Mărţişoare de România: bolniţe, clovni şi schelete

La Sinaia FOTOGRAFII Cristina Hermeziu

În România corupţia e un „loisir”, adică divertismentul preferat în timpul liber. Singurul lucru care mai excită cu adevărat este spectacolul public al prăbuşirii. În plus, înainte de fiecare oră exactă, România are parte de o spălare pe creier ca la carte.

Aţi observat? Înainte de principalele jurnale de ştiri, fie la radio, fie pe ecrane şi masiv pe posturile publice, piaţa de reclame este ocupată, în proporţia uluitoare de 99%, de aceleaşi spoturi  obsesive la medicamente.

Ni se recomandă în buclă „bilomax forte”, „supramax articulaţii” şi încă vreo două produse farmaceutice intime, pînă cînd creierul îşi face datoria şi te trimite automat la „farmacia inimii”, recompensă reflexă la insidiosul bombardament comercial. Mesajul acestui peisaj publicitar rudimentar este simplu: România este o vastă bolniţă, populată de oameni uituci, anchilozaţi şi promiscui, care, în cel mai bun caz, salivează în faţa rîurilor de bere, de altfel singura promisiune de însănătoşire şi de izbăvitoare prietenie virilă, colectivă.

Îţi vine să-ţi astupi urechile. Dar nu poţi, pentru că hăhăiala generală e un magnet puternic. În România există cîteva emisiuni de televiziune cu miez (Vorbeşte liber cu Sorin Avram, BiziDay cu Moise Guran) care dezbat agenda publică, ocupată, în mare parte, de cîteva luni bune cu desantul DNA. În fiecare zi, ştirile debutează cu răsunătorul nume al unui alt corupt, pînă mai ieri politician atotputernic. Pe fond, România e o ţară care te strînge în spate: tensiunile dintre cărţile de joc aşezate în formă de castel nu mai miră pe nimeni, în exacerbarea lor. Singurul lucru care mai excită cu adevărat este spectacolul mediatic şi public al prăbuşirii. În România corupţia e un loisir, adică divertismentul preferat în timpul liber. Stilistic, gravitatea lipseşte cu desăvîrşire din debalajul mediatic al curăţeniei justiţiare din societate. Trăsătura stilistică dominantă este hăhăiala care transformă  închisorile pentru corupţi în nişte grădiniţe pentru clovni.

Dacă reuşeşti să-ţi astupi urechile, deschizi ochii, mai bine.

Iar ce vezi este obrazul României (frumoase). Din tren, între Predeal şi Sinaia, numeri scheletele de clădiri, paragina vizuală colectivă la capătul a 25 de ani de societate liberă. Ceea ce vezi (zilnic) în spaţiul public devine un mod de a fi.

Sinceră să fiu, la un moment dat am închis ochii. Să scap de imaginea ruinelor de foste fabrici, de case neterminate sau de clădiri în litigiu. Să nu plec cu imaginea unei ţări care nu poate construi nimic până la capăt şi nici nu-şi poate dărîma eşecurile din temelii.

Şi totuşi. Energia, seninătatea acestei ţări e de găsit deschizînd ochii în altă parte. Mergeţi, de pildă, la Braşov, la „Ceaun tihnit". Au ciorbă şi tocăniţă la cazan iar pîinea cu cartofi e galbenă şi puhavă. Şi mai ales, au simplitate în spatele căreia nu-ţi vine să cauţi, cu suspiciune, un gest atavic de intenţie de înşelăciune, de corupţie.

Urcaţi la Sinaia până „La Teleferic". Mănînci piept de curcan cu ananas şi măr copt şi citeşti, cu încîntare, pe pereţi, titluri răscoapte din gazete vechi. E un loc sofisticat care îţi forţează respectul, chiar dacă nu-l ai, să spunem, printre reflexele tale de  om care le ştie le mai bine pe toate.

Plec aşadar cu imaginea unei ţări discrete şi spectaculoase atîta vreme cît ştii să vezi iniţiativele unor oameni creativi şi cu gust.

Îmi agăţ la rucsac un mărţişor optimist. Avem o ţară plină de bolniţe, de închisori şi de ruine. Noroc că-i locuită!