Traseul său ascendent a continuat, iar în septembrie 2017 ajunge pe primul loc în clasemantul WTA şi rămâne pe această poziţie până la finalul lunii ianuarie 2018, după finala pierdută la Australian Open.

În ultimii patru ani, Simona Halep a fost una dintre cele mai importante jucătoare de tenis din lume, jucând trei finale de grand şlem şi fiind luni bune numărul unu şi doi mondial în clasamentul WTA. Şi totuşi, imaginea româncei nu vinde. Despărţirea de sponsorul tehnic Adidas şi lipsa unei alte oferte de un nivel aşteptat de staff-ul Simonei creează întrebări legitime în legătură cu valoare brandului „Simona Halep”. Acesta a fost implicată în câteva din campaniile Adidas, a semnat contracte de publicitate cu Dedeman şi Vodafone, iar prin implicarea lui Ion Ţiriac a semnat şi cu Mercedes-Benz România, dar nu a reuşit să treacă de bariera naţională.

Revista Forbes a făcut un top al câştigurilor din sponsorizări pentru perioada iunie 2016 – iunie 2017 pentru unele din cele mai reprezentative tenismene. Topul este condus detaşat de Serena Williams (SUA) cu 19 milioane de dolari, urmată de Venus Williams (SUA) cu 7 milioane de dolari, Eugenie Bouchard (Canada) cu 6,5 milioane de dolari, Angelique Kerber (Germania) şi Caroline Wozniacki cu câte 5 milioane de dolari, Garbine Muguruza (Spania) cu 3,5 milioane de dolari iar, în final, Simona Halep (România) cu 1,5 milioane de dolari.

Diferenţa câştigurilor din publicitate între Simona Halep şi celelalte sportive este foarte mare în primul rând din cauza ţării de provenienţă. Toate sportivele amintite mai sus provin din state puternice din punct de vedere economic, unde există companii mari ce îşi doresc asocierea cu sportivii de succes din ţara respectivă. În cazul Simonei, companiile româneşti nu se ridică la nivelul celor americane, germane sau spaniole, de aici vine decalajul în primă fază. În ceea ce priveşte sponsorul tehnic, Halep se loveşte de o problemă asemănătoare. Adidas a lansat în anul 2015 un model de tricou dedicat Simonei, numit „Halepeno”. Acesta a ajuns în magazinele din România la preţul de 137 de lei, iar vânzările nu au fost nici pe departe cele aşteptate pentru că publicul din România nu-şi permite să cumpere astfel de tricouri şi nici nu este educat în acest sens.

Problema de care se loveşte acum Simona Halep a fost experimentată şi de Novac Djokovic, care, în 2017, a devenit tenismenul cu cei mai mulţi bani câştigaţi din tenis, dar abia pe locul 3 în topul încasărilor din publicitate, fiind devansat de Roger Federer şi Rafael Nadal.

În momentul de faţă, Simona Halep este un brand important în România dar la nivel mondial ea nu vinde. Motivul pentru care un brand sponsorizează un sportiv este ca acesta din urmă să-i aducă beneficii de imagine şi în final să-i crească numărul de consumatori, mai ales când vorbim de un brand de echipament sportiv. În lumea sportului, atleţii selectaţi de o companie de echipament sportiv înseamnă foarte mult din imaginea brandului. Relaţia Federer – Nike, Michael Jordan – Nike (Jordan) sau Beckham – Adidas sunt iconice pentru modul în care un sportiv poate influenţa traiectoria unei companii de echipament sportiv.

Australian Open 2018 – un atac direct împotriva brandurilor

Amânările pe care Halep le-a tot făcut în alegerea unui sponsor tehnic vor îngreuna găsirea unei companii care să plătească atât cât îşi doreşte sportiva din România. Reprezentaţia Simonei de la Australian Open a fost una de excepţie, dar, din punctul de vedere al marketingului, ea nu a fost deloc exploatată. Halep a ajuns în finala unui turneu de grand slem folosind un echipament sportiv cumpărat din China, nu „custom made” şi totuşi a ajuns în finală. S-a scris mult despre acest lucru dar presa internaţională s-a ferit să evidenţieze că, pe teren, joacă omul nu echipamentul şi că diferenţa dintre branduri e doar marketing şi mai puţin calitate intrinsecă.

Fără să-şi dea seama, prin victoriile ei la Australian Open, Simona Halep a arătat că nu există nicio diferenţă între echipamentul „made în China” şi cel „custom made”. Deşi ca poveste parcursul Simonei la Australian Open este mai mult decât interesant, asta nu o va ajuta în obţinerea unui sponsor tehnic la nivelul dorit de ea. Halep a demonstrat pe teren că este o jucătoare ambiţioasă şi că îşi poate dezvolta jocul, dar profilul discret din afara terenului şi lipsa unei strategii de marketing pe termen lung o fac pe româncă să nu genereze suficient interes. Sportul se încadrează astăzi în industria de business, iar dacă la tenis Halep stă bine, la capitolul show mai are mult de lucrat.