Termenul englezesc binge este definit ca „un consum excesiv sau compulsiv” şi este folosit în psihiatrie pentru a defini patologii ale capacităţii de autocontrol – binge-eating (mâncatul fără măsură), binge-drinking (consumul de alcool fără limite), binge-shopping etc. În accepţiunea sa clinică, binge nu se referă doar la o masă copioasă sau la o beţie oarecare – el descrie o blocare temporară a butonului de „stop“ din creier. Cineva care face binge-eating poate ajunge să mănânce conţinutul unui întreg frigider într-o singură noapte, un binge-drinker consumă alcool în cantităţi uriaşe, oprindu-se doar când starea de intoxicaţie îi răpune conştiinţa, continuând să consume imediat ce se va fi trezit, zile la rând.

În timpul acestor episoade de consum uriaş, oamenii sunt acut conştienţi de propria lipsă de control, de faptul că ceva s-a stricat în creierul lor şi nu se mai pot opri singuri. De cele mai multe ori, este nevoie de o intervenţie din afară – rudele, salvarea, poliţia. Ajunşi în cabinetul unui medic, oamenii cu episoade de binge sunt confuzi – ei nu se recunosc în modelele clasice de dependenţă (consum zilnic, sevraj), ei pot să nu consume deloc, ei nu sunt dependenţi, ei doar au din când în când episoade de binging nelimitat.

Această formulare uşor pleonastică nu este, în opinia mea, doar o mică gafă de comunicare – este o declaraţie de intenţie, o viziune pentru un mod de a face business, este crezul unui sistem corporatist care şi-a propus să ne spargă toate barierele care ne opresc de la a consuma. Într-o lume de investitori care vor profit de la un an la altul, în fiecare an, abuzul şi dependenţa sunt singurele modele de consum care pot să asigure o creştere perpetuă. Ne uităm şi vedem acest lucru în societăţile unde corporaţia face legislaţia: peste 7% din copiii americani (6-17 ani) primesc medicaţie psihiatrică pentru probleme emoţionale[i] şi peste 20% dintre adulţi[ii], iar în 2014, niciun stat american nu înregistra procente ale obezităţii mai mici de 20%[iii]. Este de notorietate încercarea primăriei oraşului New York de a interzice vânzarea de băuturi dulci carbogazoase în recipiente mai mari de jumătate de litru[iv] – atenţie, nu limitarea cantităţii vândute unei persoane, doar o limită pusă mărimii recipientului, cu alte cuvinte să bei cu cana, nu cu căldarea. Contraofensiva industriei producătoare de băuturi dulci, una din principalele cauze ale epidemiei de obezitate în Statele Unite, a fost un succces. Un succes pentru profitul nelimitat construit pe binging nelimitat.

S-a umplut ţara de cazinouri şi case de pariuri. Toate anunţă promoţii şi super-promoţii, reduceri şi super-oferte, totul este super şi hiper şi mega, o lume fără limite.

În România, ne confruntăm cu recentele acţiuni ale lobby-ului industriei producătoare de tutun care vizează spargerea limitelor instituite legal. Există companii care şi-au propus să pună munţi la pământ şi să umple lacuri cu cianură în goana după bani. Sunt hipermarketuri care vând carne otrăvită. S-a umplut ţara de cazinouri şi case de pariuri. Toate anunţă promoţii şi super-promoţii, reduceri şi super-oferte, totul este super şi hiper şi mega, o lume fără limite, în care distracţia e maximă, la fel ca profitul celui care vinde. Şi aceste lucruri pe care le vedem întâmplându-se mereu – Hexi Pharma şi Colectiv, Sorin Oprescu şi Dănuţ Căpăţână, micii şi marii şpăgari ai patriei, o goană perpetuă şi generalizată după profit, cu orice preţ, chiar cu preţul vieţii.  

În urmă cu câteva săptămâni am fost invitat la comunitatea terapeutică de la Sibiu, să mă adresez celor aproape douăzeci de bărbaţi care îşi tratau dependenţele într-unul din puţinele centre pe care această ţară le oferă celor care vor să-şi reconstruiască butonul „stop“ din creier. Le-am spus: 

Tratamentul dependenţelor va salva lumea. Dependenţa este boala de care suferim cu toţii, toţi care consumăm şi nu mai avem limite. Nu ne putem opri din poluat, din tăiat păduri, din distrus planeta, pe noi înşine şi celelalte fiinţe care trăiesc alături de noi. Nu ne putem opri şi nici nu e nimeni în afara noastră care să ne oprească. Aşa că tot ce putem face este să ne tratăm fiecare propria dependenţă. Vă mulţumesc pentru efortul vostru de a salva lumea, om cu om.


[i] http://www.nimh.nih.gov/about/director/2014/are-children-overmedicated.shtml

[ii] http://www.medscape.com/viewarticle/753789

[iii] http://www.cdc.gov/obesity/data/prevalence-maps.html

[iv] http://www.nytimes.com/2014/06/27/nyregion/city-loses-final-appeal-on-limiting-sales-of-large-sodas.html