70.000 de semnături au fost strânse pentru declanşarea grevei generale în Sănătate. Profesorul Astărăstoae: s-ar putea să nu ajungem la grevă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 70.000 de semnături ale profesioniştilor din sănătate FOTO Eduard Enea
Peste 70.000 de semnături ale profesioniştilor din sănătate FOTO Eduard Enea

Angajaţii din sănătate au strâns deja peste 70.000 de semnături prin care sunt de acord cu declanşarea grevei generale, în condiţiile în care negocierile care se vor purta cu reprezentanţii ministerelor Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor vor eşua, din nou.

„A fost necesar să pichetăm Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Finanţelor, să facem grevă japoneză şi să ieşim la Marşul Tăcerii în număr de peste 10.000 de profesionişti din sănătate, pentru ca Guvernul să admită în sfârşit cel puţin declarativ că Sănătatea este prioritate naţională”, a explicat pentru adevarul.ro profesorul Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR).

„În acelaşi timp, ne pregătim de grevă dacă negocierile vor eşua. Noi sperăm să nu ajungem acolo. Am stabilit un plafon minim şi un plafon maxim al revendicărilor pentru fiecare categorie în parte. Cele 70.000 de semnături strânse până acum vor fi şi mai multe, pentru că vom strânge semnături şi în următoarele două săptămâni”, a completat medicul.

Bursele de 100 de euro pentru rezidenţi, binevenite

Legat de cei 100 de euro pe care medicii rezidenţi i-ar putea primi sub forma unor burse, pe lângă salariul actual, medicul a precizat că soluţia a fost agreată împreună cu reprezentanţii coaliţiei profesioniştilor din sănătate şi că, pentru moment, satisface doleanţele acestora, atâta timp cât vor fi bătute în cuie.

„S-ar putea să nu dorim să ajungem la grevă. Medicii pot protesta şi altfel - spre exemplu, pot să refuze să facă gărzi peste limita stabilită şi astfel, pot bloca activitatea, în condiţiile în care personalul este puţin. Tot grevă parţială pot face şi anesteziştii. Dacă jumatate din ei refuză să lucreze, nu pot avea loc operaţii. Aşteptăm să se stabilească schiţa de buget şi sperăm să fim chemaţi la negocieri”, a mai spus profesorul Astărăstoae.

De asemenea, angajaţii speră că declaraţiile recente ale Guvernului vor fi urmate de măsuri concrete pentru a realiza doleanţele pentru care au ieşit în stradă. „Noi ne-am respectat programul de acţiune – decidenţii ar trebui să aibă aceeaşi atitudine şi să îşi respecte propriul program de guvernare făcut public în perioada electorală”, se arată într-un comunicat de presă.

Cererile Coaliţiei Profesioniştilor din Sistemul de Sănătate sunt:
-    Minimum 6% din PIB;
-    Dublarea salariilor medicilor rezidenţi
-    O legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat;
-    O lege a salarizării specifică sistemului de sănătate (creşterea salariilor);
-    Apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi;
-    Organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public astfel încât să fie asigurate  servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi;
-    Consultarea reală a Coaliţiei profesioniştilor din sistemul de sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate.

Grevă japoneză în spitale

Angajaţii din sistemul sanitar au fost, în intervalul 14 - 16 octombrie, în grevă japoneză. Nicolăescu a declarat atunci că medicii care au decis să intre în grevă ori nu vor să audă, ori nu ţin cont de ceea ce li se spune şi fac presiune fără să ţină cont că sunt în discuţii cu Ministerul Sănătăţii.

Profesorul Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor, a explicat că acţiunile de protest vor continua până când „promisiunile” făcute de ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu şi cel al Finanţelor, Daniel Chiţoiu, vor deveni realitate, adică vor fi prevăzute într-un act normativ publicat în Monitorul Oficial.

În total, peste 14.000 de medici şi 50.000 de asistenţi medicali au plecat din România de când s-au deschis graniţele Uniunii Europene.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite