UPDATE Legea care interzice fumatul în toate spaţiile închise, adoptată de deputaţi. Legea merge spre promulgare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, legea privind interzicerea fumatului în toate spaţiile închise. Acest for este decizional, aşadar Legea va merge la Preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

UPDATE Proprietarii marilor restaurante, cu un flux mare de clienţi susţin că adoptarea legii antifumat nu le va afecta businessul, ci va schimba puţin comportamentul clienţilor.

„Cred că prea multe soliţii nu sunt. Aşa că toată lume şi toate instituţiile trebuie să se conformeze. Locurile de fumat pot fi amenajate la nivel de balcon sau în faţa restaurantului”, a declarat pentru Adevărul Financiar, Cătălin Mahu, proprietarul lanţului de restaurante „La Mama”.

Proiectul de lege a fost votat, marţi, cu 164 voturi „pentru”, 20 voturi „împotrivă” şi 26 de abţineri, potrivit Hotnews.

Astfel, legea va merge la preşedinte Klaus Iohannis pentru promulgare. Dacă va fi promulgată, aceasta va intra în vigoare după ce va apărea în Monitorul Oficial.

În cadrul dezbaterii din plenul Camerei Deputaţilor, deputatul PNL Horia Cristian a declarat că PNL va vota legea antifumat, transmitându-le colegilor săi că doar 28% dintre alegătorii acestora fumează, potrivit statisticilor.

„Avem în România o lege veche de 15 ani care a dovedit că este absolut inutilă. Nu a limitat în niciun fel fumatul în spaţiile publice şi, în continuare, cei 72% dintre români care nu fumează sunt supuşi unei minorităţi de 28% care fumează. Este momentul ca România să intre şi ea în normalitate, să intre rândul ţărilor care au limitat în mod drastic fumatul în spaţiile publice. Doar 28% dintre români fumează, 28% dintre alegătorii dumneavoastră”, a spus Horia Cristian.

Deputatul UDMR Mate Andras a anunţat că grupul minorităţii maghiare din Camera Deputaţilor va susţine, de asemenea, legea antifumat, afirmând că şi nefumătorii au dreptul la sănătate, aşa cum fiecare cetăţean are acest drept.

„Fiecare cetăţean are dreptul la sănătate şi cred că atunci când lucrăm aici, în Parlament, şi cei care suntem nefumători avem dreptul la sănătate. (...) Foarte mulţi colegi nu respectă nici măcar dreptul nostru la sănătate, atunci când fumează în faţa uşii de la intrare. De asemenea, când mergem cu copiii noştri la cafenea sau să mănânce o prăjitură, copilul meu sau al dumneavoastră, al cetăţenilor, sunt puşi în pericol pentru că este obligat să inhaleze fumul de ţigară”, a spus deputatul UDMR.

Iniţiatoarea legii, deputatul PSD Aurelia Cristea a spus că nu a făcut altceva decât să preia legea antifumat de la deputatul PSD Manuela Mitrea şi să amendeze legea, în urma un demers de dezbatere publică inspirat din bunele practici ale statelor europene.

„De 8 luni, aproape 9 luni m-aţi auzit vorbind continuu despre această lege şi despre nevoia de protecţie a sănătăţii, a noastră, dar în special a copiilor şi copiilor copiilor noştri. Această lege a pornit de la doamna deputat Manuela Mitrea. Nu am făcut decât să amendez această lege şi împreună cu 250 de ONG să facem un demers de dezbatere publică inspirat din bunele practici ale statelor europene”, a declarat iniţiatoarea legii.

Proiectul de lege, modificat vineri

Proiectul de lege a fost modificat vineri în cadrul Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor, într-o scurtă şedinţă convocată imediat după discutarea bugetului de stat pe sănătate, pentru ca legea să poata fi trimisă în plen la votul final înainte de terminarea sesiunii parlamentare, arată Hotnews.ro.

Deputatii din comisie au adoptat astfel un raport de înlocuire în sensul eliminării amendamentului care prevedea „interzicerea afişării produselor din tutun în locurile obligatorii de trecere”. 

Sesizarea a fost făcută de Consiliul Concurenţei şi a fost motivul invocat atunci când legea a fost brusc scoasă de ordinea de zi de la vot final de pe 25 noiembrie. 

Această propunere legislativă datează din 2011 şi a fost modificată prin mai multe amendamente pe 16 noiembrie. Cel mai important amendament se referă la definirea spaţiului public închis, care conduce practic la interzicerea fumatului în aproape toate spaţiile publice închise. Excepţie fac penitenciarele de maximă siguranţă şi zona de tranzit a aeroporturilor internaţionale - aici se vor amenaja spatii destinate exclusiv fumatului. 

De asemenea, legea prevede ca fumatul să nu mai fie permis în locurile de joacă sau alte spaţii destinate copiilor, închise sau deschise. Mai mult, în aceste spaţii va fi interzisă utilizarea inclusiv a ţigării electronice. 

Se interzice complet fumatul şi în instituţiile medicale, de învăţământ, de stat şi private, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului.

Persoanele fizice care nu vor respecta legea vor fi putea fi sancţionate cu amendă de la 100 la 500, în timp ce persoanele juridice vor putea primi amenzi cuprinse între 5.000 şi 15.000 de lei, dar şi suspendarea sau închiderea activităţii. 

Aproape 90 de români mor zilnic din cauza fumatului

În România, 89 de oameni mor în fiecare zi din cauza fumatului, echivalentul a 4 oameni pe oră. Asta înseamnă că „la fiecare 15 minute, un român moare din cauza fumatului. 50% din fumătorii de acum vor muri de boli legate de fumat dacă nu renunţă”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

17 dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene interzic total fumatul în spaţiile publice închise, în mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite