Cod portocaliu de ploi şi descărcări electrice în centrul şi sud-estul ţării. Avertizarea ANM, valabilă la ora 22:00

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ANM

Meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu de vijelii, ploi torenţiale, descărcări electrice şi grindină, valabilă începând marţi după-amiază în sudul şi estul Transilvaniei, în zona Carpaţilor de Curbură, local în Muntenia, precum şi în cea mai mare parte a Dobrogei. În celelalte regiuni, cu excepţia vestului ţării, va fi Cod galben de instabilitate atmosferică.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică valabilă marţi, între orele 12.00 şi 22.00. În acest interval, în zonele montane, în Transilvania, Muntenia şi Dobrogea instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp şi izolat 40 l/mp.

În acelaşi interval orar, va fi Cod galben privind intensificări susţinute ale vântului, în nord-vestul Transilvaniei, în vestul şi sud-vestul Olteniei şi în cea mai mare parte a Moldovei. La rafale, vântul va atinge viteze între 55 şi 75 km/h.

Marţi, între orele 14.00 şi 22.00, va fi Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, în sudul şi estul Transilvaniei, în zona Carpaţilor de Curbură, local în Muntenia, precum şi în cea mai mare parte a Dobrogei. Astfel, vor fi intervale cu vijelii (viteze de 80...90 km/h), averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 35-40 l/mp şi pe arii restrânse 50-70 l/mp.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite