Avertizare de ploi în toată ţara. Sudul, lovit de vânt şi descărcări electrice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meteorologii au emis o avertizare de ploi valabilă în toată ţara, duminică, între orele 4.00 şi 23.00, în sud şi sud-est fiind anunţate averse, vânt puternic şi descărcări electrice.

Potrivit informării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, duminică, între orele 4.00 şi 23.00, vor fi ploi însemnate cantitativ în toată ţara.

Pe parcursul zilei de duminică, aria ploilor se va extinde treptat în sudul şi sud-estul ţării, unde vor fi averse, posibil însoţite de scurte intensificări ale vântului şi descărcări electrice. În aceste zone, cantităţile de apă vor depăşi local 20 de litri pe metru pătrat şi izolat 40-50 de litri pe metru pătrat.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în weekend vremea va fi în general instabilă. În multe regiuni va ploua şi se vor semnala descărcări electrice. Temperaturile maxime vor ajunge la 31 de grade Celsius, iar cele minime vor fi de 10 grade.

Temperatura aerului va avea valori uşor mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării, cu maxime ce se vor încadra între 18 şi 27 de grade şi minime între 9 şi 20 grade.

În Bucureşti, cerul va fi variabil, cu înnorări în cursul nopţii când vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 29- 30 de grade, iar cea minimă de 16-18 grade.

Avertizare de inundaţii pe râuri în Constanţa şi Tulcea

Hidrologii au emis o avertizare cod galben de inundaţii pe râuri din judeţele Constanţa şi Tulcea, care va intra în vigoare duminică, la ora 12.00 şi va fi valabilă până luni, la ora 14.00.

Potrivit avertizării emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 36 de ore, se instituie cod galben pe râurile din Dobrogea, din judeţele Constanţa şi Tulcea, începând de duminică, ora 12.00 şi până luni, la ora 14.00.

Pe râurile din Dobrogea care intră sub avertizarea cod galben se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.

În avertizare se menţionează că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe afluenţii de grad inferior ai râurilor pentru care a fost emisă avertizarea şi pe cursurile de apă necadastrate.

Meteorologii au emis o avertizare de ploi valabilă în toată ţara, duminică, între orele 4.00 şi 23.00.

Potrivit informării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, pe parcursul zilei de duminică, aria ploilor se va extinde treptat în sudul şi sud-estul ţării, unde vor fi averse, posibil însoţite de scurte intensificări ale vântului şi descărcări electrice. În aceste zone, cantităţile de apă vor depăşi local 20 de litri pe metru pătrat şi izolat 40-50 de litri pe metru pătrat.
 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite