Ministerul Sănătăţii a finalizat lista de medicamente de interes strategic pentru România
0Ministerul Sanatatii a finalizat lista de medicamente esenţiale. Urmează să intre în dezbatere publică şi un Ordin de ministru care să permită elaborarea şi modificarea actelor legislative subsidiare, cu implicaţii în asigurarea medicamentelor pentru pacienţi.
Ministerul Sănătăţii a finalizat elaborarea listei de medicamente de interes strategic pentru România, având la bază lista medicamentelor esenţiale publicată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii adaptată şi completată conform nevoilor terapeutice ale ţării noastre, se arată într-un comunicat al instituţiei.
Procesul s-a întins pe durata a trei luni şi a implicat toţi profesioniştii comisiilor de specialitate, potrivit aceleiaşi surse. Forma finală a documentului s-a realizat de către Comisia de Farmacologie Clinică
În perioada următoare, Ministerul Sănătăţii va pune în dezbatere publică pe site, la secţiunea Transparenţă Decizională, Ordinul ministrului Sănătăţii care va cuprinde această listă şi în baza căruia se vor putea elabora şi modifica alte acte legislative subsidiare pentru o continuă aprovizionare cu medicamente a pacienţilor, se mai arată în comunicat.
Ai lista aici: