Ambient. Pentru cine? De ce?

Neînţelegerea. Intru în librărie. În centrul Bucureştiului. Un radio comercial emite tare tot ce (nu)vrei: muzică, poante, anunţuri comerciale. Iau o carte din raft, încerc să văd dacă mă interesează. Nu pot. Mă uit în jur. Cîţiva clienţi sunt şi ei cu o carte în mână. Mai încerc odată. Nu merge.

Neînţelegerea. Intru în librărie. În centrul Bucureştiului. Un radio comercial emite tare tot ce (nu)vrei: muzică, poante, anunţuri comerciale. Iau o carte din raft, încerc să văd dacă mă interesează. Nu pot. Mă uit în jur. Cîţiva clienţi sunt şi ei cu o carte în mână. Mai încerc odată. Nu merge. Mă uit după librăreasă, o văd, merg spre ea şi o rog să dea mai încet radioul, că suntem, totuşi, în librărie. “Păi, e pentru ambient, domnu’!” “Doamnă, ăsta nu e ambient, e radio comercial.” S-a uitat la mine ca la un tâmpit: adică, e pentru voi, să vă simţiţi bine.

Să nu se plictisească. Aşa crede doamna, ca şi orice şofer de taxi, ca şi managementul clinicilor unde pe hol un ecran varsă antene, protv-uri, suleimani magnifici şi alte posturi tv comerciale, ca şi localuri şi alte spaţii: oriunde, totul e pentru “ambient”. Am întrebat la o astfel de clinică medicală: de ce în sălile de aşteptare, lîngă cabinetele medicilor, sunt ecrane fixate pe cîte un post comercial? “Să nu se plictisească oamenii cât aşteaptă!” Foarte tare! Adică oamenii vin la distracţie, nu pentru că au vreo suferinţă, nu pentru că vin la analize. Le dăm ce pot vedea şi-acasă. În spaţiul medical în loc să vezi ceva util pentru educaţia ta medicală, vreun documentar, măcar un promo la servicii, produse medicale, vezi posturi comerciale. Da, dar ca să ai parte de aşa ceva, e nevoie de o televiziune cu circuit intern, unde să fie difuzate astfel de programe. Asta înseamnă investiţii. Nu le facem. Mai bine le dăm televizor. Să nu se plictisească!

Ambientul care tâmpeşte. Cu gura adesea căscată, căci ecranele-astea sunt de regulă mult mai sus decât scaunul din sala de aşteptare, oamenii privesc fix …ce se vede. Inclusiv ştiri. Întreb recepţionista: de ce, în sala de aşteptare, trebuie să auzim/vedem nenorocitele-astea de “ştiri” vomate de profesionişti media la diferite posturi? “Pacienţii vor!” Mă întorc către celelalte persoane din sala de aşteptare şi întreb sincer: “Dumneavoastră vreţi să vedeţi asta?” Un mormăit, o ridicare din umeri sau o ignorare totală sunt răspunsurile. Nimeni nu îndrăzneşte nimic, vreo reacţie. Anesteziaţi. Ficşi. Cu ochii către ecran şi gura căscată.

Ambientul care e zgomot. Iau un taxi, spun ‘bună ziua”, dau adresa, şoferul porneşte aparatul, porneşte maşina, porneşte muzica de la radio. Îl rog să o închidă, că “ mulţumesc, dar nu am nevoie”. Nu-i vine să creadă. Se întoarce spre mine, “adică chiar de tot”, zic “da, vă rog”, “păi, bine, domne, şi mergem în halu’ăsta?!”. N-am mai zis nimic. Am mers în “halu’” ăla pînă-am ajuns, am plătit, i-am dat şi ceva în plus, nici măcar “mersi”. Jale mare.  Taximetriştii spun că e pentru “atmosferă”, “să se simtă bine clientu’ ”, care îi mai dă şi comenzi muzicale. De multe ori, manele sau ceva similar. “Da’ Mozart  cere vreunu’,?” întreb, “asta n-am păţit-o”, zice el. Îi spun că luasem, la Cluj, un taxi care avea pe portieră inscripţia : “Nu avem manele”. Poate companiile de taxi ar putea să afişeze stocul muzical pentru onor clientelă chiar pe portierele taxi-urilor. Dai comanda telefonic sau o faci online şi spui/scrii: “ o maşină cu Salam în strada..” sau “ vă rog, un taxi cu Beethoven, Concertul pentru pian şi orchestră nr.4 în sol major”. La fel, pe spatele spătarelor, mici ecrane cu posturi tv la alegere. Toutul pentru ambientul clientului. Să se simtă bine, să nu se plictisească.

Intră la Afi Palace sau la Unirea. Din fiecare butic muzica umple golul lăsat de clienţi. De regulă, două-trei vânzătoare stau de vorbă. Dacă intri, nu numai că te loveşte ambientu’, da’ vorbeşte a strigăt şi vânzătoarea care te întreabă “dacă vă pot ajuta”. Spun, da, daţi “ambientu’ mai încet că “nu aud …să văd” marfa. Nu le place. “Aşa vrea şefu’, că e pentru clienţi”.

Ce nu e-n regulă? Poate faptul că cei care decid să creeze ambient fac o confuzie între rostul unui spaţiu de aşteptare sau de vânzare, specificul său, şi orice cârciumă, local de “distracţie”. “Distracţia” e la ordinea zilei (şi a nopţii), e peste tot. Managerii, unii cu diplome, cred că aşa trebuie. De fapt, nu cred nimic. Se distrează şi ei/ele. Le dau clienţilor/pacienţilor “ambient” pe săturate. Urechile lor sunt ca şi creierul lor: varză. Totalitarismul “ambientului”, teroarea sa a intrat în ADN-ul multora. Liniştea sau muzica ambientalaă în surdină sunt duşmanii noştri, ai  ultora dintre noi. Nu mai putem fără, cum nu mai putem fără nervi, strigăte, scuipaţi, incidente violente. În rest, totul e bine. Numărul barbarilor din spaţiile publice, cum ştiţi, e în creştere. De ce? Ne uităm mai sus, la alte nivele ale societăţii, la modul în care sunt gestionate public procese vitale ale societăţii, economiei româneşti şi vom înţelege că “ambientul” e şi în acele urechi/creiere. Par să configureze o nouă “republică”, o republică a şpriţului, a ambientului.