Ministrul Sănătăţii: Ultimul copil internat cu SHU la Spitalul „Marie Curie” din Capitală va fi externat marţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ultimul copil cu SHU internat la Spitalul „Marie Curie” va fi externat marţi FOTO Mediafax
Ultimul copil cu SHU internat la Spitalul „Marie Curie” va fi externat marţi FOTO Mediafax

Ultimul copil depistat cu sindromul hemolitic uremic (SHU) internat la Spitalul „Marie Curie” va fi externat marţi. Cu această ocazie, ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş - Cadariu, a declarat că mulţumeşte echipei din Capitală pentru modul în care a tratat situaţia.

Medicul Mihaela Bălgrădean, de la Spitalul Marie Curie, a declarat că fetiţa din Braşov, care va fi externată marţi, a avut insuficienţă renală, iar în ultima perioadă a fost supusă dializei pelitoneale.

„Copilul se simte foarte bine. Forma de sindrom hemolitic uremic pe care a avut-o a fost extrem de severă, pentru că şi la ea, ca şi în cazul unuia dintre ceilalţi copii, au fost nişte manifestări neurologice la începutul bolii, iar insuficienţa renală a fost gravă. În acest sens, noi suntem obligaţi, şi aşa ştim să facem, să îi urmărim pe o perioadă lungă de timp, de aproximativ un an, evoluţia funcţiei renale şi evoluţia stării ei în general”, a precizat medicul Bălgrădean.

În legătură informaţiile apărute în presă potrivit cărora unul dintre copii nu ar fi avut SHU, medicul a răspuns: „Toţi cei careu murit au avut SHU aşa cum a reieşit din concluziile comisiei de experţi. Ei au fost identificaţi cu sindrom hemolitic uremic, indiferent de ce informaţii apar”,.

Întrebată în ce stare sunt ceilalţi copii externaţi, aceasta a răspuns că sunt bine şi că evoluţia aestora este una obiţnuită.

Pe de altă parte, ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, care a mers marţi la Spitalul „Marie Curie”, a mulţumit medicilor de la această unitate.

„Astăzi este o zi foarte frumoasă, ultimul copil internat cu sindromul hemolitic uremic va fi externat. Vreau să mulţumesc întregului personal al Spitalului «Marie Curie» pentru modul în care au tratat această problemă şi pentru modul în care au acţionat. Îmi doresc să învăţăm din această lecţie şi ori de câte ori vor mai apărea situaţii similare să fim mult mai bine pregătiţi”, a spus ministrul Achimaş-Cadariu.

El a mai precizat că după aceste cazuri, concluzia este că nu s-au respectat anumite legi, nu s-au făcut raportări la timp, care au întârziat tratamentul acestor copii.

„Ştim bine că de la asta a început, acest lucru s-a repetat la un moment dat şi măsurile pe care le-am luat şi le luăm în continuare vizează tocmai respectarea acestor legi şi modul în care putem să îmbunătăţim legătura în comunicarea cu spitalele şi întreg sistemul”, a spus ministrul Sănătăţii.

Fetiţa din Braşov, internată pe 19 martie

Fetiţa de doi ani din Braşov a fost internată pe 19 martie la Spitalul „Marie Curie” din Capitală cu infecţie respiratorie acută şi sindrom hemolitic uremic, ulterior fiind semnalate manifestări neurologice.

De pe 29 ianuarie, au fost transferaţi la Spitalul „Marie Curie” din Bucureşti 18 copii, majoritatea din Argeş, cu sindrom hemolitic uremic sau cu suspiciuni de SHU. Dintre aceştia, trei fetiţe din Argeş au murit în spital, pe 4, 15 şi 16 februarie.

Cauza îmbolnăvirii copiilor din judeţul Argeş care au dezvoltat sindrom hemolitic-uremic este o tulpină de E.coli, a anunţat, în 25 februarie, ministrul Sănătăţii. Cauza a fost identificată în urma anchetei făcute de către specialiştii de la Centrul European de Control al Bolilor Transmisibile, împreună cu experţii români.

Ulterior, au fost găsite tulpini de E.coli la brânza produsă de Lactate Brădet, dar şi la angajaţi ai fabricii însă oficialii au spus că nu există nicio legătură între procesatorul de lapte şi îmbolnăviri. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite