În fond, ce-a făcut preşedintele Partidului Noua Republică? La lansarea candidaţilor ARD, printre care se numără şi Neamţu, acesta a declamat câteva strofe din zguduitoarea poezie a lui Radu Gyr - „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!". Nici n-a apucat să-şi încheie micul recital, că televiziunile grupate în Ministerul Propagandei au şi început să urle ca nebunele: săriiiiiţi, Neamţu a reabilitat un legionar!

Păcatul de neiertat al lui Mihail Neamţu ar fi, aşadar, că a recitat în public din opera lui Radu Gyr, fost comandant legionar şi director general al teatrelor în timpul scurtei guvernări legionare (septembrie 1940 - ianuarie 1941).

Personaj incomod, Radu Gyr a fost întemniţat în trei dictaturi diferite: sub Carol al II-lea (când a fost coleg de lagăr cu Mircea Eliade şi cu Nae Ionescu), sub Ion Antonescu şi sub comunişti. A luptat pe front, de unde s-a întors rănit şi cu „poeme de războiu" în raniţă. În 1945, comuniştii l-au încadrat în „lotul ziariştilor" şi i-au dat 12 ani de temniţă grea. Eliberat în 1956, a fost arestat din nou în 1958 şi condamnat la moarte din cauza unei poezii-manifest: „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!". Pedeapsa cu moartea i-a fost comutată la 25 de ani de muncă silnică, din care a executat şase (doi ani cu lanţuri la picioare, la Aiud), întrucât a intervenit amnistia generală din 1964.

Poezia care i-a adus atâta suferinţă a fost „scrisă" în gând, în prima detenţie sub comunişti. Radu Gyr a memorat vers cu vers, strofă cu strofă, iar în scurta-i libertate le-a pus pe hârtie. Acum, aceeaşi poezie este motiv de hulă şi de ocară. E nevoie însă de multă imbecilitate ca să condamni pe cineva care recită una dintre cele mai mişcătoare poezii din literatura română. „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!" este un strigăt de durere şi dreptate cum puţine sunt în istoria noastră. Aceste strofe au forţa unui imn, unul care te scutură din creştet şi până-n picioare. Asemenea versuri te înalţă, nu te ruşinează!

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mânia scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tăpşane
o claie de zări şi-o căciulă de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zarzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies înainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Doar imbecilii pot spune că asemenea versuri sunt de nepronunţat! Doar spălaţii pe creier pun semnul egal între „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!" şi aventura legionară a lui Radu Gyr! Dacă aşa se judecă lucrurile, atunci să zidim în peşteri poeziile lui Tudor Arghezi ori „Ruga pentru părinţi" a lui Adrian Păunescu, să ardem la crematoriu opera lui Mihail Sadoveanu (cei trei, ca mulţi alţii, au făcut compromisuri teribile cu dictatura comunistă) ori să scoatem din manuale bijuteriile lui Octavian Goga (a cărui prestaţie politică nu-l onorează).
Omul e una, iar opera-i alta! Nu-l poţi scoate din biblioteci nici chiar pe Celine, cel care a colaborat atât de odios cu naziştii. Şi atunci, cum să pui la index strigătul de disperare al martirului Radu Gyr?

Deşteaptă-te, Gheorghe, deşteaptă-te, Ioane!

Grigore Cartianu este director editorial "Adevărul"