Clubbing sau parastas?

S-o ascult. Să n-o întrerup. Să nu ridic tonul. Să n-o contrazic. Are 92 de ani şi a avut grijă de toţi ai mei care s-au dus. Încă mai face injecţii fără să-i tremure mâna. Ridic receptorul şi formez numărul. Doamne, luminează-mă!

Alexandru are de gând să vă invite la petrecerea de majorat. O să vă invite la un club din Breaza, pe 10 ianuarie... Îi aud în receptor răsuflarea grea. „Pe 10? Nu pot, că pe 14 fac parastasul de doi ani pentru maică-sa şi trebuie să mă pregătesc. Dar când cade 10 ianuarie?” Mă uit pe calendar: vineri. „Nu cade vineri!” Stau cu privirea aţintită pe ziua asta şi tac. „Mă auzi, Petrişor?” Da, vă ascult. „Da’ 14 când cade?” Marţi! – îi răspund cu ciudă. „Aha, marţi. Atunci am să fac pe 11, că se împlinesc doi ani şi 11 cade sâmbătă, nu-i aşa?” Da! O să treacă Alexandru pe la dumneavoastră să vă invite. Aveţi un tren direct de la Galaţi la Breaza. „Şi unde-şi face ziua?” La un club, invită toţi colegii din clasă, şi pe profesori, asta e moda acum, majoratul se face la club! „Şi tu eşti de acord cu asta?” Eu am rezerve, chiar i-am spus că nu pot să-l ajut financiar la petrecere. (Simt cum acest „să-l ajut financiar” îmi stă în gât şi mă sufocă.)

„Are 92 de ani şi a avut grijă de toţi ai mei care s-au dus.”   

Îi aud oftatul adânc. Răsuflarea ei îmi apasă sufletul. „Ţi-a zis cât costă?” Nu mi-a zis, dar mi-a spus taică-su: trei mii de lei pentru 24 de persoane. „Trei mii de lei? Costă mai mult pentru 24 de persoane, Petrişor!” E posibil. „Şi din ce bani plăteşte?” Din banii lăsaţi de maică-sa... Răsuflarea dispare. Mă holbez la receptor. S-a întrerupt legătura? Alo? Alo?... „Da, spune Petrişor! Din ce bani plăteşte pentru 24 de persoane?” Din banii lu’maică-sa – îi răspund cu dinţii încleştaţi. „Eu vreau să-i fac lu’maică-sa parastasu’de doi ani. Pe 11 ianuarie!” – anunţă apăsat. Să vă trimit nişte bani? „Nu, n-am nevoie de bani! Tu de ce n-ai vorbit cu el să-i spui că aruncă banii pe fereastră?” Am vorbit, dar nu pot să mă opun, e major, e responsabil pentru banii lui. „Banii lui? Ăia nu sunt banii lui! Maică-sa a muncit pentru banii ăia! El ştie ce-i munca? Să înveţe ce-i munca, apoi să-i cheltuiască! Tu, ca unchi, trebuie să-i spui să nu-şi bată joc de munca maică-sii, care s-a sacrificat pentru el!”

Îşi trage răsuflarea. Mi-o trag şi eu. „Petrişor, eu de două ori mi-am serbat ziua: la 40 de ani şi la 80 de ani. E adevărat, atunci erau alte vremuri...”. (Tinerii de azi numai clubbing şi mall-uri au în cap! Să-i interzic petrecerea de majorat? Nu pot. Să-l conving să renunţe? N-am cum, pentru că ascultă de generaţia sa. Cum să vă împac pe toţi? Cum să fac să nu-mi mai reproşaţi mie toate lucrurile pe care nu le puteţi face voi? Să-şi vadă fiecare de viaţă, Alexandru de petreceri, matale de parastase! Eu unde să mă duc, la club sau la parastas? Poate cineva să-mi spună? Doamne, fereşte-mă de furie!)

„Deci, tu eşti de acord cu ce face el.” V-am spus, am rezerve...Vă sun eu peste două-trei zile, că acum trebuie să plec la muncă, săru’ mâna! „Bine, Petrişor, mai vorbim.” – se resemnează cu o voce întunecată.

Doamne, apără-i pe cei care mi-au mai rămas!