Despre ce NU se discută nici în campania asta electorală

Publicat:
Ultima actualizare:

60.000 de oameni din Bucureşti nu sunt în asistenţa nimănui pentru că nu au acte. Ei sunt pericole publice sociale şi medicale, verigi importante în transmiterea bolilor ca hepatita B, C sau HIV şi TBC. Neavând acte, nu au asigurări sociale şi deci nu primesc serviciile de care au nevoie ei şi copiii lor. Cum facem să-i ajutăm? O întrebare pentru candidaţi.

Guest post de Maria Georgescu, director executiv ARAS

Municipiul Bucureşti este cel mai puternic şi dezvoltat oraş din România, având implicit şi numărul cel mai mare de persoane vulnerabile, care, de multe ori, provin din alte oraşe şi tranzitează Capitala în drum spre alte destinaţii. 26 de ani de tranziţie în România au schimbat profilul vulnerabilităţilor, de la oameni în şomaj la oameni în depresie, cu dependenţe la alcool şi droguri, cu pierderea obişnuinţei de a munci, cu exploatarea minorilor şi a femeilor, violenţă şi abuzuri, copii abandonaţi pe stradă, adulţi fără adăpost şi cu multiple vulnerabilităţi medicale şi sociale, infracţionalitate.

Estimarea naţională a persoanelor în vulnerabilitate severă este de 600.000, dintre care, aplicând un procent simplu, estimăm că în Bucureşti minim 60.000 de persoane au urgent nevoie de servicii medicale şi sociale accesibile. Dacă încercăm să vedem cine sunt şi ce nevoi au aceste persoane, ne lovim de absenţa datelor publice pentru Capitală.

Ştim doar că:

  • în Bucureşti, în 2015, au fost nou diagnosticate cu HIV/SIDA 198 de persoane,
  • aici trăiesc circa 8000 de consumatori de heroină,
  • nu există date publice şi accesibile privind numărul de persoane care au TBC, hepatită B/C, infecţii sexual transmisibile.

ONG-urile estimează existenţa unui număr de 5000 de persoane fără adăpost, iar recensământul naţional ne oferă date despre etnia romă. Dar ştim din experienţa de zi cu zi a lucrătorilor noştri stradali că accesul la servicii medicale şi la servicii sociale este foarte dificil dacă eşti fără adăpost, consumator de droguri, persoană implicată în prostituţie, mamă singură, persoană care suferă de boli psihice, persoană aflată sub limita sărăciei, persoană de etnie romă, persoană ieşită din penitenciar etc. Iar dacă aceste vulnerabilităţi se cumulează, situaţia devine şi mai gravă şi aproape imposibil de rezolvat.

Avem un număr mare de oameni fără acte şi, deci, fără drepturi la educaţie, sănătate, muncă. Ei sunt cei mai vulnerabili pentru că nu au locuinţe, nu muncesc şi cei mai mulţi sunt implicaţi în activităţi ilicite (trafic/consum de droguri, prostituţie), care le deprimă sistemul de valori. Au probleme grave de sănătate, sociale, copii mici în îngrijire şi la rândul lor fără drepturi.

Aceşti oameni nu sunt în asistenţa nimănui, pentru că nu au acte. Ei constituie pericole publice atât sociale, cât şi medicale, sunt verigi importante în transmiterea bolilor ca hepatita B, C sau HIV, TBC, boli sexual transmisibile. Neavând acte, nu au asigurări sociale şi deci nu primesc serviciile de care au nevoie ei şi copiii lor.

Hăţişul legislativ şi haosul existenţei le limitează şansa la viaţă şi-i aruncă la marginea societăţii, de unde pot fi salvaţi numai printr-un răspuns corect şi complex. Aceşti oameni sunt cetăţeni români care, legal, au drepturi egale cu restul societăţii, dar practic sunt lăsaţi fără speranţa să se descurce singuri, devenind astfel inamici publici.

Ce se poate face?

Soluţia posibilă constă în crearea şi implementarea unor politici şi programe sociale care să ţintească exact persoanele vulnerabile, astfel încât să le ajute să supravieţuiască şi să contribuie la sănătatea comunităţilor din care aceste persoane sunt parte.

De aceea noi considerăm minim necesare:

  • O analiză realistă a situaţiei persoanelor vulnerabile, mai ales a celor care se confruntă cu stigmatizare socială, analiză care să includă şi serviciile disponibile pentru acestea;
  • Utilizarea resurselor de informaţii şi a expertizei din cadrul ONG care lucrează deja cu aceste persoane;
  • Creşterea numărului de servicii disponibile şi reducerea barierelor administrative de accesare (domiciliu în Bucureşti, sediu îndepărtat de locul în care trăieşte beneficiarul, locuri insuficiente, informare insuficientă cu privire la puţinele servicii disponibile);
  • Dezvoltarea şi implementarea unor proceduri în conformitate cu legislaţia în vigoare, care să contribuie la reducerea stigmatizării şi a discriminării atât în domeniile medical şi social, cât şi în intervenţiile poliţiei locale sau în sistemul de educaţie.

Aceste teme nu se regăsesc niciodată în dezbaterile din campaniile electorale şi aproape deloc în programele candidaţilor. Motiv pentru care nici după terminarea campaniilor nu reuşim să avem politicile necesare ajutorării acestor categorii de populaţie. Noi credem că e important să le discutăm, pentru că asta arată conştientizarea şi acceptarea, ca societate, a acestor probleme. Un răspuns serios la nevoile sociale şi medicale ale acestor categorii vulnerabile ar putea asana societatea în care trăim, ar reduce riscul de transmitere al bolilor transmisibile, ar reduce infracţionalitatea, ar reintegra social pe mulţi dintre aceşti oameni, ar oferi o şansă copiilor lor.

Aşteptăm un semn de la candidaţi, că măcar au citit şi înţeles acest apel, pe care de altfel li l-am transmis şi personal, înainte de a-l face public.

Maria Georgescu, director executiv ARAS

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite