Reportaj. Cum a decurs ziua în care premierul Cioloş a fost umilit de Senat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacian Cioloş le-a explicat senatorilor că ANAF n-a făcut altceva decât să pună în aplicare o decizie a Justiţiei atunci când a cerut Antenei 3 să evacueze sediul confiscat de stat. Pentru că a fost de partea legii, Cioloş a avut de îndurat un potop de jigniri. Pentru ca umilinţa să fie completă, preşedintele Iohannis s-a coborât, pas cu pas, la nivelul senatorilor şi a vorbit despre „atitudinea heirupistă“ a inspectorilor ANAF.

La dezbaterea din Senat pe tema scandalului dintre Antena 3 şi ANAF, premierul Dacian Cioloş a îndurat o rafală de atacuri la persoană din partea parlamentarilor.  În discursul susţinut în Parlament, premierul Dacian Cioloş a răspuns tuturor întrebărilor care au rulat în ultimele două zile pe burtierele Antenei 3 şi preluate de senatori în intervenţiile lor.

Mai întâi, Cioloş a explicat că ANAF nu a făcut altceva decât să aplice legea atunci când a notificat trustul Intact că trebuie să părăsească sediul în cinci zile. „Termenul dat pentru evacuare voluntară este stipulat de Codul de procedură civilă şi nu este stabilit de ANAF. Dacă nu se aplica termenul, atunci ANAF încălca termenele legale şi ar fi putut fi acuzat de discriminare. Este datoria statului să-şi valorifice aceste bunuri“, a explicat Cioloş.

Premierul a mai arătat că tot legea prevede că un imobil confiscat poate fi valorificat de stat doar prin vânzare. Ceea ce înseamnă că legea interzice statului să închirieze sediul Antenei, aşa cum a cerut conducerea trustului. „La ora actuală, singura formă de valorificare a bunurilor confiscate de stat este reglementată de Ordonanţa 14/2007 care presupune doar vânzarea bunurilor ca formă de valorificare a acestora, lucru confirmat şi de către

Curtea Constituţională prin decizia 859/2015, publicată în 10 februarie anul acesta“, a mai precizat şeful Guvernului, care a mai spus că reprezentanţii trustului Intact au fost înştiinţaţi că nu există posibilitatea închirierii. „Acest aspect a fost comunicat oficial şi celor care folosesc în momentul de faţă imobilul, încă din iunie 2015“, a mai spus Cioloş, contrar celor spuse de conducerea trustului Intact, care a tot repetat că statul „nu vrea bani, ci închiderea Antenei 3“.

Un singur senator de partea legii

Argumentele legale nu au avut însă nicio valoare în faţa senatorilor, care l-au pus la zid pe Cioloş. Din momentul în care premierul s-a aşezat în bancă, Senatul României a fost gazda unui maraton al declaraţiilor de susţinere a Antenei 3. Discursurile pătimaşe ale senatorilor au căpătat accente de-a dreptul groteşti. A fost una dintre cele mai lungi dezbateri ţinute în Parlament. Senatorii s-au îngrămădit pentru a lua cuvântul, aşa cum nu au făcut-o niciodată pentru o lege. Cu excepţia unui singur senator – liberalul Puiu Haşotti –, care a şi fost huiduit de colegi pentru opinia sa, toţi ceilalţi aleşi care au luat cuvântul, de la toate partidele, au blamat acţiunea ANAF şi i-au cerut premierului să privească dincolo de lege pentru rămânerea Antenei 3 în sediul în care se află. „Nu putem accepta un abuz cu temei legal care are drept consecinţă limitarea libertăţii de exprimare“, a spus preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu, cel care nu a mai prezidat o şedinţă de plen a Senatului de foarte mult timp. Acum nu numai că a condus şedinţa, dar a fost şi cel care a venit cu ideea chemării la raport a premierului Dacian Cioloş.

„A venit precum criminalul la locul faptei“

Deşi cunoscută pentru limbajul său colorat şi deloc diplomat, senatoarea ALDE Cristiana Anghel, ajunsă în Parlament cu ajutorul lui Dan Voiculescu, a întrecut de această dată orice limită a decenţei. L-a jignit pe Cioloş într-un mod grobian şi  l-a declarat, fără a prezenta vreo dovadă, vinovat de condamnarea lui Dan Voiculescu.  „Nu voi fi o doamnă cu mănuşi. Cum să vină domnul Cioloş să ne spună că este normal ce se întâmplă cu Antena 3? Tot dosarul ICA a plecat de la acest domn, care acum este premier. Acum, premierul a venit precum criminalul la locul faptei să vadă dacă mortul mai mişcă“, a spus Cristiana Anghel, al cărei discurs a fost aplaudat de mai mulţi colegi. Anghel a făcut astfel trimitere la faptul că Ministerul Agriculturii, condus în 2009 de Dacian Cioloş, s-a constituit parte civilă în dosarul ICA, în care Dan Voiculescu, patronul Antenelor, a fost condamnat la 10 ani de închisoare.

Senatorul PSD Şerban Nicolae a fost cel care a explicat, mai pe larg, la ce se referă Cristiana Anghel.  „Aţi semnat constituirea ca parte civilă a Ministerului Agriculturii în dosarul ICA. Aţi comis un fals, adică o infracţiune. Staţi liniştit că nu veţi răspunde penal pentru că fapta s-a prescris. Sunteţi într-un fel şi în conflict de interese pe această speţă“, a spus Nicoale Şerban, care i-a cerut lui Cioloş să-şi dea demisia, gest care a smuls aplauze. Evident, Şerban Nicolae nu a explicat care e falsul. Însă dincolo de acuzele senatorilor, rămân faptele lui Cioloş: ca ministru al Agriculturii, acesta a implicat instituţia în proces pentru că statul era păgubit. Iar judecătorii au hotărât că prejudiciul lui Dan Voiculescu se ridică la 60 de milioane de euro, bani care trebuie recuperaţi.

Cioloş s-a înmuiat

După tot acest circ, premierul a fost invitat să răspundă la aşa-zisele probleme  ridicate de senatori. Nu a putut. Senatoarea Cristiana Anghel îl îngâna din bancă la orice spunea. Cioloş a rugat-o să-l lase să continue, dar Cristiana Anghel a trecut  la ţipete. În acest stadiu, Tăriceanu a poftit-o pe Anghel să părăsească sala. Şi-a luat ţigările şi a ieşit afară să se certe cu jurnaliştii aflaţi pe hol. Pe final, premierul n-a mai rămas  chiar aşa ferm pe poziţie şi i-a certat, puţin, pe inspectorii ANAF.  „Condamn modul în care s-a acţionat şi i-am atras atenţia preşedintelui interimar al ANAF şi în această dimineaţă asupra faptului că aceste reflexe care niciun caz nu au fost câştigate de ANAF în timpul mandatului acestui Guvern, aceste reflexe trebuie să dispară nu doar de la ANAF, ci din toate instituţiile statului care lucrează cu cetăţeni pentru că e vorba în primul rând de respect“, a încheiat Cioloş, totuşi, fără a spune că inspectorii au încălcat legea, aşa cum susţin vedetele Antenei 3. ;

Dragnea: „Pe mine nu m-a lămurit“

Şi preşedintele PSD Liviu Dragnea, care a urmărit dezbaterea alături de jurnalişti în balconul Senatului, s-a arătat nemulţumit de explicaţiile oferite de premierul Dacian Cioloş. „Pe mine nu m-a lămurit premierul. N-a putut să explice de ce funcţionarii ANAF s-au purtat în asemenea hal. Le mai lipseau bâtele. Au legitimat pe toată lumea, i-au fotografiat şi pe cei care erau la emisiuni. Am fost curios să văd dacă, totuşi, realizează modul în care acţionează unii funcţionari ANAF, în ţară, în general. Acum sunt în speţă cinci televiziuni, dar sunt foarte mulţi mici oameni de afaceri care se lovesc de această brutalitate“, a spus Dragnea.

 Iohannis a vorbit. Prostii

Poate cea mai ciudată reacţie pe scandalul evacuării Antenei 3 i-a aparţinut preşedintelui Klaus Iohannis. Înainte de a participa la o dezbatere organizată de societatea civilă, şeful statului a criticat abordarea „heirupistă“ a ANAF. „În primul rând, cred că libertatea de exprimare în media nu poate fi suprimată pentru banale motive administrative. În al doilea rând, această abordare «heirupistă» a ANAF mi se pare cel puţin nepotrivită, dacă nu discutabilă“, a afirmat Iohannis. Reacţia preşedintelui este surprinzătoare, în condiţiile în care, aşa cum arăta şi premierul Cioloş, ANAF n-a făcut altceva decât să pună în aplicare o decizie a Justiţiei. Preşedintele a mai spus că situaţia în care este trustul Intact este „neplăcută şi inutilă“ şi că a constatat deschidere la factorii de decizie în acest caz, în urma discuţiilor pe care le-a avut pe această temă. „Cu siguranţă prin discuţii aşezate şi calme până la urmă se găsesc soluţii convenabile“, a conchis Iohannis. 

Citeşte şi:

Interviu. Ce spune Klaus Iohannis despre un nou mandat al Laurei Codruţa Kovesi

Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit, în emisiunea „Prim plan“, de la Televiziunea Română, despre legislaţia electorală, despre schimbările din fruntea Justiţiei, dar şi despre Consiliul European de mâine în care se va tranşa soarta Marii Britanii.

Iohannis, reacţie ciudată în cazul Antena 3: Abordarea heirupistă a ANAF mi se pare cel puţin nepotrivită, dacă nu discutabilă

Preşedintele Klaus Iohannis a criticat, miercuri, abordarea „heirupistă“ a ANAF la evacuarea trustului Intact, spunând că libertatea de exprimare nu poate fi suprimată pentru „banale motive administrative“. Reacţia preşedintelui este surprinzătoare, în condiţiile în care, de dimineaţă, premierul Dacian Cioloş a susţinut în plenul Senatului că ANAF n-a făcut altceva decât să pună în aplicare o decizie a Justiţiei.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite