Despre robii din spaţiul Principatelor Române

Astăzi se sărbătoresc 164 de ani de la ziua în care „sclavia ţiganilor a fost desfiinţată”. Pentru a nu da apă la moara degrabă vărsătorilor de ură care populează acest spaţiu virtual, aleg să nu comentez în niciun fel aceste texte. Aceste texte sunt pentru cine are ochi să citească şi creier să gândească.

„Aceşti nenorociţi, al căror număr trece de optzeci de mii, se numesc ţigani, pe care in Franţa îi numim boemieni. Sunt în starea cea mai înjosita care s-a văzut vreodată; ei aparţin boierilor, care au drept de viaţă şi de moarte asupra lor; n-au nici un drept şi îndură totul;[…] Totuşi nenorociţii aceştia sunt siliţi să dea ‘bunilor lor stăpâni’ jumătate din câştig, sub pedeapsa cu moartea in caz de contravenţie[1].”

„[...] Un bărbat sănătos costa 3 lire, iar o femeie 2 lire; ambele sexe sunt vândute şi cumpărate de către boieri fără nici o consideraţie pentru legăturile lor de familie. Numai cu 8 zile înainte de a ajunge la Tchernitz [Cerneţi], un boier, a cărui casă era alături de cea în care am scris aceste lucruri, a despărţit un rob care întreţinea cu munca sa o soţie şi 3 copii, trimiţând-l într-o aşezare depărtata, în interiorul tarii, în vreme ce familia lui a fost vândută altcuiva. Alt boier, care avea un ţigan ce câştiga ceva ca fierar, i-a vândut soţia şi copiii pentru a putea dispune de tot ce câştiga omul. Asemenea întâmplări nu sunt rare; dimpotrivă, sunt prea dese pentru a fi socotite drept lucruri neobişnuite[2].”

„[Romii] nu săvârşesc decât arareori crime fioroase, dar au mult mai mare aplecare către delicte minore; pentru cele mai serioase din ele sunt bătuţi crunt la tălpi la cheremul stăpânilor, iar pentru cele mai uşoare li se bagă capul într-o mască de fier care se încuie pentru o perioada mai lunga sau mai scurta, şi aceasta, pe lângă neajunsul pe care li-l pricinuieşte, îi împiedica şi de a mânca sau bea. [...][3].”

‚Statul posedă în jur de 50 000 [de robi], ceilalţi sunt împărţiţi între mânăstiri şi boieri. Câţiva dintre aceştia din urmă au până la 5-6 000, atât în casele lor, cât şi în castelele lor. Îi împovărează cu muncile cele mai istovitoare şi ignobile, îi vând sau îi schimbă în anumite perioade ale anului ca pe o turmă de animale, care are preţ în funcţie de vârsta, forţă şi sex; şi atât de rele sunt tratamentele la care sunt supuşi frecvent, încât pentru a se sustrage acestora, aceşti nefericiţi se mutilează sau se sinucid[4].”

„Bucătăriile boierilor sunt nu mai puţin dezgustătoare decât o troacă de porci datorită obiceiurilor murdare ale robilor şi a lipsei de atenţie a stăpânilor. [...] Copiii boierilor sunt crescuţi în grija acestor servitori destrăbălaţi [romi]. Femeile de condiţie înaltă, neavând obiceiul de a-şi alăpta copiii, îi lasă în grija unei doici ţigănci, […].[5]”

„N-am auzit ca un boier să fi luat el vreodată scripca în mână sau să fi încercat să moaie inima iubitei prin accentele glasului său. Suspinurile jucau un rol foarte însămnat în aceste cântece de inimă albastră, dar totdeauna ieşeau din piepturile arămii ale ţiganilor. Când boierului i se părea că un suspin ar da mai multă putere cântecului zis de lăutar, el şoptea acestuia: „Oftează, cioară“, iar dacă i se părea că suspinul nu este destul de adânc, poroncea, cu glas tot supus, dar mai aspru: „Oftează mai tare, cioară!“ Acel lux cumplit în slugi costa pe boier foarte puţin.“^[6]

„Singurul remediu eficace pentru astfel de rele ar fi dezrobirea, şi e destul să ai suflet pentru a ca o parte din oameni să piardă dreptul de a exercita o tiranie denaturată asupra celor pe are îi încălzesc acelaşi soare şi care se închină la acelaşi Dumnezeu; însă trebuie să ne ferim să dăm curs acestui act de dreptate cu graba pe care o inspiră sentimentul de omenie. Oamenii în inima cărora robia este înrădăcinată prin obişnuinţa veacurilor, nu pot să revină decât lent la egalitatea naturală sau, cel puţin, la inegalitatea reglementată legal în societăţile bine orânduite. […] Primul pas care trebuie făcut în vederea abolirii este îndreptarea caracterului perpetuu al servituţii […] Adoptarea unei legi noi, care n-ar aduce atingere dreptului general, ci doar unor circumstanţe al aplicării sale şi ar schimba mai degrabă decât ar desfiinţa puterea stăpânilor asupra robilor, ar năzui să producă acest efect într-o zi.[7]”

„În medie, ţiganii se vând cu un preţ cuprins între 10 şi 15 ducaţi, adică între 150 şi 200 de franci. Deci, ar fi foarte uşor la acest curs să se instituie un fond caritabil. Numărul de familii [de romi] va determina cantitatea de fonduri [necesară]. O lege poate fi formulată pentru a include următoarele clauze: robia este desfiinţată. Fiecare boier va prim între 10 şi 20 de ducaţi. Ţiganii vor avea între şapte şi zece ani pentru a plăti această sumă, plus dobânda. Prin acest mijloc foarte simplu, ţiganii însuşi se vor răscumpăra, iar guvernul va profita de pe urma aceste măsuri; guvernul va avea şi mai mult de câştigat dacă, pentru a înlesni plata acestor sume, nu îi va include [pe ţigani] în categoria contribuabilor decât peste zece ani; iar pe moment [după emancipare], aceştia din urmă să nu plătească nimic. Recunoscuţi drept cetăţeni şi nu ca ţărani (ceea ce înseamnă cam acelaşi lucru, datorită tratamentului identic), ei vor contribui nu atât la apărarea statului, dar şi prosperitatea sa.

În fine, trista situaţie a ţiganilor nu mai poate continua şi [îmbunătăţirea] condiţiei celor mai trişti oameni din Europa ar trebui să se numere printre primele reforme în Moldo-Valahia […][8]

[1] Barthélemy Bacheville, Voyages des frères Bacheville, capitaines de l'ex-garde, chevaliers de la Légion d'honneur... en Europe et en Asie après leur condamnation par la cour prévôtale du Rhône en 1816 . Deuxième édition revue et augmentée, Paris : Béchet aîné, 1822, p. 223.

[2] Charles Elliot, Travels in the Three Great Empires of Austria, Russia and Turkey, vol. 1, Londra: Richard Bentley, 1838, , p. 159.

[3] Robert Walsh, Narrative of a Journey from Constantinople to England, ediţia a IV-a, Londra: Frederick Westley and A. H. Davis, 1831, p. 275.

[4] Eugène-Stanislas Bellanger, Le Kéroutza. Voyage en Moldo-Valachie, vol. I-II, ed. a 2-a,  Paris: Librairie française et étrangère, 1846, volumul 2, p. 115.

[5] William Wilkinson, An Account of the Principalities of Wallachia and Moldavia: with various political observations related to them, Londra: Longman, Hurst, Rees, Orme and Brown, 1820 pp. 173- 175.

^[6] Radu Rosetti, „Amintiri. Ce am auzit de la alţii“ în Vasile Ionescu. O mie de ani de singurătate. Rromii în proza românească. Bucureşti: Aven Amentza, 2000, 8.

[7] d'Hauterive (Comte), Alexandre Maurice Blanc de Lanautte, Memoriu despre starea Moldovei la 1787 de Comitele d’Hauterive, membru liber al Academiei de inscripţiuni şi frumose litere secretar al domnului Moldovei Alexandru Mavrocordat (Firarul), Bucureşti: Institutul de Arte Grafice Carol Göbl , 1902., p. 110.

[8] Felix Colson, L’etat présent et de l’avenir des Principautés de Moldavie et de Valachie. Traités de la Turquie avec les Puissances Européennes,  Paris: A Puogin, 1839, pp. 149- 150.