5 motive pentru care-mi voi turna o galeată de gheaţă în cap

Bill Gates, Mark Zuckerberg - ALS Ice Bucket Challenge

Bloggerul Dorian Furtună a postat un articol pe „adevărul.ro“ motivând de ce el nu şi-ar turna o galeată de gheaţă în cap. Respect opinia dumnealui, dar vin cu motivaţiile mele de ce aş da curs provocării Ice Bucket Challenge.

Să fim înţeleşi de la început. Nu sunt vreo vedetă locală şi cu atât mai puţin internaţională. Slabe şanse să devin una (deşi „never say never", după cum zice vorba). 

De ce eu, un om obişnuit, aş lua parte la provocarea găleţii cu gheaţă? 

Nu din teribilism şi în nici un caz să mă simt şi eu ca Andreea Esca sau Bill Gates (cunosc faptul că unii imită ce fac vedetele doar ca să se simtă mai aproape de ele cumva - din snobism, ca să-i spunem aşa). 

Până nu a fi apărut Ice Bucket Challenge eu aveam foarte puţine cunoştinţe despre boala ALS (Amyotrophic Lateral Sclerosis), mai popular cunoscută ca boală Lou Gehrig (descoperitorul ei). Auzisem vag de numele bolii "Lou Gehrig" iar cel mai proeminent om afectat de această boală de care eu auzisem (şi văzusem) este cunoscutul om de ştiinţă Stephen Hawking. 

Presa a scris mai mult despre celebrităţile care au primit provocările şi le-au executat. Dar social media (Twitter, Facebook, Youtube etc) a fost luată cu asalt mai ales de oamenii obişnuiţi care s-au întrecut în a îndeplini provocarea în cele mai creative şi distractive moduri. 

Povestea unui bolnav de ALS

Domnul listează câteva motive pentru care el nu ar face aşa ceva.

Eu, un web developer şi consultant, vă dau motivele pentru care aş face aşa ceva (am fost deja provocat şi cel mai probabil e că voi accepta). Motivele mele nu sunt aşa de multe dar argumentele sunt mai elaborate, făcând articolul mai lung (sper neplictisitor). 
 

1) Vizibilitate şi educaţie 

Datorită acestei campanii am aflat mai multe despre această boală. Boala nu afectează un număr mare de oameni (vreo 30.000 în America), cum sunt bolile canceroase sau cele cardiovasculare, dar cei afectaţi duc o viaţă extrem de chinuită (din nou, vedeţi cum trăieşte Stephen Hawking) ajungând să depindă ani de zile în totalitate de alţii. 

Bolile canceroase sau cele cardiovasculare se mai pot vindeca (dacă sunt depistate la timp) dar ALS nu are vindecare. Odată depistată soarta omului e pecetluită.

Consider această campanie ca una şi de educare, nu doar strângere de fonduri. Iar eu sunt pentru educare, nu ignoranţă.   

2) Ajutorarea unei organizaţii non-profit mici 

Organizaţia ALSA americană (dar probabil şi din alte părţi ale lumii) nu are în spate personalităţi cu posibilităţi materiale care să le susţină constant, cum sunt Bill Gates care susţine fundaţia proprie cu sute de milioane de dolari în combaterea sărăciei şi bolilor din lumea a treia. Fundaţia non-profit ALSA se bazează în general pe micii contributori (au în lista de sponsori şi unele firme). 

În perioada Iulie 29-August 27 a anului anul 2013 organizaţia a reuşit să strângă 2.7 milioane de dolari. În aceeaşi perioadă a anului acesta s-au strâns 94.3 milioane de dolari (asta include şi 2.1 milioane de donatori noi, pe lângă cei existenţi) datorită campaniei. 

E adevărat că după ce va trece şi această campanie virală numărul de donaţii va scădea. Dar organizaţia şi-a asigurat o rezervă de bani pentru anii următori, din care bani mai mulţi vor fi redirecţionaţi către cercetare şi îngrijire medicală.

Sunt satisfăcut că am putut şi eu contribui la asta. 

3) Vedetism sau snobism?   

Nu sunt nici eu vedetă, după cum nici domnul Dorian Furtună nu e. Dar cunosc câţiva oameni din jurul meu cât şi de pe social media (am un număr de prieteni şi followers pe Facebook şi Twitter - inclusiv dumnealui). Cred că unii sunt în situaţia mea, de a nu ştii prea multe despre această boală, şi poate ar vrea să ajute cumva. 

E adevărat că pot să ajute în linişte, dar puneţi-vă întrebarea: de câte ori nu aţi făcut ceva doar îndemnaţi fiind de altcineva? Sau de câte ori aţi făcut ceva având exemplul altora? 

Dorian Furtună numeşte asta „manipulare" şi în alte contexte poate avea dreptate („minţim poporul cu televizorul"). Dar în acest context cred că e o diferenţă. E în natura umană să se facă ceva îndemnaţi de alţii, să se urmeze exemplul altora (în bine sau rău). E în natura umană a majorităţii (da, a „turmei" - să nu ne ascundem după degete). Toţi privim în jur iar unii din cei pe care-i privim iau iniţiativa. Şi apoi mulţi dintre noi îi urmăm. Spiritul de „turmă" nu va dispărea prea curând. Nu a dispărut în 10.000 de ani, nu văd să dispară în următorii 1000 de ani. 

Dacă e pentru o cauză bună, de ce să nu exploatăm acest spirit de „turmă"? Sunt destui care o exploatează pentru a face rău, de ce să nu o facem pentru bine? 

În vâltoarea vieţii prinşi fiind, uităm de multe. Uităm să ajutăm, uităm să sprijinim pe alţii. Pentru că de abia avem timp de noi. Devenim mai egoişti. O campanie de genul acesta ne readuce aminte că nu suntem singuri pe lume, că alţii o duc cu mult mai rău decât noi şi poate sunt mai singuri ca noi şi că au nevoie de ajutorul nostru. Nu trăim izolaţi, fiecare în cuşca lui. 

Să ajuţi pe cineva înseamnă că faci o faptă bună. Ar trebui să tăcem când facem o faptă bună. Să fim modeşti. Să nu ne lăudăm. Să ţinem pentru noi. Bun, ţinem pentru noi. Cum putem îndemna pe alţii să facă acest bine dacă tăcem? 

Există o vorbă: „Tot ce este necesar pentru ca răul să triumfe este ca oamenii buni să nu facă nimic." (Edmund Burke) 

 Gândiţi-vă la asta. 

 4) Campanie de marketing viral la superlativ 

Ceea ce am spus la #3 se leagă de ceea ce spun mai jos şi e un argument ceva mai tehnic. Mi-e tot mai clar că noi, românii, nu prea ne pricepem la marketing şi vânzări. Suntem buni ingineri (cel puţin în tehnologie) dar când vine vorba de vândut dăm chix. Facem câteodată produse minunate (tehnice, alimentare, etc), avem natură frumoasă, pe care nu le cumpără/vizitează nimeni sau le cumpără/vizitează foarte puţini. De ce nu le cumpără nimeni? Pentru nu ştie nimeni de ele!

Au trebuit să vină străinii să ne arate cum să facem marketing şi vânzări dar nici la 25 de ani de la căderea comunismului încă nu am învăţat cum trebuie (cum nici democraţia nu am învăţat-o încă). 

Domnul Dorian Furtună e etolog dar l-aş întreba cum îşi vinde dumnealui serviciile? Sau popularizează cursurile predate? Nu încearcă oare să facă marketing, mai mult sau mai puţin? (în paranteză fiind spus, însuşi blogul personal al dumnealui - diferit de cel de pe Adevărul - e un instrument de marketing) 

Dacă e salariat, lucrând pentru alţii, îl înţeleg. Dar organizaţia ALSA nu e salariata nimănui. Organizaţia ALSA e o fundaţie care doreşte să schimbe ceva în viaţa celor bolnavi de cumplita afecţiune. 

Din punctul acesta de vedere organizaţia ALSA, deşi non-profit, nu se deosebeşte de o firmă/corporaţie. Sunt atâtea organizaţii non-profit pe lume (ca şi firme/corporaţii). Unele sunt susţinute puternic financiar pentru că sunt mai cunoscute (acţionând pentru oameni care au bolile cunoscute de toată lumea - vezi cancer etc.), fie sunt susţinute de guvern sau persoane private bogate.

Alte organizaţii sunt mai mici şi se descurcă şi ele cum pot, neavând sponsori importanţi. Organizaţia ALSA e una din ele (cel puţin la standardul american nu pare a fi o organizaţie mare).

Toate aceste organizaţii se "bat" pe banul contributorului. Iar contributorul e obişnuit cu asta. La fel cum e obişnuit cu firmele care încearcă să vândă orice. Devine imun.

Campania Ice Bucket Challenge a fost o mână cerească pentru organizaţie, deşi nu ei specific au început-o ci un fost sportiv de top din Boston (jucătorul de baseball Peter Frates) care a fost diagnosticat cu această boală la 27 de ani. 

Povestea din spatele provocării Ice Bucket Challenge - Peter Frates

 Datorită social mediei şi online-ului în general fenomenul s-a răspîndit viral, ajungând la milioane de oameni. 

 Rezultatele vorbesc (în SUA): 
 

 - în perioada Iulie 29-Aug 27 s-au strâns 94.3 milioane dolari (anul trecut în aceeaşi perioadă s-au strâns 2.7 milioane). Practic, s-au strâns 3 milioane de dolari pe zi în această campanie. 

 - 2.1 milioane noi donatori (pe lângă cei deja existenţi) - din aceştia noi donatori sigur sunt unii care nu şi-au turnat gheaţă în cap dar au donat datorită vizibilităţii create de campanie 

 - 28 de milioane de oameni au vorbit despre campanie pe Facebook (2.4 milioane de video-uri au fost postate acolo) 

 - peste 50 de politicieni, peste 200 de actori/actriţe, peste 200 de atleţi şi peste 220 muzicieni au participat (dând astfel o şi mai mare expunere campaniei - oamenii şi media vorbeşte despre ce fac aceşti oameni, nu? 

 - în această perioadă această boală a căpătat o mai mare atenţie decât problemele din Gaza, Ferguson şi Irak combinate (şi să nu-mi spuneţi că o treabă bună nu merită atenţie mai mare decât o problemă) 

 - cât despre apa consumată (că unii sunt împotriva risipei de apă), după unele calcule s-a consumat până acum cam două bazine olimpice de apă. Se risipeşte mai multă numai când se sparge o conductă-două prin Bucureşti (a intrat deja în obişnuinţă aşa că nimeni nu prea mai comentează despre asta) 

* unele din date sunt luate de aici

Dacă judecăm din punct de vedere business, a fost o campanie de marketing strălucită cu costuri minime. Visul oricărui antreprenor.

Rămâne şi visul oricărei organizaţii non-profit. În România am făcut 5 ani voluntariat la o organizaţie non-profit (care acum nu mai există) şi ştiu ce înseamnă lipsa banilor şi lupta pentru a face rost de ei de la contributori.

Mi-a plăcut campania şi mesajul şi mi-a luat banii. Nu e îndeajuns doar să ceri, trebuie să vii şi cu un mod creativ de a o face.

Din acest punct de vedere, singura campanie românească care a avut un impact în social media a fost cea a ziarului Gândul cu "Why don't you come over?" adresată britanicilor ca răspuns la campania lor de împiedicare a imigrării româneşti acolo. 

Nu am văzut pe nimeni să conteste campania asta, domnule Dorian Furtună. Toţi au dat share cu mândrie patriotică. Şi asta a fost o cauza bună. Pentru noi ca naţie.

5) Vedetele sunt şi ele oameni, dar cu putere de influenţă 

Majoritatea vedetelor nu caută un PR ieftin (nici vedetele străine, nici cele româneşti). Dacă sunt vedete înseamnă că deja au şi au avut PR. Cu o căldare în cap sau nu, statutul de vedetă nu li se schimbă. Dar ce au vedetele şi nu avem noi, oamenii obişnuiţi, este faima, tradusă în audienţă. 

Când o vedetă se implică într-o cauză ea (aici puteţi vedea câte din ele s-au implicat) poate aduce audienţă şi acţiune în sprijinul acelei cauze. Din nou, să nu ne ascundem după deget, majoritatea dintre noi privim la ele şi la acţiunile lor (vedete din toate domeniile). Nu are rost să fim ipocriţi.

Am şi câteva exemple româneşti de vedete locale care s-au implicat în campanii umanitare şi care au reuşit, prin statutul lor, să crească vizibilitatea acelor cauze şi să strângă mai mulţi bani ca de obicei. Iar vedetele, de la noi sau altă parte, sunt sigur că au şi donat.

Salut implicarea lor în această campanie şi mă alătur aşa cum pot.

La final 

Nu am date despre rezultatul campaniei în România. Nu ştiu câţi români au donat organizaţiilor non-profit româneşti (nu neapărat specific celor care se ocupă de boală asta, dacă există).  

Ştiu că banii românilor circulă şi în străinătate iar organizaţia ALSA acceptă donaţii de oriunde. Probabil destui români au donat organizaţiei americane. Nu contează până la urmă dacă banii ajung la americani pentru că dacă datorită lor se descoperă ceva revoluţionar sau ceva care poate ameliora starea acestor bolnavi, până la urmă şi românii vor beneficia de asta (cum beneficiem şi de altele luate din vest).

Mai bine să-l lăsăm pe Gică Contra la peluză, măcar pentru o cauza de genul asta. Curând vor veni alegerile generale. Acolo ne putem dezlănţui, dezbină, da în cap (ceea ce sunt sigur că se va întâmpla).

Măcar în situaţii gen cea promovată de campania Ice Bucket Challenge să fim uniţi. Dar poate cer prea mult.