

Mită la bancă 

Însă monopolul şi funcţia mitei în spaţiul capitalismului occidental sînt preluate de cea mai importantă instituţie a momentului, adică banca. De la bancă iei bani pentru a-i folosi în ascensiunea socială, iar pentru ei plăteşti o dobîndă, adică o rentă, aşa cum în Est orice pătură socială plasată mai jos ierarhic plăteşte mită, adică o rentă socială, pentru a avea în principiu acelaşi rezultat.

Funcţia pe care o îndeplineşte mita în societatea noastră este îndeplintă în societatea occidentală de către bancă prin mecanismul împrumutului cu dobîndă. În Occident, cumperi bani ca să poţi accede la funcţii, poziţii etc., iar la noi plăteşti mită/ rentă directă: la ei se plăteşte la un singur ghişeu (hai să zicem, la cîteva), la noi plăteşti la foarte multe ghişee. Putem spune ironic că la ei este o mită reglementată şi monopolizată, iar la noi dereglementată şi descentralizată.

În acest moment, legat de această problemă, tragedia României constă în faptul că aici funcţionează simultan şi mecanismul estic şi cel occidental al mitei „legale & ilegale”. Marea parte a populaţiei acestei ţări plăteşte dublul: şi mita ilegală la „moşierul locului” şi cea legală la „gulerele albe“ occidentale.