Criza vaccinurilor, sămânţă de scandal între oficiali
0Sincopele repetate din programul naţional de imunizare stau la baza unor scandaluri între politicieni, care aruncă cu săgeţi de la unii la ceilalţi. Deşi Ministerul Sănătăţii se apără, precizând căexistă stocuri suficiente de vaccin, medicii de familie afirmă că au primit doar 50% din dozele solicitate pe luna iunie.
Criza vaccinurilor este departe de a fi rezolvată. Aşa susţin părinţii, care fac cale întoarsă de la medicii de familie şi sunt puşi în situaţia de a căuta serul necesar pentru micuţi în farmacii sau chiar în străinătate. Cu toate că Ministerul Sănătăţii a identificat stocuri de vaccin pentru acoperirea necesarului până la finele anului 2017, medicii de familie spun, de cealaltă parte, că numărul de doze care ajung la cabinete este insuficient.
Prin urmare, se văd nevoiţi să îi selecteze după principii foarte clare pe copiii care urmează să fie vaccinaţi. Iar asta în contextul în care epidemia de rujeolă din România a ajuns deja la peste 7.200 de cazuri confirmate de laborator şi 30 de decese înregistrate, al 31-lea fiind în curs de confirmare. Chiar şi fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, invitată la o emisiune a postului de televiziune Digi24, a recunoscut că situaţia în care se află România din prisma imunizării este una gravă. Ba mai mult, Andronescu l-a pus la colţ pe ministrul demisionar al Sănătăţii, despre care a arătat că a dezamăgit-o atunci când a asigurat-o, în direct, că există vaccinuri suficiente în farmacii şi la medicii de familie.
„Nu numai că m-a dezamăgit dar m-a pus într-o situaţie delicată pentru că l-am crezut. Să stăm cu mâinile încrucişate nu este o soluţie. Am discutat cu lanţurile de farmacii şi ele spun că în unele farmacii avem vaccin şi în altele nu. Medicii de familie mi-au spus că au două vaccinuri şi au nevoie de şapte. Ceea ce putem face în Parlament este să-l invităm pe ministru la o discuţie şi să vedem ce putem face în regim de urgenţă. Avem nevoie de o soluţie rapidă care să le dea posibilitatea părinţilor să-şi vaccineze copiii. Dacă ne uităm în istoria ultimilor 15 ani, România nu a fost într-un deficit de vaccin ca cel din prezent”, a declarat Ecaterina Andronescu, precizând că până la formarea unui nou guvern problema vaccinurilor trebuie rezolvată.
În criză, părinţii s-au repezit în farmacii
Mai sceptici sunt însă reprezentanţii societăţii civile care confirmă că părinţilor le este dificil să găsească serul necesar în farmacii. Chiar dacă doze de vaccin au fost identificate şi cumpărate de Ministerul Sănătăţii, birocraţia şi-a spus, din nou, cuvântul.
„Au fost livrate în câteva tranşe vaccinul ROR (rubeola-rujeolă-oreion) şi vaccinul hexavalent (cel cu şase valenţe, care protejează inclusiv împotriva hepatitei B). Pe hârtie există dar nu au ajuns fizic peste tot. Sau dacă au ajuns, sunt foarte puţine. E adevărat că în ultimele luni avem epidemie de rujeolă iar procedurile trebuiau urgentate astfel încât copiii să fie vaccinaţi cât mai repede. Nu am auzit să se ia măsuri, ceea ce înseamnă că achiziţia şi livrarea s-au făcut după vechile proceduri, care durează”, a explicat, pentru „Adevărul”, Ana Măiţă, preşedintele Asociaţiei Mame pentru Mame.
De altfel, Ministerul Sănătăţii a transmis că stocurile cuprinse în programul naţional de vaccinare, inclusiv ROR, hexavalentul şi tetravalentul sunt disponibile în toată ţara. Oficialii i-au îndreptat însă pe părinţi spre cabinetele medicilor de familie, nu spre farmacii, aşa cum au procedat în plină epidemie.
„În farmacie au mai rămas foarte puţine doze. În toată această criză, părinţii s-au repezit la farmacii, să cumpere vaccinurile cu bani din buzunar. Din păcate, vedem că în ultimele câteva săptămâni pe politicieni nu i-au mai preocupat copiii care mor, ci lupta lor pe putere. E o criză adâncă, fără precedent şi o epidemie care se va întinde spre Sud, spre Est, mai ales că e sezon estival iar familiile merg în concediu cu copiii”, a completat Ana Măiţă.
Vaccinul ROR ar putea fi administrat la 6 luni
Şi medicii de familie spun că deşi au primit o parte din dozele cerute, sunt puşi în situaţia de a nu-i putea vaccina pe toţi copiii. „Am primit doar o parte din dozele necesare, cam 50-60% din ce am solicitat pe luna iunie. Selectăm pe criterii relativ obiective dar trebuie să o facem, nu avem altă soluţie. Faţă de lunile anterioare, s-a primit mai mult vaccin”, a arătat, pentru „Adevărul”, medicul de familie Gabriel Munteanu.
O soluţie pe care o iau în calcul oficialii pentru a mai atenua efectele epidemiei de rujeolă o reprezintă scăderea administrării primei doze la 6 luni. Doar că acest lucru presupune studii care să arate, concret, care sunt beneficiile şi riscurile ce vin odată cu o astfel de decizie. Cele mai recente statistici publicate de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) arată că cele mai mult cazuri — 1.167 — au fost înregistrate în judeţul Timiş, 1.095 în judeţul Caraş Severin, 965 în Arad, iar cele mai puţine cazuri (câte două) în Vrancea, Maramureş, Botoşani.