Genocidul ca vot

Noi toţi credem că putem înţelege suferinţa oamenilor care au trecut printr-un genocid. În realitate nu putem, asta pentru că noi n-am fost confruntaţi cu trauma aceea în mod direct, personal. Ceea ce percepem poate mai bine sunt alegerile cu care s-au confruntat. Înţelegem însă mai bine poate, că traumele colective se nasc întotdeauna din voturi colective, chiar dacă acestea se exprimă individual.

Îi urmăresc trupul înalt păşind pe lemnul sfărâmicios al scenei Cinematografului Victoria din Cluj-Napoca unde are loc  prezentarea filmului ”Pânza”, care vorbeşte despre fragilitatea a ceea ce suntem noi ca fiinţe umane, despre urâtul din noi, despre alegerile în faţa cărora fie că eşuăm, fie că reuşim, devenim. Şi prin această acţiune, comunitatea evreiască din Cluj comemorează trecerea a 70 de ani de la momentele tragice care au însemnat sacrificarea ei. În sală, un public pestriţ se foieşte neîncetat, iar tinereii din stanga mea se opintesc cu greu impulsurilor instinctuale. Îşi dau cu părerea, ”ei ştiu mai bine ce şi cum cu evreii de pe vremea bunicii”.

Pe scenă, trupul subţire, uşor rigidizat de trecerea anilor, înaintează şi se aşează pe un scaun de plastic, de grădină, verde care îi este oferit. Parcă ar fi un filigran al istoriei dacă iei în calcul că istoria i-a modelat destinul şi el, la rândul său, modelează istoria. Ca noi toţi. Păşeşte demn  în pofida umilinţelor prin care a trecut. Nu-i văd chipul de la distanţa la care mă aflu. Lumina reflectoarelor prost dozate şi poziţionate ”ard” imaginea chipului. Îi simt însă atitudinea în postură şi în voce. Are vocea caldă, profundă prin blândeţe, vorbele îi sunt îmbrăcate de cuvinte puternice, fără brutalităţi, însă însoţite de o fină şi rafinată ironie. E mai lucid decât lumina crudă a reflectoarelor, are o prezenţă de spirit mai vie decât a tinerilor care se străduiesc să-i ţină piept în timp ce-l intervievează. Îi savurez spiritul în taină  pe măsură ce îşi deapănă experienţa de viaţă din Auschwitz – Buchenwald.  În timp ce vorbeşte respiraţia extirpată din plămânii invitaţilor prezenţi în sală, rămâne înmărmurită în aer. Ar frânge emoţia care se aşează prin întuneric peste minţile oamenilor dacă această respiraţie colectivă n-ar rămâne imobilă, fierbinte, suspendată  în atmosferă.

”Aceasta e dilema vieţii mele. A fost, este şi va fi mereu dilema vieţii mele”, tremură vocea istorisind despre cum ar fi fost să aleagă să trimită la moarte un alt copil în locul fratelui său. Te zgudui să-ţi pui întrebarea tu ce-ai fi făcut  dacă ai fi fost confruntat cu o asemenea alegere. Ai fi ales să trimiţi un alt copil să moară în camera de gazare în locul fratelui tău pentru jumătate din raţia şi aşa insuficientă de pâine?  Şi dacă la următoarea  selecţie, a lui Rudolf Hess fratele tău ar fi fost trimis din nou la moarte, n-ai fi avut pe conştiinţă două vieţi? În acele momente cumplite, după atâtea traume, ai mai fi fost capabil să te gândeşti astfel la un străin? Ţi-ar fi păsat?  Laszlo Nussbaum, căci despre el este vorba, este unul dintre supravieţuitorii Holocaustului din Cluj. Avea 15 ani când cursul destinului său a fost  curmat de brutalitatea semenilor săi, care aleseseră prin vot o putere criminală, orbiţi de sărăcie, ignoranţă şi ură. ”Nici nu vă puteţi imagina, nimeni dintre noi n-a putut să-şi imagineze cum poţi să rezolvi problema necesităţilor fiziologice într-un loc în care exista o singură latrină la mii de oameni, în faţa căreia se înghesuiau indiferent de vârstă, educaţie, femei şi bărbaţi, bătrâni ori copii. Apoi la fel, în vagoanele cu o aerisire mică pentru 70-80 de oameni înghesuiţi. Aveam două butoaie puse la dispoziţie pentru asta, eram acolo îngrămădiţi şi sufocaţi. Vă daţi seama cum era să treci peste alţii ca să ajungi la butoaiele acelea şi să dacă mai puteai, să îţi faci şi necesităţile. Dar să vă imaginaţi şi ce miros. În vagoane erau şi bătrâni, şi bolnavi, şi copii”, povesteşte el.

Nu povesteşte de dragul de a face spectacol. Vreme de 30 de ani n-a putut spune nimănui nimic, nici măcar familiei. O spune pentru ca noi ceilalţi să învăţăm. Şi a spus toate acestea, întâmplător, cu doar câteva ore înainte ca noi să mergem să ne exprimăm votul în alegerile europarlamentare. 

Dacă te uiţi prin experienţa lui la alegerile de astăzi, votul tău are valoare de viaţă ori de moarte. Care dintre germanii ultra-naţionalişti şi ultra-antisemiţi  ar fi putut ghici greutatea votului lor la urcarea lui Hitler la putere? Lor li se cuvenea, ei erau cei mai buni, cei mai tari, cei mai îndreptăţiţi, doar ei – aşa ai putea rezuma acum întreaga campanie electorală populistă de atunci. Erau mândri că sunt! Nici o naţiune nu îi putea egala, nu-i aşa?  Vă sună cunoscut? O Rusie întreagă spune la fel, campania electorală de la noi a avut aceste accente. Votul tău, al meu ar putea  valida nebunii la manetele vieţilor noastre colective, sau i-ar putea opri. Dar cine să-i oprească când în locul raţiunii punem strict instincte primare, interese personale, nevoi, dorinţe, îndreptăţiri, când lângă noi nu vedem oameni, ci duşmani.

Înainte să pui ştampila pe buletinul de vot, opreşte-te o clipă şi încearcă să-ţi imaginezi consecinţele votului tău, faptele pe care cei pe care îi susţii le-ar putea face în numele tău, dacă votul tău nu cumva va mai pune o picătură de putere în gura unui monstru. Orice-ai face apoi, vei fi măcar conştient că eşti responsabil, orice ai fi ales. 

Să ne fie votul tău spre bine!