Aparatură medicală modernă în cadrul secţiei de neurochirurgie de la Marie Curie
0Fundaţia Vodafone România a investit în achiziţia a trei aparate care permit intervenţii pe creier minim invazive la Spitalul Marie Curie. Este vorba de un sistem de neuronavigaţie, unul de monitorizare electrofiziologică intraoperatorie şi o nouă coloană pentru endoscopie. În urma investitţiei, hidrocefaliile pot fi tratate fără a mai exista un risc crescut de infecţii.
Cele trei instrumente achiziţionate prin sponsorizarea Fundaţiei Vodafone aduc, potrivit specialistului în neurochirurgie de la Spitalul de Copii „Marie Curie” din Capitală, Sorin Târnoveanu, normalitatea în practica operării pe creier.
„Proiectul de neurochirurgie susţinut de fundaţia Vodafone împreună cu <<Inima Copiilor>> ne-a oferit şansa să realizăm în cadrul secţiei de Neurochirurgie, în cadrul blocului operator, un standard. Este o normalitate. Sunt nişte instrumente medicale care ar trebui să existe în orice secţie de neurochirurgie, nu numai pediatrică”, a spus doctorul Sorin Târnoveanu, neurochirurg la Spitalul de Copii „Marie Curie”, în cadrul Conferinţei „Connecting for good”
Tumorile de mici dimensiuni, reperate cu exactitate
Medicul a explicat cum funcţionează instrumentele, dar şi cât de importante sunt ele.
„Sistemul de neuronavigaţie funcţionează ca un GPS intraoperator. Înainte de intervenţia chirugicală se realizează o examinare imagistică, filmul respectiv este încărcat în softul aparatului şi noi intraoperator avem o poziţionare corectă faţă de structurile din interiorul cutiei craniene, ştim cu exactitate unde ne aflăm şi putem localiza precis tumorile de mici dimensiuni. Are o precizie de localizare de un milimetru. Toate înseamnă nişte incizii foarte mici, este puţin intruziv, iar recuperarea este mai rapidă, durerile fiind reduse”, a spus neurochirurgul.
Au fost înlăturate riscurile unor infecţii
În ceea ce priveşte coloana endoscopică, neurochirurgul Târnoveanu a subliniat că, până să vină acest aparat, tratarea hdrocefaliilor se făcea printr-un sistem de drenaj, care prezintă o rată de infecţie de 20 la sută.
„Coloana endoscopică este una dintre cele mai bune care există pe piaţă, ne ajută în a trata marea parte a pacienţilor pe care noi îi avem, repectiv pacienţii cu hidrocefalie, hidrocefalia reprezentând aproape jumătate din patologia care este tratată în serviciile de neurochirugie pediatrică. Până să avem la acest sistem, tratamentul consta în montarea unui sistem de drenaj al lichidului acumulat, respectiv al unui tubuleţ în interiorul sistemului ventricular. Toate astea prezintă numeroase complicaţi nu numai în România, având o rată de infecţie până în 20 la sută a intervenţiilor chirurgicale. Acestea se pot infecta şi înfunda”, a explicat medicul.
Totodată, acesta a spus că prin intermediul coloanei de endoscopie se face o singură intervenţie, spitalizarea este doar de câteva zile, iar pacientul este degrevat de complicaţiile care pot apărea în montarea sistemului de drenaj.
Târnoveanu a mai explicat că prin intermediul monitorizării electrofiziologice intraoperatorii pot fi localizate structurile funcţionale şi se pot distinge leziunile care trebuie scoase.
Fundaţia Vodafone a investit tot la Spitalul Marie Curie din Capitală şi în crearea celei mai moderne secţii de terapie intensivă pentru nou-născuţi din Sud-Estul Eropei.
La Secţia de terapie intensivă fiecare pacient are boxa lui, iar nivelul de sterilitate permite, în caz de extremă urgenţă, chiar şi intervenţia chirurgicală în această secţie. Mai mult, secţia deţine şi un sistem de telemedicină care permite supravegherea permanentă a pacienţilor. Medicii pot vedea imagini din fiecare boxă, imagini lângă care apar şi parametrii medicali ai pacientului.