Zece hohote de râs sau formula remaniată a guvernului Dăncilă

În ultimii ani ai dictaturii comuniste, să fi fost prin 1987 sau 1988, Secţia română a Teatrului de Stat din Oradea a introdus în repertoriu o piesă de dată recentă a comediografului Tudor Popescu. Se chema „Zece hohote de râs” şi era o succesiune de pilule deloc îngăduitoare la adresa realităţilor contemporane.

Teatrul primise din partea forurilor ideologice dreptul de reprezentare, regizorul Alexandru Darie a montat un spectacol de-a dreptul exploziv, probabil că cineva din instituţie sau din afară avusese grijă să înştiinţeze comisia de vizionare că va trebui să dea dovadă de maximă exigenţă şi vigilenţă revoluţionară drept pentru care Comitetul judeţean de partid era reprezentat de însăşi secretara cu probleme de propagandă. Venise şi un cenzor din partea Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste.

Deşi comicul spectacolului era desăvârşit, eu, aflat fraudulos în sală, -mă invitase regizorul care, de altfel, mă prevenise că s-ar putea să asistăm la unica reprezentaţie- nu am auzit nici un singur hohot de râs ieşit din gâtlejul „forurilor responsabile”.  Mi s-a povestit mai apoi că obiecţiile acestora au fost nenumărate, dar că cel mai tare enervase o pilulă anume. Aceea în care două prietene ce s-au întâlnit pe neaşteptate îşi destăinuiau una alteia de unde şi-au făcut aprovizionarea. Găsiseră ciorapi la farmacie, pixuri la magazinul de pantofi, lenjerie de corp într-o papetărie, câte ceva de-ale gurii într-o prăvălie specializată pe produse metalo-chimice. “Aţi văzut un astfel de haos în comerţul socialist?” a întrebat, enervată foc, propagandista şefă după care a decis amânarea premierei. Aceasta avea să iasă la public la câteva luni după aceea, mutilată. Din cele zece hohote de râs promise nu au mai rămas decât opt şi acelea intens coafate. Desigur, “căzuse” pilula pe care am rezumat-o în rândurile de mai sus.

Mi-am amintit de piesa lui Tudor Popescu şi de spectacolul lui Alexandru Darie în formula în care am avut şansa de a-l vedea în cerc restrâns doar cel mult 30 de persoane zilele trecute. Atunci când am aflat numele unora dintre cei care au fost propuşi de CexN al PSD spre a face parte din formula remaniată a guvernului Dăncilă. Italienista Lia Olguţa Vasilescu propusă la Transporturi, profesorul de educaţie fizică şi fotomodelul Ilan Laufer trimis să gestioneze banii uriaşi pe care îi învârte Ministerul Dezvoltării, un ins care s-a apucat de facultate la 36 de ani şi având o figură de kolhoznic desemnat pentru ministerul Muncii, matematicianul Daniel Breaz cocoţat în fruntea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale. Mi-l şi imaginez pe dl. Breaz întrebând, vizitând un Teatru, unde sunt birourile actorilor, aşa cum jur că a făcut-o un inginer forestier numit mai demult să conducă o instituţie de spectacole ori mirat tare de ce sunt atâţia violonişti în componenţa unei orchestre simfonice. Nu s-ar putea eficientiza munca, adică să rămână trei care să cânte mai tare? -se putea întreba spiritul riguros şi cu morală provizorie precum aceea a iezuiţilor din Provincialele lui Pascal, spirit pe care sunt mai mult ca sigur că îl posedă rectorul universităţii din Alba Iulia. Aşa suna o replică de mare efect din schiţa lui Viorel Cacoveanu Inspecţie la filarmonică. Fac această precizare pentru ca, nu cumva, Doamne fereşte, să fiu acuzat de plagiat la stârpirea cărora sunt mai mult ca sigur că va veghea d-na Ecaterina Andronescu, aşa cum a făcut-o şi în 2012 în cazul Victor Viorel Ponta. Închei, aşadar, comentariul de azi exprimându-mi satisfacţia că cei care lucrăm în învăţământ am avut noroc. Ne-a avut bunul Dumnezeu în paza lui. Căci- cine ştie?- altminteri CexN putea să desemneze drept ministru de resort un cofetar,un patiser sau o fostă frizeriţă. E drept, doamna Andronescu a pornit cu stângul. Cu o rectificare bugetară negativă. Treziţi-vă, doamnă!

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors. ro şi pe blogurile adevărul.ro