Combaterea violenţei în familie a rămas fără instituţie, la Adevărul Live. „Prioritatea a fost obţinerea ordinului de protecţie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jurnalista Ioana Lupea a avut-o ca invitată la Adevărul Live pe Mihaela Săsărman, preşedinta Organizaţiei Transcena, fundaţie preocupată în ultimii 20 de ani de problema violenţei în familie, pentru a discuta despre consecinţele şi implicaţiile desfiinţări instituţiei de stat care se ocupa de combaterea violenţei în familie.

Principalele declaraţii din timpul emisiunii:

Vom încerca să facem o monitorizare a măsurii cum se colectează la bugertul de stat. Ei finanţează, printre altele, şi violenţa în familie. Este foarte greu pentru noi să ne controlăm şi să nu acuzăm de misoginism. Am remarcat o campanie la sârşitul anului trecut, noi am vera să facem lucruri care au într-adevăr impact şi ne-am gândirt că nu transmitem un msaj de care cetăţeanul se poate proteja imediat.

Am făcut o mică cercetare şi bărbaţii ştiu care sunt bărbaţii care sunt agresivi cu ceilalţi bărbaţi. Ne uităm în jurul nostru să vedem care sunt modele noastre. Pentru noi, o prioritate a fost obţinerea ordinului de protecţie. Erau probleme în formula trecută. Este foarte important ca acest organism, care va coordona implementarea legii, să aibă autoritate. Cazurile în care victimele se simt că li s-au încălcat drepturile, să vină să aibă cui să spună.

Nu există o armonizare la nivelul întregului teritoriu şi avem nevoie de acest lucru. Avem nevoie ca răspunsul să fie unul instituţional. Este o politică incorectă. Efortul unor funcţionari nu este suficient. Şi unitatea medicală de urgenţă medicală este o problemă. Să nu uităm că, în mediul rural, unele lucruri se petrec ca la începutul secolului XX.

Mihaela Săsărman, la Adevărul Live FOTO David Muntean 

Abuzul psihologc este definit în lege şi acolo rămâne. Pentru două zile de spitalizare, nu se emite ordinuld e protecţie. În absenţa probelor, nu se poate emite un ordin de protecţie. Nu ştim care sunt probele. Vrem să mergem şi să începem să discută care sunt modalităţile de a proba fpormele aceste de violenţă. Ştim mai multe dintre noi de abuzul psihologic decât de abuzul fizic. Femeile sunt atât de obişnuite încât nu le sesizează.

Abuzul psihologic constă în a striga, a ameninţa, a certa, toate formele de manifestare a nemulţumirii faţă de partenerul care este femeie, prin exprimări jignitoare, prin umilire. Ajung să creeze o tensiune pe care femeia o simt ca fiind extrem de grea. Aceste llucruri nu sunt admisibile. Pedepsele nu sunt acceptabile. Este posibil ca multe persoane care sunt victime ale abuzului psihologic şi economic să se ducă în afara sistemului.

Prima sarcină este a ministerului Muncii. Ministerul a făcut o campanie de informare în 2012. Prioritatea ca victimă o are copilul. Victima-femeie ar avea mai multă nevoie de atenţie. Atunci când trebuie să pui problema, care este proritar, copilul sau femeia, amândoi sunt importanţi, dar ea ca mamă are responsabilitatea să-şi protejeze copiii în faţa formei de violenţă. Suntem foarte departe de stadiul în care respectăm femeia ca pe un egal. „Săracele de ele“, asta este.

 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite