Când suntem romi şi când nu
0După mai bine de 20 de ani, activiştii pentru romi trebuie să reevalueze - sub presiunea realităţilor - domeniul, societatea şi propriul discurs.
În ultima perioadă două evenimente importante legate de romi merită semnalate: primul este felul în care această temă se reflectă în interviul de la BBC al primului ministru Victor Ponta, iar al doilea este drama unei familii de romi care a donat organele fiicei lor ucise. Aparent nicio legătură între cele două, însă există un punct comun care merită toată atenţia. Exprimat simplu şi scurt acesta poate fi cuprins într-o întrebare:
când suntem romi şi când nu, când contează / este relevantă etnia şi menţionarea ei?
Să le luăm pe rând. În ceea ce priveşte afirmaţiile premierului sunt convins că acestea sunt cel puţin nefericite. Distincţia romi – români, remarcată şi de jurnalista de la BBC, a fost taxată de organizaţiile de drepturile omului din România şi exploatată politic de către opoziţie (aceeaşi care acum ceva timp făcea afirmaţii aproape naziste prin gura fostului ministru de Externe, Teodor Baconschi). Dar dincolo de toate acestea, rămâne ca un fapt că unii cetăţeni români de etnie romă merg în Occident pentru a beneficia de ajutoare sociale sau pentru a cerşi. Da, unii dintre ei sunt victimele unor reţele de trafic; da, alţii fac asta din cauza discriminării şi a sărăciei din ţară; da, ei sunt simbolul eşecului sistemului românesc de educaţie şi incluziune.
Dar îi fac toate acestea mai puţin romi? Iată o întrebare pentru care cred că societatea aşteaptă un răspuns de la organizaţiile de romi, de la activiştii romi, de la toţi aceia care ne identificăm drept apărători ai drepturilor minorităţii.
În cazul celui de-al doilea subiect, avem drama unei familii a cărei fiică este ucisă. Tatăl decide ca organele să fie donate unor alţi bolnavi a căror viaţă este astfel salvată. În interviul pentru gandul.info, acesta spune: “Noi suntem ţigani, doamnă. Şi aşa suntem noi educaţi. Să împărţim cu alţii ce ne prisoseşte. Nu suntem egoişti”. No comment.
Am văzut mulţi activişti pentru romi dând share acestui articol. Toţi erau emoţionaţi, toţi îl dădeau ca un exemplu pozitiv, cred că toţi vedeau în esenţă un mesaj de genul: iată, romii sunt buni, sunt admirabili, sunt de apreciat. Corect!
Însă tocmai de aici se naşte întrebarea, ambiguitatea. Pentru mare parte din presă situaţia este de-o simplitate egală cu prostia: când Bănel Nicoliţă dădea gol, era un fotbalist român; când dădea autogol era doar un ţigan.
Dar cum ar trebui să fie pentru activişti, cum ar trebui să fie pentru politicieni, în fine, cum este pentru societate?
Când văd nişte fuste colorate la un teatru, văd romi şi etnicitatea lor contează, e pozitivă şi pot s-o enunţ. Când văd aceleaşi fuste, la furat în - să zicem Anglia - trebuie să văd în primul rând cetăţeni români, etnicitatea lor nu contează iar dacă o enunţ sunt un politician rasist?
În fine, când îl aud pe Ponta la BBC vorbind despre romi şi făcând o diferenţă clară într-o lumină negativă între comunitatea romă şi românii obişnuiţi, e rasism, e realitate pur şi simplu sau e o realitate rasistă? Şi dacă Ponta ar fi vorbit despre familia mai sus amintită şi i-ar fi numit romi şi i-ar fi lăudat cum merită, era acceptabil?
Ei bine, da, astea sunt nişte dileme cărora activiştii trebuie să le dea un răspuns. Pentru că politicienii sau mass media se mai reglementează, se mai (auto)cenzurează, dar societatea te calcă în picioare.
Şi ca să nu las în urma acestui text doar o întrebare grea pentru alţii, o să încerc şi un răspuns personal:Suntem, mereu, vrem-nu vrem, romi. Putem să ne ascundem dar nu putem scăpa. Aşa că ar trebui să ne asumăm acest statut, cu faptele bune şi rele, cu co-etnicii buni şi cu cei răi. Să continuăm să facem tot ce putem pentru a aduce o îmbunătăţire în viaţa semenilor noştri şi să nu încetăm să ne criticăm uscăturile, de la ong-işti împietriţi în funcţii de peste un deceniu până la infractori din fonduri europene, din bugete de asigurări sociale sau din magazine de pâine.