Când mi-am căutat birou şi am găsit o casă veche cu sobe de teracotă, am luat-o imediat, am ştiut că acela va fi locul meu. Nu l-aş da la schimb pentru niciun birou dintr-un office building sau de oriunde altundeva.

Într-o zi, doctorul Strâmbeanu, proprietarul casei, ne-a pus calorifere. Ne-a demonstrat, cu creionul şi cu hârtia, că iarna vom plăti gazul la jumătate dacă ne punem o centrală performantă. Şi doctorul Strâmbeanu a cumpărat o centrală performantă, a instalat-o, şi lângă sobele noastre au apărut nişte calorifere albe. După câteva săptămâni ne-am obişnuit şi nu ne mai uitam urât la ele. Dar apoi le-am închis şi am dat drumul iarăşi la sobe. Facturile la gaz s-au dublat din nou, şi aşa au rămas de atunci.
 
În birou avem şi o secretară. Au trecut mai multe secretare prin casa mică a doctorului Strâmbeanu din Andrei Mureşanu în cei peste 20 de ani de când suntem noi acolo. 
 
Şi unul dintre primele lucruri pe care le spun, când ne vine o secretară nouă, este să dea focul la 4 la mine în birou, dacă ajunge înaintea mea, şi înapoi la 2 seara, dacă nu sunt eu acolo când pleacă acasă. La noi, când e la 1, focul e mic de tot, iar când e la 7 e ditamai vâlvătaia. 7 e numărul cel mai mare de pe rotiţa de la sobă, dar nu am trecut niciodată de 5 până acum. Şi secretarele noastre aşa fac de peste 20 de ani...
 
Odată, ţin minte, era luna mai afară. Primăvară, frumos, copaci verzi, plin de flori. Eram în birou, cu geamurile larg deschise. La noi, pe Andrei Mureşanu, e o plăcere să stai cu geamurile larg deschise. Câteodată văd că cel cu care stau de vorbă se opreşte brusc şi rămâne cu ochii aţintiţi pe copacul de la fereastră. Atunci ştiu că veveriţa noastră tocmai trece pe acolo... :)
 
Copacii de pe Andrei Mureşanu ţin răcoare, aşa că începem să dăm drumul la aerul condiţionat mai târziu decât alţii, chiar în iulie câteodată. Dar în anul acela părea să fie mai cald în mai, mult mai cald decât în alţi ani. Nu am mai avut încotro şi m-am dus să caut telecomanda ca să dau drumul la aerul condiţionat. Tot umblând prin birou după telecomandă, mă apropii de sobă. Şi, deodată, mă străfulgeră un feeling... Pun mâna pe sobă şi văd că e caldă!
 
O chem pe secretară şi o întreb de ce mai merge soba în mijlocul lunii mai. Ea, uluită de o asemenea întrebare, îmi spune păi cum şefu, nu mi-aţi spus dumneavoastră să o dau la 4 când vin, şi înapoi la 2 când plec seara? Păi şi la voi merg sobele? Aaaa, nu, noi le-am închis acum o lună! Şi pe a mea de ce nu aţi închis-o? Păi cum, nu mi-aţi spus să o dau la 4 când vin, şi înapoi la 2 când plec seara? Păi dacă nu mi-aţi spus clar ce vreţi... Nu mi-aţi spus să o închid!
 
Şi de atunci, jobdescriptionul secretarelor noastre s-a îmbogăţit cu câteva paragrafe: în biroul lui GB să daţi focul la 4 dacă ajungeţi înaintea lui la firmă, şi înapoi la 2 dacă GB nu e în birou atunci când plecaţi seara. Procedura se aplică până în data de 15 martie a fiecărui an, după care mergeţi şi-l întrebaţi pe GB dacă se continuă sau nu. În cazul în care vi se dă un nou termen după scurgerea perioadei respective, duceţi-vă din nou să îl întrebaţi. Procedura se repetă până când vi se spune că soba GB a fost închisă definitiv. În data de 15 octombrie, mergeţi să întrebaţi dacă reîncepe ciclul descris anterior. Dacă începe, aplicaţi procedurile descrise mai sus. Dacă nu, mergeţi să-l întrebaţi din nou pe GB peste o săptămână...
 
Da, aşa este, angajaţii adoră jobdescriptionurile lungi, stufoase, detaliate, cu puncte, subpuncte, cu scenarii, ifuri, ramificaţii, în care să-i spui clar omului ce trebuie să facă şi ce aştepţi de la el. E un semn clar că acolo e un management cu adevărat performant...