Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni a fost reabilitat printr-o investiţie de 23 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

23 de milioane de euro au fost investiţi în reabilitarea Spitalului Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” din Capitală. Lucrările de consolidare şi modernizare au durat mai bine de şase ani de zile, banii fiind asiguraţi atât de Ministerul Sănătăţii cât şi de Banca Mondială.

„19 milioane de euro au fost asiguraţi de Ministerul Sănătăţii şi patru milioane au fost asiguraţi de Banca Mondială, pe partea de consolidare. De asemenea, s-au mai investit încă 16,4 milioane de euro pentru aparatură de înaltă performanţă, pentru dispozitive şi echipamente medicale, pentru mobilier, bani care au fost alocaţi de Ministerul Sănătăţii. Cea mai mare parte din bani pentru echipamente şi mobilier au fost alocaţi anul acesta ca să se poată finaliza achiziţiile”, a declarat Eugen Nicolăescu, ministerul Sănătăţii.

În ceea ce priveşte zvonurile că ar fi fost achiziţionat mobilier de lux, ministrul Sănătăţii a susţinut că se poate aprecia dacă este de lux sau nu.

„Mobilierul îl vedeţi şi dumneavoastră şi puteţi să apreciaţi dacă este de lux sau nu. Ca să nu avem ce comenta. Că mie mi se poate părea într-un fel, dumneavoastră în alt fel, fiecare ştie la ce se raportează. Noi ne raportăm la standard de calitate înaltă pentru tot ce înseamnă dotare în acest spital. Din punctul de vedere al ministerului, toţi banii au fost alocaţi pe toate solicitările legale pe care le-am primit. Mai departe, dacă licitaţia a fost bună sau a fost rea, noi nu avem asemenea reclamaţii astăzi”, a spus Eugen Nicolăescu, potrivit Agerpres.

Bagdasar-Arseni, candidat la proiectul spitalelor-pilot

Ministrul Sănătăţii a fost de părere că Spitalul „Bagdasar-Arseni” merită să intre în proiectul de lege privind spitalele-pilot.

„Are o singură problemă deocamdată şi nu aparţine conducerii spitalului, este vorba de contractul-cadru pe 2013. Vă imaginaţi că atunci când s-a făcut contractul iniţial nu ştiam dacă vom putea finaliza lucrările înainte de 31 decembrie. S-a terminat mai repede şi avem nevoie de o proiecţie de buget şi rugăm CNAS să dea sprijinul necesar să creştem bugetul spitalului, ca până la sfârşitul anului să intre şi din acest punct de vedere în normalitate”, a afirmat Nicolăescu.

Potrivit doctorului Anca Buliman, lucrările de consolidare a spitalului au demarat în 2007, au fost finalizate în octombrie 2012 şi începând din 2011 a început dotarea cu echipamente, dispozitive medicale şi mobilier de spital.

În Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" 60% din cazurile tratate sunt din ţară iar 40% sunt din Bucureşti. Unitatea medicală dispune de 400 de paturi şi poate primi 23.000 de pacienţi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite