Avem destule motive să protestăm împotriva modului cum este condus spre colaps sistemul medical. Să protestăm împotriva mafioţilor de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), care fură banii asiguraţilor. Această instituţie, cu şefi, funcţionari şi birocraţi angajaţi numai pe pile, lucrează pentru profiturile mafiei politice şi nu pentru români: pacienţi, medici şi farmacişti. Este de-a dreptul un gest de prostie să urmărim pasivi cum mafioţii de la CNAS ne fură banii, tratează asiguraţii cu picioarele şi cum îşi bat joc de serviciile medicale.

Avem destule argumente să protestăm împotriva sistemului de învăţământ, administrat ca o feudă, în care inspectorii şcolari sunt slugile PSD, în care directorii şcolilor sunt slugile inspectorilor, în care profesorii sunt slugile directorilor, pe viaţă. Este firesc să protestăm împotriva deciziilor ministrului Educaţiei, această creaţie hidoasă a sindicatelor din învăţământ, complice cu mafia politică. Sunt o groază de motive să protestăm pentru manevrele PSD de a transforma Justiţia din România într-un acvariu. Cum de îndrăzneşte PSD să pună mâna pe banii românilor din Pilonul II de pensie?

Asta este urgenţa românilor: să li se dea! Pomanagiii nu protestează, ei aşteaptă să li se dea.

S-o lăsăm mai moale cu ironiile şi caterinca pe reţelele de socializare, asta e doar o defulare, nu foloseşte la nimic. Cu bătăuşii şi derbedeii din PSD, susţinuţi de televiziunile populate de slugi şi pupincurişti şi de prostimea care i-a votat din socoteli mărunte, nu trebuie să ne purtăm cu mănuşi. Ei nu înţeleg reforma şi modernizarea României. Pentru că modernizarea începe cu învăţământul, educaţia şi sănătatea. Să fim suferinzi şi proşti – asta urmăreşte PSD – ca să fim mai uşor de manipulat. Degeaba avem sute de supermarketuri, de vreme ce consumatorii sunt nişte maimuţe care aşteaptă să li se dea: salarii, pensii speciale, ajutoare, pensii mai mari, sporuri şi banane. Guvernul, primăria, ministerul, băncile, privaţii, mai ales privaţii!, şi multinaţionalele trebuie să dea câteva ceva, toţi trebuie să dea mai mult şi mai repede. Asta este urgenţa românilor: să li se dea! Pomanagiii nu protestează, ei aşteaptă să li se dea, fără să muncească.

Dar mai bine să nu protestăm. La ce ne-ar folosi? Să ne închidem în carapacea noastră. Dacă nu ne convine, să plecăm de-aici, din România, unde vom vedea cu ochii. Să nu protestăm pentru că nu credem în normalitate, concurenţă, performanţă, profesionalism, piaţă liberă, valori, pentru că avem un serviciu, să nu-l pierdem!, o leafă, să nu rămânem pe drumuri!, pentru că nu vrem să ne punem rău cu stăpânirea, pentru că aşa ne-au învăţat comuniştii, şi uite câţi ani l-am suportat pe Ceauşescu!, pentru că fiecare se descurcă cum poate, pentru că nu avem curajul, pentru că suntem laşi (dar nu vrem să recunoaştem), pentru că, până la urmă, dacă ne uităm la alţii, în România se trăieşte binişor...

Să nu protestăm pentru că nu mai credem în viitor. Viitorul ne-a fost furat de o gaşcă de derbedei, care pretinde că are dreptul să conducă România.