Generalizările absurde se extrapolează şi la teme din categoria „un masacru în Africa nu capătă nici a suta parte din atenţia acordată atentatelor de la Paris”. Nici cât al incendiului de la Colectiv, aş adăuga. Ne face asta nişte ipocriţi? Poate că, în sens absolut, răspunsul este „da”. Personal, mă întreb însă cine-i ipocritul mai mare? Şi i-aş mai întreba pe cei care gândesc aşa de ce sunt sfâşiaţi de durere când le mor bunicii şi părinţii şi indiferenţi când au murit bunicii mei?!

La fel de iraţională, paralela dintre drama de la Colectiv şi atentatele de la Paris ignoră deosebirile esenţiale dintre cele două tragice evenimente. Cum să compari o tragedie provocată de corupţie şi delăsare cu alta comisă din fanatism religios?

Bilanţul trist al incendiului de la clubul care a ars în Bucureşti este o consecinţă clară a lipsei oricăror reguli de siguranţă, situaţie întreţinută de corupţia generalizată care s-a instalat în România cu complicitatea mai mică sau mai mare a fiecăruia dintre noi. Fie şi numai pentru că am ales să ne facem că nu vedem ce se întâmplă în jurul nostru, sub pretextul că nu putem schimba nimic de unii singuri. În timp ce francezii pot fi acuzaţi, cel mult, că nu au fost în stare să-i integreze în societate pe o parte din imigranţii din Maghreb, care au ajuns să reprezinte un procent important din populaţia ţării şi dintre care s-au „selecţionat” autorii asasinatelor laşe de la Paris.

Ce să fi făcut francezii, mai mult decât să ne ofere sprijin medical, ca să exprime un sentiment de solidaritate cu românii? Să-şi fi arborat tricolorul românesc la profilul de Facebook în semn de solidaritate cu nepotismele, şpăgile, învârtelile şi nepăsarea românească pe care a crescut corupţia care parazitează tot ce mişcă-n ţara asta?

Deosebirea fundamentală între Colectiv şi atentatele de la Paris este că, acestea din urmă, simbolizează un atac dement la adresa unei embleme a lumii libere, a unei societăţi deschise şi moderne, a unui model la care aspirăm.