Cardurile de masă şi tichetele de masă, tot mai apreciate în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cardurile de masă, tot mai apreciate în România
Cardurile de masă, tot mai apreciate în România

Cardurile şi tichetele de masă sunt tot mai apreciate în România, arată cel mai recent studiu. Concret, aproape 90% din cei care au astfel de beneficii sunt foarte mulţumiţi sau extrem de mulţumiţi.

Potrivit studiului, făcut de Gfk România şi UP România, beneficiile sistemului tichetelor de masă, atât pe suport de hârtie cât şi pe suport electronic, sunt foarte apreciate de companii. Un procent de 96% dintre clienţi apreciază uşurinţa în efectuarea comenzii tichetelor şi varietatea modalităţilor de comandă. 88% dintre clienţi apreciază uşurinţa utilizării platformelor Up.

În ceea ce priveşte cardurile de masă, specialiştiii susţin că tot mai multe companii intenţionează să achiziţioneze astfel de carduri. 

Tichetele electronice de masă au aceleaşi facilităţi fiscale ca cele pe suport de hârtie, respectiv scutirea de la plata taxelor social-salariale, deductibilitate la plata impozitului pe profit şi un cost pentru angajator cu aproximativ 40% mai mic, comparativ cu aceeaşi sumă sub formă de numerar. 

Comanda de carduri se realizează o dată la 4 ani, iar alimentarea lunară se face printr-o  platformă online, Chèque Online, care este accesibilă angajatorilor, partenerilor afiliaţi, dar şi angajaţilor. Odată creat un cont online, acesta oferă acces angajatorilor la întreg procesul de gestiune: de la comanda tichetelor, pe suport de hârtie şi/sau electronic, pâna la urmărirea stadiului livrării şi/sau al accesării diferitelor documente precum facturi sau istoricul plăţilor. 

Angajaţii au la rândul lor acces în platformă pentru interogarea soldului, verificarea istoricului tranzacţiilor, numărul, valoarea şi valabilitatea tichetelor de masă pe suport electronic, reţeaua de magazine partenere. De asemenea, platforma online permite activarea sau blocarea cardului.

„Ne bucură, în primul rând, încrederea acordată de un procent foarte mare de clienţi şi parteneri afiliaţi şi dorim să îi asigurăm că vor găsi în continuare în Up România un sprijin care să le ofere atât soluţii moderne de motivare şi loializare a angajaţilor, dar şi consultanţă. Ne bucură, de asemenea, numărul din ce în ce mai mare al companiilor care descoperă avantajele tichetelor de masă electronice care vin împreună cu beneficii ale erei digitale, precum interacţiune şi informare rapidă, virtualizare, simplificare”, a declarat Elena Pap, Director General Up România.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite