Infiltraţii Securităţii în Departamentul Românesc al Europei Libere

Se vor împlini foarte curând 28 de ani de la victoria Revoluţiei din Decembrie 1989. Ştim, ne amintim încă destul de bine ce au însemnat atunci, mai cu seamă în zilele blocadei informaţionale instituite de regimul comunist, adică între 16-22 decembrie, ştirile difuzate de „Europa Liberă” în limba română.

Veşti despre ce se întâmpla mai întâi la Timişoara, mai apoi la Bucureşti şi în alte oraşe ale ţării.

Atunci, Radio Europa Liberă a făcut ceea ce nu făcuseră mediile româneşti de informaţie. Aşa cum s-a mai întâmplat şi în orele şi zilele imediat următoare devastatorului cutremur din martie 1977, Europa Liberă în româneşte ne aducea nu doar informaţii, ci stabilea punţi între români.

În anii 1994- 1995, administraţia Clinton a luat decizia mutării definitive operaţiunilor complexului Europa Liberă - Libertatea de la München la Praga, pentru ca în 2008 să se decidă totala încetare a emisiunilor către România. Cu toate acestea, limba română continuă să se audă şi astăzi pe undele REL graţie programelor difuzate către Republica Moldova.

Din 1990 şi până astăzi au apărut câteva cărţi, nu multe şi nu toate riguros exacte, şi o mulţime de articole despre perioada müncheneză a Europei Libere în româneşte. Ştim că emisiunile pe unde scurte transmise zilnic din Capitala Bavariei nu au fost deloc pe placul conducătorilor României socialiste, mai ştim şi că aceşti conducători ar fi fost gata să facă orice pentru a le pune stavilă şi a-i discredita, chiar a-i anihila fizic pe jurnaliştii care lucrau la respectivul post de radio. S-au ordonat acţiuni extreme, violente, criminale, s-a recurs la acte teroriste, s-au înregistrat şi morţi suspecte. Prea mulţi dintre jurnaliştii de top ai Departamentului Românesc au pierit, într-un interval relativ scurt de timp, din cauza unor cancere galopante.

Enervarea crescândă a conducătorilor comunişti de la Bucureşti faţă de ceea ce se trasmitea seară de seară de la München era explicabilă şi prin extraordinara audienţă de care au beneficiat programele în limba română.

Nu ştim însă chiar foarte bine dacă şi cine au fost agenţii infiltraţi ai Securităţii Române în Departamentul Românesc al Europei Libere. O nouă mostră de „situaţie atipică“, prin comparaţia cu situaţia din celelalte ţări foste comuniste. Orice minte cât de cât lucidă nu poate înghiţi gogoaşa că în cei aproape 50 de ani cât Radio Europa Liberă a emis de la München, Securitatea Română ar fi izbutit să îl infiltreze doar pe Ivan Deneş şi, abia după 1989, pe eseistul Nicolae Balotă. Precizez că nu pun deloc preţ pe lista de „infiltraţi“ încredinţată în 1993 de Virgil Măgureanu, din ordinul lui Ion Iliescu, directorului din acea vreme, Nicolae Stroescu-Stînişoară, şi şefilor americani ai postului, Robert Gillette şi Eugene Pell. Emisiunile Europei Libere dintre anii 1990-1995 nu erau deloc pe placul lui Ion Iliescu, iar bătrânul comunist care făcea pe convertitul la democraţie avea pe mai departe tot interesul să le destabilizeze. Lista aceea mi se pare a fi parte din această operaţiune.

Fireşte, „infiltraţii“ nu aveau cum să influenţeze esenţa, conţinutul, orientarea editorială ale emisiunilor difuzate de la München. Rolul lor era doar să furnizeze informaţii despre angajaţi (adrese, numere de telefon, salarii, pasiuni, obiceiuri, poate mici vulnerabilităţi) pentru ca mai apoi profesioniştii Securităţii să pună la cale operaţiuni de denigrare, de compromitere, de hărţuire.

Însă, după părerea mea, nu doar aceşti foşti angajaţi, victime ale „infiltraţilor“ au dreptul de a cunoaşte adevărul (dreptul acesta li se refuză cu bizară obstinaţie chiar şi astăzi), ci şi ascultătorii obişnuiţi. Fiindcă mulţi dintre cei ce ascultau cu consecvenţă seară de seară programele în limba română ale Europei Libere au şi ei dreptul să îi cunoască pe cei care i-au păcălit şi au avut dublă comandă.

Spun şi scriu toate acestea (mai exact, revin asupra temei, am mai făcut-o în textul Europa liberă - dreptul la adevăr, publicat în martie 2016 tot pe adevarul.ro) sub influenţa şocului avut săptămânile trecute când, dintr-o întâmplare, am aflat numele unui astfel de infiltrat. O neplăcută surpriză de mari proporţii.

Unul dintre personajele care apar destul de des în primul volum al Jurnalului lui Ion Raţiu recent apărut la Bucureşti, este Liviu Nicolae Cristea. Născut în anul 1912 în vecinătatea Sibiului, Liviu Nicolae Cristea a părăsit ţara încă înainte de anul 1940, şi-a continuat studiile universitare în străinătate, iar mai apoi a lucrat până la pensionare în Secţia Română a BBC. Aici l-a cunoscut pe Noel Bernard, viitorul director de legendă al Departamentului Românesc al Europei Libere. Care, în 1976, l-a angajat pe fostul lui coleg de la Londra în redacţia de Ştiri a Europei Libere. Pseudonimul radiofonic Radu Pârvan a dobândit astfel o oarecare notorietate, titularul lui trecând mai apoi la Radiomagazin, unde realiza Cronica filatelică şi Cronica numismatică. A fost activ, în pofida vârstei înaintate, chiar şi în zilele Revoluţiei. De fiecare dată când îi auzeam vocea puteam să pariez că în faţa microfonului se află un mare domn, cineva posedând eleganţa şi sobrietatea specifice celor din „alte vremuri“.

Iată însă că din notele de subsol ale Jurnalului lui Ion Raţiu, note întocmite cu mare acribie de Stejărel Olaru, am aflat cu stupoare că adevărul era cu totul altul. Domnul Liviu Nicolae Cristea, alias Radu Pârvan, posesorul unei cariere jurnalistice de excepţie (să recunoaştem că nu e puţin lucru să ai şansa de a relata despre intrarea României in Război, despre 23 august 1944, despre comunizarea ţării, despre Revoluţie) a semnat încă din anul 1950 un angajament cu Securitatea comunistă. Angajament reînnoit în 1975 şi respectat până la începutul anilor 80. Când Liviu Nicolae Cristea a refuzat să mai colaboreze.

A întocmit până în acel moment zeci de note despre ce se întâmpla la BBC şi Europa Liberă, era legendat sub numele Lovin. Am confirmarea că în dosarul de la CNSAS al lui Noel Bernard se află note semnate de Lovin, la fel cum ştiu cât de respectat a fost Liviu Nicolae Cristea atât la BBC, cât şi la Europa Liberă.

Nu doar eu, un simplu fost ascultător ceva mai consecvent al REL, ci şi unii dintre foştii colegi ai lui Radu Pârvan cărora le-am împărtăşit „descoperirea“ au fost stupefiaţi la aflarea acestor detalii din viaţa marelui domn Liviu Nicolae Cristea. Pe bună dreptate. Dar câţi ca el?