Cum să pierzi un job făcând pe durul când nu eşti un dur

Am primit de curând o recrutare pentru un post de director general, pentru o mare companie străină, la care prima cerinţă, înainte de orice altceva, a fost să nu le prezint cumva vreun candidat agresiv, indiferent de ce experienţă sau competente tehnice ar avea. Şi, ca să sublinieze şi mai mult importanţa acestui criteriu de selecţie, mi-au cerut să menţionez asta în mod expres în anunţ, dacă intenţionam să pun vreunul.

Oricum, rar trece vreun candidat agresiv de mine, indiferent că îmi cere clientul ăsta în mod expres sau nu, însă acum satisfacţia a fost cu atât mai mare.

Înainte să îmi ceară mie să le fac recrutarea, mai văzuseră mulţi candidaţi. Şi aproape jumătate dintre ei au fost respinşi pentru acest singur motiv, deşi unii aveau CV-uri impresionante: asta a fost agresiv, şi asta la fel, la fel şi domnul, ba chiar şi o duduie manageriţa a fost agresivă. Or, pe unii îi cunoşteam şi eu de ani de zile şi - aici vine partea cea mai interesantă - chiar nu sunt agresivi!

Şi mi-am dat seama că au căzut şi ei în eternă capcană în care cad mulţi dintre cei care nu gândesc înainte de interviu, ci doar după: fac pe durii şi pe agresivii, fără să fie natura lor astfel, doar pentru că au citit ei pe Internet, că aşa faci o impresie puternică. Nu trece zi să nu dau peste câte unul dintre aceştia, şi unii sunt caraghioşi de-a binelea. Din păcate pentru ei, eticheta pe care o primesc nu e legată de comportament, care poate să fie reversibil, de bine, de rău, ci de inteligenţă, etichetă care nu ţi se mai dezlipeşte câţiva ani buni de pe frunte... :(

Angajatorul sau recrutorul te cheamă la un interviu ca să te evalueze. Normal, transparent, pe faţă, deci. Odată ajuns, ai de ales între două variante, fie că vii cu alegerea deja făcută, fie ca o faci acolo, pe loc: decizi să te prezinţi exact aşa cum eşti, sau încerci să-l faci pe cel din faţa ta să creadă ceea ce vrei tu să creadă.

Dacă optezi pentru varianta din urmă, trei condiţii trebuie îndeplinite simultan, cumulativ, însă necesar, dar nu şi suficient, cum zic matematicienii:

• să ştii cum se manipulează ca să poţi face asta - unii ştiu cum, dar nu pot, alţii ar putea, dar nu ştiu cum...
• fata de la HR, managerul sau omul de la firma de recrutare să poată să fie manipulat cu uşurinţă, fără să se prindă
• imaginea pe care vrei să ţi-o proiectezi să se potrivească cu jobul, în general, dar mai ales cu cea pe care o are în cap intervievatorul că profil ideal.

Să presupunem că primele două condiţii sunt uşor de îndeplinit. Însă cu a treia poţi avea mari surprize, dar mari de tot! Ce crezi tu că înseamnă profilul ideal pentru acel job şi ce crede cel cu care stai de vorbă, s-ar putea să nu semene prea mult. Şi aici, iarăşi, ai de ales repede: să încerci să-i demonstrezi că nu ştie ce-i bine pentru compania lui, că ştii tu mult mai bine, sau să-ţi schimbi tu părerea. Dar acesta e deja subiectul unui alt articol...

Şi aici se deschide capcana în care cad cu mult aplomb destui candidaţi. Convinşi că ştiu ei deja dinainte ce e mai bine pentru viitorul lui angajator, nu se mai obosesc să verifice dacă şi cel din faţa lui aflase asta deja. Alţii, însă, mai precauţi, întreabă. Că mulţi o fac abia la sfârşit, când nu prea mai au ce face cu informaţia respectivă, e iarăşi subiect de alt articol.

Or, dacă vrei să preiei controlul într-un astfel de interviu (şi în orice negociere, în general), amâni cât mai mult să vorbeşti despre tine şi îl faci pe celălalt să vorbească primul. Şi cu cât mai mult, cu atât mai bine. Despre companie, despre job, despre orice. Dar, mai ales, despre el, el ca persoană, ca om, ca să îţi dai seama cu cine stai de vorbă, care sunt aşteptările şi slăbiciunile lui, ce experienţe a mai avut legate de recrutarea aceasta, cât de subiectiv este şi câte şi mai câte. Pare logic, dar, după cum spun adesea, mulţi se amuzau la orele de logică şi de filosofie din şcoală. Însă, din păcate pentru ei, logica nu are prea multă legătură cu lungimea experienţei din CV. 

Candidaţii, de teamă că nu vor avea timp destul ca să detalieze lungul şir de realizări din cariera lor, sau doar din nerăbdarea de a-l da pe spate pe interlocutor cu ele, nici nu se aşează bine pe scaun, ca şi încep să le înşire. Mie, că recrutor, îmi convine asta, după cum iarăşi am spus, adesea..