În România, un nou proiect de lege care ar da puteri sporite jandarmilor a fost depus la Parlament de către Viorel Salan, senator PSD, în scopul „pregătirii antiinfracţionale a populaţiei” şi a prevenirii faptelor antisociale, în contextul protestelor masive anti-PSD din luna februarie. Şi Putin face la fel, are deja legea şi a arestat 700 de protestatari anti-corupţie în Moscova, la recentele proteste. În Ungaria şi Viktor Orban este nemulţumit de prea multele libertăţi cetăţeneşti şi de influenţele străine, americane, Soros-işte, a promulgat, prin preşedintele marionetă, János Ǻder, o lege prin care doreşte să limiteze aşa-zisele „influenţe străine”, însă în limbajul Orban-ian influenţele străine reprezintă valorile liberale şi europene. De aceea subminează influenţa Universităţii Central Europene (CEU) şi a organizaţiilor neguvernamentale care primesc finanţări străine. Revolta faţă de măsurile anti-liberale ale guvernului Orban a scos în stradă 70.000 de oameni, în marea lor majoritate tineri între 25 şi 45 de ani, care au regăsit, cu această ocazie, un spirit al solidarităţii şi comunităţii de idei şi valori. Am fost impresionată să văd că au preluat tehnicile de protest folosite de noi în februarie 2017, luminile telefoanelor şi mesaje scrise prin distribuirea protestatarilor într-o anumită formă.

Ideea „influenţelor străine” nu este deloc nouă. A fost obsesia lui Nicolae Ceauşescu şi a oricărui dictator sau autocrat. Şi Erdogan (foto dreapta - Getty Images) suferă de prea multă libertate în societate şi a făcut tot posibilul să o restrângă, invocând tot felul de pretexte „în interesul cetăţenilor”. În mod surprinzător, discursul său a prins în proporţie de 51,7% dintre cei care au mers să voteze pentru extinderea prerogativelor prezidenţiale pentru Erdogan, un autocrat care păşeşte acum către dictatură. Surpriza absolută a venit din partea votanţilor turci din diasporă, oameni care trăiesc de câteva decenii în democraţiile liberale ale Europei, o dilemă identitară care macină în fel şi chip imigranţii din generaţiile recente în Europa.

În România, acelaşi discurs anti-liberal şi panicard cu privire la Soros şi „influenţele străine” l-a avut PSD în timpul campaniei electorale, prin televiziunea evadatului misterios Sebastian Ghiţă şi prin vocea liderului partidului, Liviu Dragnea, care ne promitea că va scăpa România de influenţa unui om nefast, care vrea neapărat să-l „vulnerabilizeze”:

„Alţii zic că ar fi o coordonare şi o comandă de la Soros, pe care l-am tot atacat şi o să-l atac întruna până când ţara asta va reuşit să scape de toată influenţa acestui om nefast.”

„Influenţele străine” se manifestă şi prin idei noi, valori noi, care, cel puţin în mintea celor care le combat se opun valorilor tradiţionale, autentic româneşti. O valoare tradiţională, autentic românească a fost identificată în familia ortodoxă, formată obligatoriu din bărbat şi femeie, cu excluderea oricărei definiri a familiei prin asimilarea unor parteneriate civile sau a familiilor parentale. Definiţia familiei este, cu rare excepţii, aceeaşi pe tot globul, nu există o familie ortodoxă mai tradiţională decât alte familii. Fireşte, depinde cum definim cuvântul „tradiţional”; la noi, tradiţional a însemnat întotdeauna că rolul femeii este secundar bărbatului, iar scopul familiei este reproducerea, fiind neobişnuite familiile aşa-zis tradiţionale fără copii. De aici tupeul incredibil al Gabrielei Firea de a-l ataca pe Klaus Iohannis în timpul campaniei electorale pentru prezidenţiale; mitocănia este şi ea o valoare tradiţională ortodoxă, românească tipică. În timp ce defilează cu crucea peste tot şi dă interviuri în Biserică, Gabriela Firea impune, treptat şi insidios, o agendă anti-liberală, populist-naţionalistă. La dezbaterea Coaliţei pentru Familiei din Parlament, de la începutul acestei săptămâni, PSD a declarat neechivoc că va sprijini agenda acestei Coaliţii, care constă în re-definirea constituţională a familiei, într-un sens restrâns, care încalcă principiile fundamentale de drepturile omului din convenţiile europene şi internaţionale pe care România le-a ratificat.

Biserica Ortodoxă Română neagă inutil că nu face politică, la dezbaterea din Parlament au fost invitaţi şi prezenţi mai mulţi preoţi, iar presiunile pe care le face, prin diverse persoane şi organizaţii, pentru a impune o agendă politică publică sunt evidente: de la apariţia Coaliţiei pentru Familie, care doreşte revizuirea Constituţiei pentru definirea familiei într-un sens strict tradiţional ortodox, până la obligarea şcolilor să participe la diverse evenimente religioase sau marşuri pro-life, până la presiunea asupra unor instituţii de a dona pentru BOR, până la impunerea religiei ortodoxe ca materie obligatorie (nicidecum a religiei, în sens larg, pentru a înţelege şi copiii pe ce lume trăim şi de ce există nişte nebuni prin alte părţi care taie capete, în numele religiei). Dacă dorinţa unei forţe politice este aceea de a avea o ideologie conservatoare orientată către familia tradiţională şi religie este pe deplin legitimă, tipul de presiune asupra restului forţelor politice şi a cetăţenilor de a accepta această ideologie este iliberal şi nedemocratic. Direcţia în care se îndreaptă acum România, dacă lucrurile continuă să se accelereze în acest sens, este aceea a unei autocraţii psd-iste, cu toată puterea concentrată, şi prin impunerea unor teme şi politici publice care să „legitimeze” aceste demersuri. Demonizarea guvernului „sorosist” tehnocrat, a unor minorităţi sexuale, a libertăţilor şi drepturilor fundamentale care „atacă” valorile familiei tradiţionale nu este deloc întâmplătoare: asistăm la un efort coordonat de a închide România şi de a o preda unui grup de interese cu valori reacţionare, care cultivă cu rea-intenţie resentimentul şi identificarea unor ţapi ispăşitori (metodă folosită de toţi populiştii). Din fericire, în alegerile din Austria şi Olanda spiritul critic cetăţenesc şi adeziunea neechivocă la valorile unei societăţi deschise şi tolerante au prevalat; dacă şi candidatul pro-european Emmanuel Macron o va învinge pe reacţionara Marine Le Pen înseamnă că cetăţenii europeni au început să înţeleagă cu ce pericol fatal se confruntă din interiorul spaţiului european. Pericolul rămâne în Ungaria, Polonia şi România şi Cehia.

Direcţia în care se îndreaptă acum România, dacă lucrurile continuă să se accelereze în acest sens, este aceea a unei autocraţii psd-iste.

Să identificăm însă ingredientele unui cocktail periculos pentru democraţie şi să fim atenţi la legăturile dintre acţiuni şi evenimente recente. De exemplu, Ungaria a lansat recent o campanie şi un chestionar prin care cere cetăţenilor, nici mai mult, nici mai puţin, să „oprească Bruxelles-ul” şi amestecul străin în treburile interne. Sună familiar? Este. La fel spunea şi Nicolae Ceauşescu.

1. Populism, tradiţie şi tradiţionalism, cu politicieni frumos încolonaţi după agenda BOR

N-are rost să ne mai ascundem după pseudo-argumente: agenda Coaliţei pentru familie este politică. Nu întâmplător sprijinul recrutat din rândul tuturor forţelor politice denotă că tema este importantă şi spaima politicienilor de a-şi aliena un electorat stabil, format din pensionari, tineri cu valori ultra-conservatoare-ortodoxe, persoane din mediul rural şi din comunităţi mici este mare. Aşadar, trădarea electoratului urban a fost uşor de făcut: de la Raluca Turcan şi Alina Gorghiu, lideri PNL care ne-au tot explicat, contrazicându-se, că sunt de acord cu drepturile omului, dar absolut pentru familia „tradiţională”, un PNL care a făcut chiar un protocol cu Coaliţia pentru Familie înainte de alegeri, la Gabriela Firea care valorizează doar oamenii cu copii, în familii tradiţionale, la tot felul de domni politicieni care ştiu ei mai bine care e rolul femeii în societate, cum este fanaticul „tradiţionalist” Liviu Dragnea (foto dreapta).

În acest context, şi Curtea Constituţională a amânat pe 30 martie 2017, pentru a patra oară, discutarea sesizării cuplului româno-american format din persoane de acelaşi sex, pentru data de 27 iunie. Poate că nu întâmplător, CCR aşteaptă şi un rezultat al revizuirii constituţionale prin referendumul propus de Coaliţia pentru familie. Decizia Curţii Constituţionale în cazul Adrian Coman şi Robert Clabourn Hamilton, prin care au solicitat statului român să le recunoască căsătoria americană va fi de o importanţă fără precedent pentru direcţia în care o va lua România, mai ales după ce vom afla şi opinia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (ECJ) cu privire la termenul de „soţi”.

2. Un euro-scepticism deghizat şi respingerea valorilor democraţiei liberale

Revizuirea Constituţiei nu este, de fapt, nici despre salvarea familiei, nici despre frica de răspândirea cuplurilor formate din acelaşi sex, ci despre o agendă politică ultra-conservatoare, tradiţionalistă şi identitară, care în mod cert, odată constituită într-o mare coaliţie va putea genera un curent de opinie euro-sceptic şi izolaţionist, care să ţină România în înapoiere şi declin şi să poată facilita accesul la putere şi prezervarea acesteia în mâinile unor retrograzi frustraţi, un fel de teocraţi ortodocşi de inspiraţie orientală, cu influenţe autoritare ruseşti şi influenţe religioase persane.

Am pus „tradiţional” în ghilimele pentru că, în secolul XXI, mă aştept ca tradiţional să însemne valori liberale, europene, stat de drept care implicit înseamnă recunoaşterea drepturilor şi libertăţilor tuturor cetăţenilor. Tradiţional, în Europa, asta înseamnă, iar România, slavă Domnului, este o ţară europeană, care trebuie să meargă înainte, nu înapoi în evul mediu întunecat, patriarhal, misogin şi limitat în stereotipii care neagă realităţi evidente, cu rea-credinţă. Nu înseamnă că trebuie să girăm şi să acceptăm tot ce ne oferă realitatea (pedofilia, de exemplu), dar trebuie să ne ghidăm vieţile după valorile la care am aderat, care sunt valori europene, moderne, occidentale, cu respect pentru demnitatea individului.

BOR, în pofida negării implicării sale în politică, a reuşit să impună o agendă politică iliberală: referendumul pentru schimbarea Constituţiei, în sensul dorit de Biserică, influnţă politică şi propagarea mesajelor Bisericii prin lideri politici care îmbrăţişează fără discernământ un discurs care incită la ură şi care denotă lipsă de respect pentru demnitatea individului. Pentru BOR exemplul Vaticanului, cu un Papă tolerant şi deschis adaptării Bisericii la realităţile secolului XXI, nu înseamnă nimic. Chemarea Estului către evul mediu este mai puternică şi mai convenabilă clerului ortodox retrograd. Nu mă îndoiesc că există şi clerici deschişi la minte şi raţionali, teologi luminaţi care pot aduce o schimbare şi în BOR, dar vocile lor nu se văd şi nu se aud, ceea ce e o mare pierdere pentru nivelul dezbaterii pe aceste teme şi pentru direcţia în care o ia România.

Toată recenta discuţie despre clopotul imens şi kitsch al BOR mi-a adus aminte de frumosul roman al lui Iris Murdoch „Clopotul”, plin de simbolistică creştină şi filosofie, despre cum descoperirea unui clopot într-un lac, în paralel cu un altul confecţionat, influenţează misterios destinele celor din jur. Un roman despre dragoste, libertate şi - blasfemie! - homosexualitate.

Care este adevărata miză? Evident, putere.

3. Implicarea Bisericii în Stat şi impunerea unei agende publice ortodoxist-conservatoare, ca în anii 1990, după modelul Rusiei lui Putin

Este nefirească, pentru un cetăţean român şi european de secol XXI, cu vederi liberale, să observe laşitatea rampantă a reprezentanţilor noştri aleşi, care fie pun capul în pământ şi evită subiectul, fie se abţin, fie se raliază oportunist şi duplicitar unei agende retrograde, anti-drepturi şi libertăţi, anti-europene, anti-toleranţă, împotriva demnităţii fiinţei umane. Orgoliul şi dorinţa de putere sunt păcate capitale în Biblie, cu toate acestea reprezentanţii BOR şi ai Coaliţiei pentru Familiei au arătat, în repetate rânduri, dispreţ superior pentru opiniile contrare şi o vanitate fără precedent: cel mai mare şi mai greu clopot din Europa, menit să apere creştinătatea de invaziile barbare, un vis vechi al creştinului domnitor Ştefan cel Mare, cea mai mare catedrală menită să „mântuiască” poporul, aşezată lângă o clădire care găzduieşte aleşii poporului, în Casa Poporului. Ai putea spune, senin şi liniştit: ce popor norocos! Este prezent peste tot, iar reprezentanţii săi se gândesc doar la binele poporului. Este doar o conspiraţie machiavelică şi o întâmplare absurdă, care trebuie reglată rapid prin legi cu dedicaţie, faptul că mulţi politicieni aleşi zac acum prin puşcării pentru şpăgi de milioane de euro; este o coincidenţă fatală că oamenii sistemului mafiot au ajuns la averi de peste 8 milioane de euro din mită, facilitând diverse interese oculte în instituţii publice; este o coincidenţă că s-au făcut averi de milioane de euro din bunurile publice ale aceluiaşi popor, prin agenţii publice şi cu complicitatea unor funcţionari publici. La fel se întâmplă şi în Rusia.

Care este adevărata miză? Evident, putere. Accesarea puterii, impunerea unei agende publice pe o nişă unde deocamdată România nu are niciun partid extremist, ultra-conservator, este un culoar liber pe care se poate construi un discurs naţionalist, populist, îndreptat, fireşte, împotriva decadentului Vest şi a putreziciunii sale spirituale care poate fi salvat aici, pe plaiurile mioritice, de adevăraţii lucizi ai patriei, păstrătorii credinţei şi tradiţiei strămoşeşti şi ai valorilor neaoşe, tradiţional româneşti: ţâfna, răutatea, excluderea celuilalt, intoleranţa, ura, rasismul, discriminarea ş.a. Este un proiect politic periculos pentru România. Nu este doar despre LGBT şi alte ţăcăneli obsesive.

Noul naţionalism, cu întoarcerea la valorile tradiţionale, identitare şi conservatoare, ia avânt în toate ţările unde comunităţi largi au fost ignorate de politicile publice sau politicieni; ignoranţa şi sărăcia merg mână în mână şi sunt uşor de exploatat pentru populiştii degrabă consumatori de venituri publice în interes de grup. Avem o istorie din care am putea învăţa câte ceva despre fundătura în care noul naţionalism ne poate duce: în izolare şi sărăcie pentru interesul îngust al unei mici elite.