„Filme Porno“ la TVR sau despre demisia lui Stelian Tănase

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Negocierile dintre Stelian Tănase şi Moise Guran cu privire la viitoarul relaţiei dintre Televiziunea Naţională şi producătorii emisiunii Biziday se află în impas, fără şanse prea mari de a fi reluate. Asta deoarece, în condiţiile în care partenerul privat şi-a respectat partea de înţelegere, influenţa constructivă asupra spaţiului public românesc deranjează.

Înregimentat cu tot cu bagaje într-o anumită tabără politică, conducătorul TVR are probabil sarcini clare trasate pe linie de partid, cu privire la relaţia ce ar trebui abordată cu Moise Guran. Iar aici nu vorbim de partidul aflat la guvernare. Asta, cel mai probabil, deoarece acesta nu s-a dovedit a fi un câine serviabil politic, ci un aprig susţinător al creşterii nivelului de înţelegere al populaţiei.

Moise Guran a cerut demisia lui Stelian Tănase şi a oferit din plin argumente în acest sens.

Emisiunea lui Moise Guran este indiscutabil cea mai bună de profil pe care o poţi găsi pe piaţa media din România. Prezenţa la TVR nu doar că nu generează costuri, aşa cum fac celelalte producţii, ba chiar aduce şi beneficii financiare şi mai ales de imagine. Este adevărat că acestea sunt simbolice pe lângă milioanele încasate din taxa TV, dar reflectă faptul că nu vorbim de un contract păgubos.

Aş putea chiar spune că emisiunea lui Moise Guran ar trebui multiplicată, doar că în mediul privat acest lucru nu este posibil datorită servialismului politic. Dar calitatea şi impactul social al unei emisiuni nu prezintă importanţă pentru conducerea TVR. Nu. Aceasta, sub pretextul audienţei şi a altora inventate, încearcă mutarea emisiunii la o oră impropie grupului ţintă.

Ori emisiunea lui Moise Guran are un grup ţintă: mediul de afaceri, intelectualitatea şi/sau tinerii. Ori ora 19.00, la care se doreşte a fi mutată emisiunea, este una impropie. La acea oră, cei care muncesc cu adevărat în România şi plătesc taxe şi impozite, ca Stelian Tănase să îşi ia salariul, abia se întorc acasă. Ora actuală de difuzare, adică ora 22.00, era suficientă ca toţi cei mai sus menţionaţi să poată vedea un program de calitate dacă îşi doresc acest lucru.

S-a vorbit de audienţă, că nu ar fi fost atinse ţintele propuse. Ori TVR este plătită din contribuţia directă a cetăţeanului tocmai pentru a scăpa de presiunea indusă de partea financiară, de a scăpa de sponsuri, adică de orice formă de presiune. Rolul TVR trebuie să fie unul educaţional.

Ca să fiu şi mai clar, rolul TVR nu este să ofere ceea ce îşi doreşte publicul să vadă, ci să încerce educarea în sens pozitiv.

Dacă punctele de raiting sunt ţinta TVR, atunci haideţi să difuzăm în locul Biziday "filme porno", şi rog a-mi fi scuzată expresia, deoarece cu siguranţă la acea oră târzie ar avea acumulate suficiente puncte de raiting.

Doar că aici nu e vorba de raiting, ci de a scoate din grila TVR un personaj care nu este controlabil politic. Când a considerat că este cazul a criticat, când a fost de lăudat, atunci a lăudat. Cel mai probabil că mulţi s-ar fi aşteptat de la acesta să aibă o conduită constantă, şi de ce să nu fim sinceri, s-ar fi aşteptat la o conduită clară anti-PSD. Ori Moise Guran nu şi-a propus acest lucru, nu şi-a propus să fie împotriva cuiva, ci să fie sincer. Aşa că dacă a fost să laude, a lăudat, inclusiv performanţele unui guvern, sau altul.

Şi Moise Guran mai are o problemă: este respectat de spectatorii săi şi primeşte girul încrederii din partea lor.

De când se află la conducerea TVR  Stelian Tănase nu a reuşit defel să redreseze compania, deşi cu siguranţă un bun manager ar fi putut face acest lucru. Problema de la TVR nu stă în încasări ci în nivelul ridicat al costurilor. Un manager cu minimă experienţă ar fi reuşit acest lucru, dar la TVR nu este de dorit. Daţi în privat cuiva veniturile sigure de la TVR şi aţi avea o companie performantă.

TVR reprezintă în continuare o instituţie căpuşată politic, fără şanse prea mari de a fi scoasă din această zonă. Moise şi colegii de la ştiri au reuşit în ultima perioadă să facă totuşi acest lucru, dar se pare că spre nemulţumirea anumitor grupuri de interese.

Îmi amintesc cum Stelian Tănase a intervenit pentru a se întrerupe emisiunea Moştenirea Clandestină, difuzată la TVR Moldova, deşi aceasta s-a bucurat de un succes remarcabil. Asta chiar în timpul difuzării pe baza unui telefon special. M-am gândit atunci cu regret că probabil nu a vrut să îşi supere fraţii de la răsărit, adică pe cei vorbitori de limba slavă. O altă explicaţie nu aş avea. Acel fapt m-a lămurit asupra necesităţii ca domnul Stelian Tănase să se ocupe în continuare de cărţi şi nu de cenzura la TVR. S-ar putea să se priceapă mai bine.

Stelian Tănase ar trebui să îşi dea demisia şi să plece la TVR nu pentru că nu s-a înţeles cu Moise Guran ci pentru că nu şi-a îndeplinit mandatul. Acum a reuşit să blocheze şi conturile TVR şi rămâne să vedem cum se va reuşi plata următoarelor salarii. Dar pentru el acest lucru nu constitue o problemă, deoarece probabil nu trăieşte ca şi muritorii de rând din munca prestată şi remunerată.

Este regretabil că televiziunea naţională este atrasă în acest scandal şi am siguranţa că profesioniştii de acolo regretă modul în care sunt conduşi şi reprezentaţi. Rămâne să vedem că ne rezervă viitorul, dar o demisie de onoare la vârful TVR cu siguranţă NU, deoarece acolo nu există onoare. Prin gestul făcut de Moise Guran şi prin care se cere demisia lui Stelian Tănase, devine evident că ruptura este una clară şi definitivă, dar prostimea uită şi pe asta se bazează cei în culpă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite