Primele extrageri de la LOTO vor avea loc pe 11 ianuarie. Loteria a renunţat la colaborarea cu grecii de la Intralot

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Duminică şi joi, 8 ianuarie, nu au loc extrageri la LOTO, potrivit Loteriei Române. Primele trageri din noul an vor avea loc duminica, 11 ianuarie 2015 şi vor fi difuzate în direct pe TVR 1, în cadrul emisiunii „Lozul cel Mare”.

"Nu se poate spune că au fost anulate tragerile de duminică, 4 ianuarie, întrucât am anunţat încă de la sfârşitul lui 2014 că următoarele trageri vor avea loc în 11 ianuarie", au precizat, pentru Mediafax, oficiali ai companiei Loteria Română.

Anunţul că extragerile se vor face pe 11 ianuarie a venit la o zi după ce ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, a anunţat că Loteria Române nu va mai continua prelungirea contractului cu firma Intralot din Grecia, care a expirat la finele lui 2014, în schimb, Loteria va negocia contracte cu o parte din subcontractorii Intralot şi va asigura funcţionarea sistemului prin specialişti proprii, a declarat ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov.

„Contractul cu firma Intralot, privind administrarea şi gestionarea tuturor jocurilor loteristice, nu se va prelungi. Actualul act adiţional, prin care s-a prelungit acest contract, este în vigoare până în data de 31 decembrie. În urma discuţiilor avute, am decis de comun acord cu conducerea Compania Naţională Loteria Română SA, ca aceasta să efectueze demersurile necesare pentru încheierea de contracte cu o parte din subcontractorii Intralot, în vederea asigurării funcţionării sistemului Loto, în continuare, fără nicio modificare", se arată într-o declaraţie de presă transmisă de Darius Vâlcov.

Conducerea Loteriei a dat asigurări că tragerile Loto nu vor suferi modificări de niciun fel, în urma întreruperii contractului firma grecească. 

Probleme cu firma Intralot

Loteria Română şi Intralot au început să colaboreze în 2003, printr-un contract pe zece ani care viza jocuri loteristice şi servicii suport şi care a expirat în decembrie 2013. După expirarea contractului, acesta a fost prelungit prin acte adiţionale.

Anul trecut, Consiliul Concurenţei a amendat cu 16,85 milioane lei (aproximativ 3,76 milioane euro) Compania Naţională Loteria Română, Intralot SA Integrated Lottery Systems and Services, Intracom Holdings, pentru înţelegeri anticoncurenţiale. Conform contractului care a expirat în 2013, Intralot primea 7,5% din încasările totale de la loto, pentru asistenţa tehnică oferită în exploatarea aparaturii electronice.


Loteria Română renunţă, după 10 ani, la contractul cu firma grecească Intralot

Marele premiu la Loto 6/49, de aproape 44 milioane de lei, câştigat cu un bilet jucat la Constanţa

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite