Doctorul care vrea să facă transplant de cap la om a „creat“ un şobolan cu două capete. Principalele obstacole privind transplantul de cap în cazul oamenilor

Nuerochirurgul italian Sergio Canavero a devenit cunoscut în urmă cu doi ani susţinând că în viitorul apropiat va efectua primul transplant uman de cap.

În ciuda numeroaselor obastacole pe care le întâmpină din punct de vedere etic şi ştiinţific, medicul italian pare să se îndrepte cu paşi repezi către atingerea scopului, scrie iflscience.com. În 2016, Canavero a efectuat o procedura chirurgicală prin care a secţionat măduva spinării unui câine şi apoi a „reconectat-o“, oferind, susţine el, o dovadă că transplantul de cap este fezabil. Reconectarea a doua fragmente din măduva spinării este unul dintre paşii importanţi în cadrul unui transplant de cap.

Sergio Canavero a publicat recent un nou studiu, considerat de  unele voci „îngrozitor“, în care arată cum el şi un alt chirurg, Xiaoping Ren, au ataşat capul unui şoarece la corpul unui şobolan. Cei doi au repetat apoi procedura pe mai multe animale, obţinând practic o serie de şobolani bicefali.

Majoritatea animalelor folosite în cadrul studiilor lui Canavero au trăit doar câteva zile - şobolanii cu două capete au supravieţuit, în medie, 36 de ore, iar Canavero nu a dat publicităţii informaţii despre soarta câinelui operat în 2016. Medicul spune însă că scopul său nu era să ţină animalele în viaţă, ci să arate că o procedură chirugicală de transplantare a unui cap uman va fi posibilă în viitor.

Care sunt însă cele cinci mari obstacole în calea unui transplant de cap uman încununat de succes.

1. Capetele nu pot supravieţui singure

În cazul oricărui tip de transplant, organul donat (care a fost luat din organismul unui donator) trebuie menţinut viu până la momentul în care poate fi „pus“ în corpul pacientului gazdă.

Imediat ce este scos din organism, un organ începe să moară, astfel că medicii scad temperatura organului pentru a ajuta la reducerea cantităţii de energie de care celulele organului au nevoie pentru a supravieţui. Folosind o soluţie salină rece, medicii pot păstra rinichii pentru 48 de ore, ficatul 24 de ore, iar inimile pot rezista între cinci şi zece ore.

Capul nu este însă un organ izolat, ci una dintre cele mai complexe părţi ale corpului. Pe lângă găzduirea creierului, a ochilor, a urechilor, a nasului, a gurii şi dincolo de faptul că e acoperit de piele, capul conţine şi doua sisteme de glande: glanda pituitară, care controlează hormonii care circulă prin tot corpul, şi glandele salivare, care produc salivă.

Mai bine de un secol de cercetări efectuate pe animale a arătat că, în momentul decapitării, presiunea sangvină scade puternic. Pierderea alimentării cu sânge proaspăt şi oxigen face creierul să între în comă, urmată rapid de moarte.

În cadrul celei mai recente proceduri, medicul italian şi echipa sa suţin că au rezolvat această problemă prin furnizarea unui flux constant de sânge între şobolanul receptor pentru cap, şobolanul donator şi un al treilea şobolan care era o sursă de sânge.

2. Sistemul imunitar trebuie „păcălit“ să accepte capul străin

În cazul oricărui transplant, una dintre principalele probleme este reacţia organismului receptor. Sistemul imunitar al pacientului receptor detectează substanţe care declanşează un răspuns de apărare. Aceste substanţe sunt antigeni şi se află pe celulele noului organ. Antigenii sunt diferiţi de cei din propriul corp, ceea ce poate duce la declanşarea unui atac puternic al sistemului imunitar. Acesta este motivul pentru care aproape toţi pacienţii care au suferit un transplant iau medicamente imuno-supresoare după operaţii.

Capul este un mult mai complex şi include multe organe, astfel că şansele de respingere sunt mult mai mari.

3.Operaţia trebuie să aibă loc în mai puţin de oră

În anii 1970, în cadrul unui experiment care în prezent nu ar fi permis sub nicio formă, neurochirurgul Robert White a transplantat capul unei maimuţe pe corpul alteia. Medicul a păstrat corpurile răcite la circa 15 grade Celsius pe întreaga durată a procedurii. Maimuţa cu capul transplantat a trăit 8 zile, sistemul imunitar respingând în cele din urmă capul.

Potrivit experimentelor lui White şi studiului publicat de Canavero, întreaga operaţie trebuie făcută în mai puţin de o oră. Medicul italian susţine că ambele capete trebuie separate de corp simultan, iar medicii trebuie să ataşeze capul donorului la corpului receptorului în timp ce ambele organisme sunt în stop cardiac.

4. Măduvele spinării sunt extrem de greu de unit

Pentru ca un cap să poată comunica şi să poată controla un corp nou, măduva spinării şi creierul trebuie să fie perfect conectate. În cazul capului de maimuţă transplantat, acest lucru nu s-a întâmplat. Capul donatorului era capabil să vadă, să mişte ochii şi să manânce, dar corpul era paralizat. În cazul câinelui cu măduva secţionată şi reconectată, corpul nu ar fi rămas paralizat, dar experţi care n-au fost implicaţi în procedură spun că au nevoie de dovezi concrete din partea lui Canavero.

Echipa lui Canavero susţine că măduva câinelui fusese secţionată în proporţie de 90%, dar criticii spun că nu există nicio dovadă a acestui lucru în studiul dat publicităţii, ci doar nişte imagini greu de privit.

Pe de altă parte, neurochirurgul italian nu este de acord cu criticile care-i sunt aduse. Într-un discurs susţinut la o conferinţă TED Talk, Canavero a vorbit despre „un lipici biologic special“, numit polietilen glicol, despre care spune că poate fi cheia realizării cu succes a unui transplant de cap. Unii chirurgi au folosit acest material, care este un tip de plastic, în cadrul unor experimente din anii 1930 şi 1940, în care ar fi reuşit „sudarea“ măduvei spinării unor câini. Dar acele experimente implicau ataşarea unui cap corpului complet al unui câine, ceea ce însemna practic că în urma operaţiei câinele avea două capete.

Sergio Canavero plănuieşte ca, în cazul pacientului uman, receptorul să fie plasat în comă pentru o lună pentru a pemite sudarea măduvei spinării, în caz contrar existând riscul ca fascilculele nervoase să se răsucească şi să se încurce.

O astfel de comă îndelungată este însă o problemă, potrivit neurochirurgului  Harry Goldsmith, profesor în cadrul Universităţii California din Davis, care spune că o comă indusă medical duce adesea la infecţii, cheaguri de sânge şi o reducere a activităţii cerebrale.

5. Procedura trebuie să funcţioneze mai întâi în testele pe animale şi abia apoi poate fi luată în considerare aplicarea ei în cazul oamenilor

Înainte ca transplantul de cap să fie luat în considerare în cazul pacienţilor umani, toate aceste probleme trebuie rezolvate în cadrul testelor pe animale. Iar aceste experimente întâmpină foarte multe piedici în a fi aprobate, cel puţin în Statele Unite ale Americii, deoarece sunt considerate extrem de crude la adresa animalelor.

Totuşi, Sergio Canavero şi echipa sa par să meargă înainte, efectuându-şi cercetările în ţări unde procedurile pe animale sunt legale.