ANT: Situaţia transplantului, cea mai grea din ultimii ani. Numărul donatorilor a scăzut la aproape un sfert în 2017
0Agenţia Naţională de Transplant (ANT) trage un semnal de alarmă asupra situaţiei transplantului în România, care trece prin cea mai grea perioadă începând din vara lui 2016. În acest an, numărul donatorilor a scăzut la aproape un sfert, iar trei centre au anunţat retragerea din programul naţional.
"Nu este cea mai bună perioadă pentru că numărul de donatori şi de transplanturi a început să scadă. Din vara anului trecut, numărul de donatori a scăzut la aproape un sfert. Astfel, în acest an au existat 20 de donatori. Anul trecut, în luna iunie, aveam 85 de donatori, iar până la sfârşitul anului au fost 124. Din păcate, şi trei spitale, respectiv cele din Tulcea, Ploieşti şi Piteşti, vor să îşi închidă programul de transplant şi nu înţeleg de ce, ne-au informat în scris deja. Echipele medicale nu se mai implică în identificarea morţii cerebrale", a spus coordonatorul programului naţional de transplant, dr. Victor Zota, la conferinţa "Transplantul şi activitatea fizică", citat de News.ro.
Preşedintele ANT, profesorul Radu Deac, a susţinut că una dintre cauzele care au dus la scăderea activităţii de transplant a fost şi apariţia în presă, în 2016, a unor "informaţii subiective".
"Au existat anul trecut informaţii negative despre transplant, iar dacă în presă apar astfel de informaţii scade încrederea familiilor, a lumii medicale. Dar, precizez că aceste cauze sunt subiective, acuzaţiile aduse programului de transplant au determinat scăderea numărului de donatori", a mai spus profesorul Deac.
Potrivit medicilor, în acest interval a crescut şi refuzul familiilor unor persoane aflate în moarte cerebrală de a-şi da acceptul pentru prelevarea de organe.
"Din nefericire, a crescut şi refuzul famiilor pentru prelevarea de organe de la rude în moarte cerebrală, dar nu foarte mult. De fapt, a scăzut şi numărul transplanturilor de la donatori în viaţă", a continuat Zota.