Coşmarul românilor la Evidenţa Populaţiei, Birocraţiei şi Prostiei

La ora actuală, ţara noastră ar putea fi campioană europeană la birocraţie, prostie şi manipulare. România, august 2014, ţară membră a Uniunii Europene şi NATO. Cetăţenii, unii dintre ei doar, sunt mândri de a fi români în prostia şi dorinţa lor de manipulare.

În Bucureşti şi în restul ţării, printre cei cu mândria, puterea şi nivelul de trai peste medie, trăiesc o mulţime de oropsiţi ai sorţii. Cei mulţi sunt la discreţia celor puţini, iar cei puţini depind de votul mulţimii care are acest drept.

Dar, pentru a putea vota şi a putea face multe alte lucruri, românii au nevoie de cărţi de identitate valabile. Cartea de identitate li se solicită în multe locuri, iar datele personale se înregistrează şi stochează legal şi ilegal. Unii români au cărţile de identitate expirate, alţii pierdute, iar tinerii abia îşi fac sau preschimbă actele de identitate.

Documentele în cauză sunt eliberate de birourile comunitare de evidenţă a populaţiei. Aceste birouri, aflate în subordinea primăriilor, pot fi completate la denumire ca birouri ale birocraţiei, prostiei, mizeriei şi dispreţului autorităţilor faţă de concetăţenii, contribuabilii care le plătesc salariile tuturor funcţionarilor, care, în loc de respect, îi tratează, fără drept de apel, doar ca pe turme de animale fără nici un drept.

Trăim de mai mulţi ani în era internetului, a sistemelor integrate, a inteligenţei electronice, digitale, dar acest lucru, pentru noi românii, în anumite domenii, nu pare să ne ajute deloc. Dimpotrivă, în loc să avansăm pe calea dezvoltării umane, administrative, tehnologice, moderne, ne întoarcem, cu fiecare an ce trece, tot mai mult în trecut, avansând galopant doar în domeniul prostiei, al corupţiei, mentalităţii nocive, birocraţiei, dispreţului faţă de condiţia umană.

De mulţi ani, obţinerea şi preschimbarea unui act de identitate la birourile comunitare de Evidenţă a Populaţiei, Birocraţiei şi Prostiei a devenit coşmarul românilor, cu toate că pentru aceste documente şi servicii, cetăţenii plătesc taxele impuse, plătesc funcţionarii, utilităţile şi logistica acestor structuri neviabile. Contribuabilii au mai plătit an de an şi costurile implementării unui sistem integrat, soft, electronic, computerizat, modern, menit să ducă la simplificarea lucrurilor, serviciilor şi administrarea Evidenţei Populaţiei la nivelul tehnologic, organizatoric şi administrativ european.

Degeaba. Banii parcă au fost aruncaţi pe fereastră, iar funcţionarii zici că au fost pregătiţi special pentru a îşi bate joc de cetăţeni, pentru a-i dispreţui şi umili pe banii lor şi a înălţa birocraţia şi prostia pe înalte culmi de „civilizaţie şi progres”. Din păcate, este o caracteristică specifică a societăţii noastre actuale şi nu cred că este atât de „rafinată” şi bine pusă în practică, în altă ţară, mai bine decât în România.

Judeţ după judeţ, capitală de judeţ, municipiu, capitală de ţară, în România obţinerea documentelor de identitate este un calvar pentru orice persoană care solicită aceste servicii, plătind în schimb pentru ele. Lunile de vară, în special august, sunt cele mai multe cereri în acest sens. Cozile, înghesuiala, îmbulzeala de la birourile comunitare specializate să elibereze astfel de acte, sunt puse de edili pe seama numărului mare de români veniţi din străinătate să-şi preschimbe documentele. Şi pe numărul mic de funcţionari angajaţi să execute acest serviciu în beneficiul populaţiei.

Nicidecum, edilii, responsabilii de aceste servicii comunitate nu acuză lipsa de profesionalism, organizare, administrare, atitudine excesiv birocratică, mentalitatea şi indecenţa funcţionarilor. A aparatului birocraticesc. Vinovaţi sunt găsiţi tot cetăţenii care-i plătesc şi faţă de care funcţionarii ar trebui să presteze un serviciu corect, eficient, rapid, profesionist, decent. Contribuabilii primesc doar umilinţă maximă, indecenţă morală, mizerie şi dispreţ.

Toţi românii care au avut nevoie să apeleze la serviciile de Evidenţa Populaţiei au trăit pe pielea lor acest lucru. Indiferent în care oraş al ţării, lucrurile sunt la fel: cozi interminabile, timp pierdut, uneori oamenii sunt nevoiţi să stea pe la cozi câte două-trei zile să depună actele pentru eliberarea altor acte. Părinţi şi copii, adulţi, bătrâni sunt cu toţii umiliţi la cozi, în condiţii insuportabile, mizere, cu organizare proastă şi birocraţie crasă, la temperaturi ridicate. Multor bătrâni, bolnavi în special, li s-a făcut rău la cozi, unii au leşinat.

După aşteptări de ore sau zile în şir, mulţi dintre solicitanţii actelor de Evidenţa Populaţiei au fost trimişi acasă, nu li s-a prestat serviciul solcitat din diverse motive birocratice: lipsă de documente, pretexte idioate, că n-au pus o virgulă sau au greşit un cuvânt, că n-au „declarat locuinţa de familie”, deşi unii locuiesc acolo de zeci de ani sau de când s-au născut!

În capitala europeană a României, Bucureşti, acelaşi coşmar la toate sectoarele

Un singur exemplu şi este mai mult decât edificator, în sectorul „marelui” primar Cristian Popescu Piedone, Sectorul 4 „modernizat”. Unul dintre birourile comunitare de Evidenţa Populaţiei funcţionează în clădirea secţiei de Poliţie nr. 16. Cum intri pe uşa Poliţiei, o săgeată desenată stângaci cu mâna, îi trimite pe cetăţenii veniţi să schimbe actele de identitate, la dreapta.

Pe o scară de fier, ruginită, moştenită din vremuri imemoriale, de tristă amintire, printre gunoaie, hârtii, cartoane, chiştoace şi alte mizerii, ajungi la o uşă care te conduce, la stânga, în anticamera Serviciului Comunitar de Evidenţa Populaţiei. Dai să intri în anticameră, dar nu poţi. Te izbeşti de zecile de cetăţeni închesuiţi ca sardelele, într-un spaţiu de doar câţiva metri pătraţi. Temperatura dublă faţă de afară, mirosul de transpiraţie şi de nespălat te izbeşte iremediabil din atmosfera încinsă şi trupurile asudate, ce se înghesuie să intre pe o uşă închisă, într-o încăpere unde se depun cererile, se fac pozele şi se eliberează actele de identitate.

Câteva minute îţi trebuie să te dumireşti, să te adaptezi locului, procedurii şi „ordinii” ca să poţi ajunge să-ţi depui cererea. Abia după un timp îţi dai seama că te aşteaptă momente de coşmar, cu ore şi chiar zile pierdute. Oamenii veniţi cu aceeaşi treabă ca şi tine, unii dintre ei aflaţi încă de la orele dimineţii la coadă, te lămuresc rapid, binevoitor, cum merg treburile, privindu-te ironic ca pe încă o victimă a sistemului şi umilinţei, care li se alătură în aşteptare.

„Când iese o persoană din Birou, trebuie să intraţi să cereţi bon de ordine. Altfel, nu vă primeşte.” După 20-30 de minute, uneori chiar mai mult timp, uşa cu pricina se deschide şi pe ea se îmbulzesc mai multe persoane. O persoană să depună actele, iar restul, chiar şi trei-patru, una după alta, să solicite bonul de ordine şi formularul de cerere, pe care, de cele mai multe ori, funcţionara serviciului comunitar uită să ţi-l dea, ceea ce înseamnă că trebuie să te întorci să-l ceri. Adică altă aşteptare. Fiecare persoană completează cererea pe unde poate: ba pe măsuţa înghesuită de un perete, ba pe câte o mapă, pe spinarea câte unui tovarăş de aşteptare sau pe afară.

Bonurile de ordine nu se respectă, nu se ştie de ce le mai eliberează funcţionara primăriei. Aşteptarea devine tot mai insuportabilă, înghesuiţi în aerul irespirabil şi spaţiul mizer. Chiar şi caloriferul de lângă uşa biroului este plin cu gunoaie. Este un continuu du-te-vino. Cetăţenii veniţi cu speranţa de a-şi rezolva rapid problema, pe măsură ce orele trec, obosesc, în special bătrânii. Scaune sunt câteva, iar oamenii câteva zeci înghesuiţi într-un spaţiu extrem de mic.

Unii, după ore bune de aşteptare, se lipsesc. Trebuie să meargă la serviciu sau pur şi simplu nu mai rezistă la coadă. Alţii, pensionari care stau pe aproape, fug acasă câteva ore, timp în care fac piaţa, gospodinele gătesc ori îşi rezolvă alte treburi. Oamenii revin la coadă, minunându-se că merge foarte greu, povestesc ce treburi au mai făcut, mai lămuresc noii veniţi, fac haz de necaz. Unii se mai ceartă, care să intre primul. Cine nu apucă să-şi depună actele în ziua aceea sau sunt respinşi de funcţionare sub diferite pretexte, trebuie să reia calvarul a doua zi sau în zilele cu program.

Cetăţenii care au apelat la serviciile comunitare de evidenţă a populaţiei cunosc foarte bine coşmarul trăit, umilinţa, lipsa de respect şi birocraţia maxime la care sunt supuşi. Iar această realitate urâtă devine tot mai crâncenă de la zi la alta, în toată ţara. Nimic nu se face pentru cetăţenii contribuabili-votanţi, ci numai împotriva lor. Împotriva demnităţii lor.

Zilnic, aud, văd, vorbesc cu oameni care nu mai doresc să trăiască în această ţară, unde sunt umiliţi tot timpul de autorităţi şi demnitari vremelnici. Toţi spun că sunt români, îşi iubesc ţara, dar nu mai pot să trăiască în acest coşmar. Din păcate, cei mai mulţi români rămân acasă umiliţi şi înjosiţi în continuare de sistemul idiot şi corupt. Chiar şi cei reveniţi din străinătate sunt siliţi şi alungaţi din nou din ţară, de realitatea crudă şi lipsa de perspective.