Frica de eşec, ascunsă adânc în ADN-ul nostru. Psiholog: „Nu mai ştim să facem diferenţa între nevoie şi dorinţă”

Una dintre cele mai obişnuite temeri ale oamenilor este frica de eşec, fiind parte integrantă chiar din structura ADN-ului nostru, deoarece îşi are originile în frica colectivă de a eşua în supravieţuirea ca specie. Aşa susţine psihologul Laura Maria Cojocaru.

În opinia psihologului, dacă vom înţelege că supravieţuirea, în stadiul actual de evoluţie, este un aspect de cele mai multe ori relativ uşor de atins, atunci ne va fi mai uşor să percepem diferenţa între nevoie şi dorinţă sau între nevoile reale şi cele fictive, se arată într-un comunicat de presă dat publicităţii. 

„Ca să putem supravieţui, avem nevoie de apă, aer, ceva mâncare şi un adăpost, iar restul lucrurilor pe care le căutăm sunt doar trepte calitative sau cantitative. Asta înseamnă să facem diferenţa între nevoie (necesitate) şi dorinţă. De exemplu, putem trăi cu un minim de hrană care să ne asigure aportul necesar de nutrienţi (necesitatea) dar mai vrem şi pizza, paste, prăjituri şi alte preparate sofisticate (dorinţa şi dorinţa de a mări plăcerea)”, a explicat specialista. 

Care sunt principalele efecte ale fricii de eşec?

Frica de eşec poate conduce, în plan emoţional, la depresie, pierderea motivaţiei, evitarea asumării riscurilor, dependenţa de succesşi perfecţionismul, furie şi resentimente faţă de oameni, faţă de sine, faţă de divinitate sau faţă de viaţă. De cealaltă parte, la nivelul fiziologic, frica de eşec va duce la scăderea sistemului imunitar, deoarece ne-am concentrat toate energiile în acea direcţie, iar funcţiile de bază ale sistemului imunitar vor fi neglijate.

„Dusă la extrem, străduinţa de a aparţine, de a corespunde, de a fi acceptaţi, se poate transforma într-o capcană atunci când ne dorim cu orice preţ să fim percepuţi într-un anume fel, să facem într-un anume fel lucrurile, să părem că suntem conform cerinţelor şi regulilor unui grup care credem noi că ne poate asigura "supravieţuirea" şi uităm astfel să fim noi înşine! Şi asta aduce o foarte mare suferinţă interioară pentru că, a renunţa să fim noi înşine înseamnă a ne încălca propriile principii de viaţă, propriile valori, a neglija esenţa noastră şi talentele personale, cu alte cuvinte a neglija propria vocaţie şi propriul drum în viaţă. Tot încercând să corespundem şi să mulţumim pe oricine altcineva decât pe noi, vom "uita" cine suntem NOI şi vom neglija să facem exact ceea ce putem NOI face cel mai bine”, crede psihologul Laura Maria Cojocaru.