Cum să descoperi un credincios înainte de Paşte. Un ghid în 5 paşi simpli

Acum o săptămână scriam despre cum să recunoşti un ateu în preajma Paştelui. Ar fi nedrept să nu recunoşti şi un credincios. Are multe apucături, dar cinci îl scot în faţă.

La „Românii au talent“ de aseară, Raul Gheba, reporter „Caţavencii" şi comediant, a avut gluma: „Fată, unde faci Paştele?“ „La Patriarhie!“ „Şi ţi-ai rezervat masă?“ Nu zic să nu ne bucurăm că a înviat Iisus Hristos, dar să fie frumos, cu mâncare, băutură şi altele. Mai departe, cu acele trăsături ale credinciosului (aici sunt cele ale ateului).

1. În primul rând, el nu cumpără de plăcere sau din prostie, ci de nevoie. Trebuie să pună pe masă cele necesare, cum zice datina, tradiţia sau cum spune „la carte“. Mereu e o carte citată de un credincios în care ar fi fost explicate toate ritualurile păgâne şi nepăgâne, indiferent de perioada istorică, de la începutul timpului până la finalul lui. Şi banii nu sunt mulţi de Paşte, nu sunt niciodată, dar credinciosul face ce face şi face bani, aduce bucate pe mase, cele necesare, cum ziceam. Nu se face să-l superi pe Marele Duh Al Comerţului taman când îi arde buza de profit!

2. Credinciosul, în prelungirea punctului 1., nici nu mănâncă. Doar gustă. Dar, la naiba! sunt atâtea din care să guşti, cam cât consumă Africa într-un an, aşa că tot faci de o indigestie, un leşin sau o comă. Tot aici sunt oamenii care nu mănâncă la masă, ei se satură din fumul grătarului. Sunt adorabili cum, cu faţă de mistreţ sedat şi privire care mimează educaţia, îţi spun sincer că fumul te satură. Amărâţii ăia de la Auschwitz pesemne că n-aveau destul fum de mititei, cârnaţi, pulpă sau coastă de miel.

3. Nu există credincioşi tineri, ca la atei, dar există dintre cei bătrâni. Cultura lor în ceea ce priveşte religia este alterată de tradiţii păgâne învăţate de la alţi bătrâni, practicate de ei sau auzite la TV. Către aceşti credincioşi, mai ales credincioase, se întorc capetele descreţite ale tinerilor care se vor credincioşi. „Mămică, e bine cum fac cozonacu'? Da' cum zice la carte, aşa e? Matale eşti mai în vârstă, tu ştii cum se face asta“, va ciripi pe lângă o bătrână mândra noră sau despletita fiică. Cu aerul omului care habar n-are ce spune, dar bătrâneţea l-a învăţat că poate spune orice, oricum are dreptate, femeia va da indicaţii precise. „Da, şi uite pui asta aici şi asta acolo. Asta poţi s-o pui la final sau poţi s-o pui acum sau poţi să n-o mai pui“.

4. Slujba de sâmbătă seară este o reală splendoare, dar nu pentru ce ar trebui să fie. Nici nu vreau să aud contraargumente de tipul „da, da' dacă vrei să vezi slujbă adevărată, du-te la mănăstire“. Eu locuiesc în oraş, momentan, mănăstirile nu sunt de interes. Sunt clădiri izolate (aparent) de lume şi să nu ai o viaţă simplă acolo e tare greu. E ca şi cum ai lăuda un naufragiat pe o insulă pustie, fără electricitate sau cuptor pe gaz, că ştie să facă focul şi să gătească ceva. Normal că ştie, n-are o largă plajă de alegeri.

Revin la slujbă. Se întâlnesc tineri, bătrâni şi paraziţii. „Paraziţi“ nu în sens rău, sunt cei traşi acolo de familie, de soţie sau soţ, de o fată ultra credincioasă căreia tânărul i-ar băga sfântu' în catedrală, dar mai întâi trebuie să-i facă năravul. Ei sunt nefericiţi şi zău că ar vrea să fie oriunde altundeva. Dar nu pot. La slujbă tinerii încearcă să agaţe, în mare parte, stingând lumanarea cu deştu', turnând ceară topită în palmă şi demonstrându-şi vitejia sau pur şi simplu mimând ateismul. Sunt acolo, credinţa le e atestată deja de prezenţă, dar se joacă un pic. Bătrânii se ţin de o bârfă şi cum le ajunge reflectoru' de proteve, antenaunu sau canalde pe faţă, încep să laude puterea Domnului şi binele pe care li l-a făcut.

5. În final, nu ştiu cum e pe la tine, dar la slujba de înviere din satul în care am crescut până la 6 ani se dă paşte. Este o amestecătură de pâine udată cu vin, orez cu peşte şi caş care se mănâncă dimineaţa pe stomacul gol. Asta dacă nu se strică după primele două zile. Oamenii se înghesuie să ia acest paşte, acesta fiind şi motivul pentru care stau la slujbă până la ora 4 dimineaţa, că lumină au şi ei acasă. Mai mult, sunt acei oameni care s-au prins de mecanism şi profită. Dorm un somn până la 2.30, ajung la biserică pe la 3.00 şi prind de o pungă cu paşte. Apoi, pleacă acasă pentru al doilea somn şi masa din ziua de Paşte.

Textul de mai sus e pamflet, tratează-l ca atare. Ştiu că tu nu faci aşa, tu eşti om model.