Vlad Voiculescu: Vom câştiga împreună sau pierde separat, fiecare

Vlad Voiculescu nu simte nevoia să vorbească despre premiul de Cetăţean European al Anului 2018, decernat Asociaţiei MagiCamp, la propunerea eurodeputatului Siegfried Mureşan, de Parlamentul European. Ca şi celălalt premiant al acestui an, „Seniorul Cetăţii“ Mihai Şora, Vlad Voiculescu spune că nu face nimic pentru premii. Recompensele vin din altă parte: bucuria unor copii sau liniştea părinţilor acestora.

Are mai multe de spus despre asociaţia pe care a cofondat-o decât despre un premiu care a fost motivul iniţial al discuţiei propuse de Deutsche Welle fostului ministru tehnocrat al Sănătăţii.

Deutsche Welle: Ce face MagiCamp?

Vlad Voiculescu: Face foarte bine. De un an de zile s-a dezvoltat fulminant. Avem o echipă absolut excepţională, cu oameni cu o motivaţie despre care de multe ori îmi vine să spun că nu vine din lumea asta. MagiCamp ajută 150 de familii în fiecare lună cu MagicBox, construieşte case în mai multe oraşe din ţară unde sunt trataţi copii, oferă consiliere familiilor care trec prin momente teribile, are deja câteva mii de voluntari care îi sunt aproape şi care ajută, fiecare, după puteri. MagiCamp face lucruri bune care îmi umplu mie inima în fiecare zi.

Şi ce face Vlad Voiculescu în fiecare zi?

Mă ocup de dezvoltarea MagiCamp. Pe lângă, mai am câteva proiecte sociale la care lucrez şi pe care le veţi vedea lansate în următoarele câteva luni. Sunt preşedintele grupului pentru drepturile pacienţilor de la European Society of Medical Oncology. Şi construiesc România Împreună, alături de Dacian Cioloş şi o bună parte din Guvernul tehnocrat. Mai câştig bani din workshopuri şi discursuri publice, pe care le organizez la cerere, şi-mi consum rezervele acumulate în perioada în care lucram la bancă.

Ce stă în spatele proiectului cu milionul de oameni?

Câteva frustrări. Eu aşa funcţionez, pe bază de frustrări. De obsesii personale. De mai bine de un an şi jumătate ne adunăm în diverse pieţe din România, dar nu ştim să ne găsim între noi, nu ştim cine a fost şi cine nu a fost, nu putem să ne numărăm unii pe alţii. Când comunicăm între noi folosim platformele de socializare care au câteva reguli stabilite de proprietarii acestora, au limitări ce ţin de numărul de utilizatori raportat de numărul de producători de conţinut care creşte în fiecare zi şi de interesele comerciale legitime ale celor ce deţin aceste platforme. Iar asta se concretizează în imposibilitatea de a transmite un mesaj foarte departe fără să plăteşti. În speţă: din 150.000 de oameni care şi-au exprimat intenţia de a citi ceea ce scriu eu, mesajele mele ajung în cazurile bune la câteva mii de oameni. Am vrut să spun două lucruri: hai să ne gândim prin metode pe care le ştim controla (telefon, email) şi să ştim unii de alţii de unde suntem şi ce facem, şi, de asemenea, hai să reducem distanţa asta dintre oameni şi politicieni, ceea ce e foarte important pentru societate. Pentru a reclădi încrederea într-o societate trebuie să începem prin a da încrederea noastră unor oameni. Şi asta merge şi de la politicieni către cetăţeni, dar şi de la cetăţeni către cei care fac un pas în faţă şi merg înspre politică. Fiecare om ar trebui să se gândească: în cine aş putea avea încredere? Şi să i-o spună şi, de asemenea, să-i spună când greşeşte sau să-i ceară socoteala atunci când face ceva ce nu corespunde unor credinţe sau valori. Cred foarte mult în ideea de a personifica politica. Legătura asta directă este esenţa democraţiei şi este primul pas pe care vrem să îl facem pentru a reclădi încrederea între politicieni şi cetăţeni, dar şi în noi că putem face mai mult.

Câtă lume ţi-a răspuns? Există o echipă care, în spatele tău, administrează aceste informaţii? Şi ce se întâmplă cu toate aceste date, cu profilurile de „followers“?

Sunt 100.000 de oameni care mi-au scris şi mi-au lăsat datele lor. Există un counter pe pagina mea de internet şi lumea se poate înscrie în continuare. Toate lucrurile le administrez singur, cu suport de la o persoană care se ocupă de partea tehnică.

Tu eşti oricum un tip foarte prins. Când apuci să şi citeşti ce-ţi trimit oamenii şi când apuci să te luminezi asupra a ceea ce-ţi scriu sau sugerează?

Îmi ia foarte mult timp să le citesc, dar e un lucru foarte important: mă încarcă foarte mult şi multe idei bune îmi vin de acolo. Problemele pe care le semnalez mai departe – fie că e vorba despre cazul unui pacient sau de o neregulă – deseori vin din mesajele private. Le-am folosit şi când eram la minister, şi chiar înainte, în reţeaua citostaticelor. Întotdeauna m-a fascinat ideea asta, de reţea între egali, la care cu o contribuţie foarte mică de la foarte mulţi poţi duce lucrurile foarte departe. Când eram la minister, multe anchete pe care le-am făcut atunci cu Corpul de Control (cea în materie de transplant, examenele de specialitate fraudate şi multe altele) au pornit aşa. Semnalele mi-au parvenit direct. Nici atunci nu era nimeni să intermedieze, toate mesajele ajungeau la mine. Dar asta m-a ajutat foarte mult. Mă luminează şi mă încarcă. Dar este şi o responsabilitate în treaba pe care am început-o: de a apropia politica pe care o fac de oamenii care au alte griji şi priorităţi.

Ştii despre oamenii aceia la ce se pricep, ştii de unde să-i iei dacă ai avea nevoie de asistenţă pentru o idee sau alta? Ar fi dispuşi să ţi se alăture?

Pe de o parte, vreau să rămân implicat civic. Mă motivează foarte tare să ajut oameni şi să văd acest ajutor nu numai la nivel de politici publice, strategii guvernamentale sau municipale, ci în fiecare zi. Şi asta fac cu MagiCamp, şi asta am făcut cu reţeaua citostaticelor şi asta fac cu MagicHome şi cu multe alte proiecte la care mă gândesc. Asta este o arie în care vreau să investesc în continuare. Şi vreau să investesc în ceea ce obişnuim să numim politică – dar nu este despre vorbe şi scandal la televizor şi bălăcăreli, ci despre fapte, despre ce vrem şi ce putem să schimbăm. Asta nu pot să o fac eu, nu poate nimeni să o facă singur. Pentru asta trebuie să fim destui şi să avem competenţe variate, cu o aliniere a scopurilor. Cu cât suntem diferiţi, cu atât mai bine. Sunt foarte mulţi studenţi la toate facultăţile, sunt oameni din IT, de la şoferi de TIR la farmacişti. Şi, da: le voi cere ajutorul, atât în proiectele civice, cât şi în proiectele politice în care sunt sau voi fi implicat.

„MagiCamp face lucruri bune care îmi umplu mie inima în fiecare zi.“

Lumea te asociază în general cu sistemul de sănătate: reţeaua de la Viena, ministeriatul din Guvernul tehnocrat. La un moment dat ai venit cu anunţul că vei candida la Primăria Bucureştilor. Ce te califică? Şi cu ce-i poţi convinge pe oameni că eşti soluţia pentru oraşul ăsta?

Pe de o parte, avem cu toţii mare-mare nevoie, în societatea românească şi cu atât mai pronunţat în Bucureşti, de bună credinţă. De oameni în administraţie, şi nu numai primari şi leadership, a căror bună credinţă să fie dovedită. E un motiv pentru care administraţia noastră centrală şi locală arată în halul în care arată: tocmai politica pe care am avut-o şi oamenii care au intrat în politică. Modul în care sunt construite instituţiile în ziua de astăzi, modul în care ele funcţionează şi lipsa oricărei politici de personal au dus de-a lungul timpului la administraţia publică din ziua de astăzi.

Cred că am demonstrat şi lumea o să vadă în continuare la mine buna credinţă. Dar nu e vorba numai de mine, e vorba despre echipele pe care vreau să le construiesc şi cred că am dovedit până acuma că sunt în stare să construiesc echipe care pot să performeze exemplar. Fie că vorbim despre echipele de voluntari de la reţeaua citostaticelor, fie despre MagiCamp, fie despre experienţa mea la Ministerul Sănătăţii.

Te-ai plâns, imediat la finalul mandatului ministerial, de ce ai găsit şi a rămas în urmă în minister: oameni care au stat cu mâinile încrucişate aşteptând plecare ta. Ai văzut ce a urmat. De fapt, multă lume era sceptică în privinţa reformelor Guvernului tehnocrat. Cred că nimeni nu şi-a imaginat cât de departe vor merge următorii aleşi în contrareforme. Crezi că aparatul administrativ – ca să nu folosim cuvântul „sistemul“ - mai poate fi lecuit de oamenii care l-au gripat?

Sigur. Orice sistem poate fi schimbat, dacă pui destulă presiune pe el destul de mult timp.

Dezvoltă puţin chestia asta cu presiunea. Parcă lipseşte un instrument: cum pui presiune pe acei oameni? Sunt legaţi între ei în primul rând pentru că le e frică să nu se prăbuşească – întâi unul şi apoi, după acel unul, toţi.

Sunt câteva oportunităţi pe care noi, ca ţară, nu le exploatăm. Avem în orice domeniu de activitate oameni foarte buni pe care îi găsesc multinaţionalele, antreprenorii români sau ONG-urile. Profesionişti, cu bună credinţă şi care chiar au obsesia să schimbe ceva, să lase ceva bun în urma lor. Pe aceşti oameni foarte rar îi găseşti în instituţiile publice. Avem o ruptură enormă între calificarea, buna credinţă şi ambiţia oamenilor din sectorul privat şi ale celor din sectorul public. Ce-mi propun este să acopăr gaura asta. Să creez o punte între cele două sisteme, aşa încât sistemul public să ajungă egal, dacă nu chiar peste sistemul privat. Asta nu se va putea face într-un an, dar în două mandate la Primăria Capitalei se poate face. După un an sau doi se va simţi deja.

S-ar putea să te confrunţi cu un Consiliu General ostil.

Acest risc există întotdeauna. Am trecut prin asta ca Guvern tehnocrat. Ştim ce înseamnă un Parlament ostil. Ştim ce înseamnă ca Parlamentul să vină şi să îţi mărească anumite cheltuieli şi apoi tot el să îţi reproşeze că nu ai dat destui bani oamenilor. Jocuri mai mârşave decât s-au făcut în 2016 de către PSD şi aliaţii lor de la ALDE cu greu îmi pot imagina dar, evident, pentru asta trebuie să te pregăteşti. Nu cred că soluţia este într-un lider providenţial. Lucrurile trebuie gândite şi pregătite din timp.

Am luat deja decizia de a mă implica în politică alături de oameni care, sper cel puţin, îmi seamănă – Dacian Cioloş, Dragoş Pâslaru şi alţi membri din fostul Guvern tehnocrat.

Cristi Ghinea este şi el fost membru al Guvernului tehnocrat. Acum e membru USR. Vă veţi bate pe acelaşi bazin electoral.

Dacă miza ar fi cei 10-15% pe care îi vedem acum în sondaje, atunci am putea să stăm cu toţii acasă. Miza este formarea Guvernului şi câştigarea cât mai multor primării. Pot să vorbesc cu multe categorii sociale. Putem vorbi şi reprezenta interesele tuturor românilor. Discuţiile despre ideologie sau plasarea politică îşi găsesc rostul dacă plecăm de la o bază, de la o minimă bună credinţă şi un minim de profesionalism, pe care nu le găsim la nici unul dintre partidele de guvernare. Ce ne diferenţiază în primul rând – şi asta e valabil şi pentru mulţi colegi din USR, şi pentru mai mulţi oameni buni din PNL – este dorinţa de a face ceva bun şi o minimă experienţă profesională care să demonstreze că ne pricepem să facem ceva.

Coaliţia de guvernământ are primăriile, are contractele primăriilor la care oamenii din oraşele mici sau din mediul rural găsesc singurul loc de muncă, au chiar şi preoţii. Deci, toată comunitatea locală se învârte în jurul primarului şi al banilor primăriei. La oamenii ăia, ameninţaţi că dacă nu iese X primar nu mai sunt contracte şi, deci, nici lefuri, cum se ajunge?

Românii au demonstrat de mai multe ori că, atunci când simt obrăznicia şi orgoliul nemăsurat, reacţionează. Grupurile de interese şi micile aranjamente locale nu există de ieri, de astăzi, şi nu sunt mai puternice decât erau în anii 90. Cred că România, în momentul acesta, are o clasă de mijloc mai puternică decât oricând. Dacă nu ne-am mai tot compătimi spunând că suntem puţini şi ne-am uita mai mult la ce putem să facem, dacă ne-am mobiliza prietenii, familia, colegii, mai ales pe cei neinteresaţi de politică din motive rezonabile, am avea cu toţii o şansă la o politică mai bună şi la o ţară mai bună.

Dar în afara metropolei, unde noile tehnologii nu au pătruns şi vectorul de informare este Antena 3?

Hai să ne strângem un milion şi apoi fiecare să vorbească cu alte două persoane. Cât de greu poate să fie asta? Suntem cel puţin un milion care am ieşit în pieţe în ţară în ultimul an şi jumătate şi care gândim la fel.

În anumite direcţii...

Da, în anumite direcţii.

Dar vine o poveste cum a fost referendumul, când ai ajuns să te cerţi cu oameni cu care te-ai întâlnit în piaţă, dar care acum au o altă părere decât tine.

Mai întâi, nu ne certăm. Mai întâi, să ne amintim care sunt lucrurile cu adevărat importante, care ne aduc împreună, să ne concentrăm pe acestea, să ne dăm seama că arde acoperişul şi că ţara a ajuns pe mâinile unora cărora nu le pasă că arde casa, nici de oamenii care locuiesc acolo nu le pasă, ci doar de propriile interese. Aşa că tocmai au dat foc la casă. Dacă ne-am aminti asta mai des, ne-am găsi unii pe alţii şi cu siguranţă fiecare ar putea să dea unul sau două telefoane la mama, la tata, la unchiul, la sora, la vecina, la vecinul, la cineva care nu a fost interesat de politică sau e dezamăgit sau poate are o altă părere.

„Sunt convins că trebuie să existe un NOI.“

Poate au o reţinere tocmai pentru că o discuţie politică în contradictoriu escaladează, de exemplu, la o săptămână în care nu ne mai vorbim pentru că ne-am încontrat în păreri. Vorba filosofului: pare că nu există naţiune care să consume mai multă energie pentru politică decât românii.

Am mai povestit episodul: acest tip de discuţie am avut-o cu bunica mea, care era privitoare la Antena 3. I-am spus tot timpul despre manipulare, despre adevărurile trunchiate de acolo. Nu m-a crezut până nu m-am implicat eu. Atunci când m-am implicat în ceea ce se poate numi politică, chiar i-am cerut să se uite şi să vadă ce-o să se spună despre mine. Şi-atunci mamaia mea a realizat. Ce e de învăţat din asta: fapta cântăreşte mult mai mult decât vorba. Să-ţi suni părintele, sora sau vecinul, bombardaţi în fiecare seară cu manipulări şi neadevăruri, şi să le spui că un partid e mai bun decât altul, e foarte greu. Dar dacă le spui că te-ai implicat, că eşti parte într-un partid, că îi cunoşti pe oamenii ăia care apar la televizor, că îţi asumi, lucrurile sunt un pic altfel. Politica, la noi, e ca la meciuri: mulţi se interesează de politică doar ca divertisment, iar alţii sunt interesaţi doar atunci când sunt turnee finale. Aşa se duc oamenii la vot. Politica ar trebui să fie despre încredere, despre ce putem să facem mai bun pentru noi toţi, despre implicare. Dacă o să reuşim să ne implicăm mai mult şi mai mulţi şi o să simţim conexiunea faţă de ce se întâmplă în politică, asta o să ne salveze.

Casa asta arde de aproape doi ani de zile. Ce au reuşit să facă oamenii care au ieşit în stradă?

Foarte multe. Am reuşit să-i oprim pentru foarte multă vreme să facă ce doreau să facă. Am reuşit să le arătăm lor şi să ne arătăm nouă că nu suntem atât de puţini cât credeam. Într-o bună măsură ne-am regăsit ca generaţie care trăieşte acum în România. Ne-am dat seama că sunt foarte mulţi oameni care au vederi similare, care văd clar ce se întâmplă şi nu sunt dispuşi să mai accepte. E o hotărâre de rezistenţă la nivel foarte personal. E un semn, pentru mine, că lucrurile într-o bună măsură s-au aşezat şi că lupta merită dusă pentru că ai şi pentru cine, şi cu cine.

Raportul Comisiei de la Veneţia ne arată însă că, în mare, şi-au adus aproape de bun sfârşit ceea ce şi-au propus, mult mai brutal, la începutul mandatului. Justiţia este la picioarele lor.

Suntem la aproape doi ani de la alegeri, suntem la aproape şase luni înainte de primul tur de alegeri şi avem datoria să le arătăm că ceea ce au făcut nu este în regulă. Acei oameni ar trebui să primească dovada că ceea ce au făcut sau susţinut este criminal.

Eu nu am crezut niciodată că scopul este doar acela de a-şi salva liderii. Cred că liderii lor sunt susţinuţi din spate de oameni foarte bogaţi care au probleme cu justiţia, mulţi dintre ei plecaţi din ţară. De asemena mai sunt oamenii din teritoriu care au probleme grave cu legea sau ştiu că ar putea să aibă. Şi singurul motiv pentru care nu au avut până acum este capacitatea instituţională a parchetelor şi a Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Nu cred că ar trebui să ne gândim la o minoritate. Sunt mii sau zeci de mii care au furat şi au interesul să o facă în continuare, pe care nu ne propunem să îi convingem, aşa cum nu ne propunem să îi convingem nici pe cei care sunt fidelizaţi. Dar majoritatea covârşitoare a oamenilor din această ţară suferă. Pentru că veniturile le ajung pentru din ce în ce mai puţin, pentru că sistemul sanitar este aşa cum este, pentru că educaţia este cum este, pentru că drumurile sunt cum sunt. Diferenţa dintre populiştii noştri şi cei din restul Europei este că ai noştri nu sunt în stare să construiască un kilometru de autostradă, un plan de spital. Nu sunt buni de nimic.

Cu ce bani?

Nu cred că banii sunt principala problemă în sistemul de sănătate şi nu cred că au fost, în ultimii ani. Cred că avem o problemă de corectitudine şi de corupţie şi una de omitere aproape absolută a interesului pacientului, de foarte mult uitat complet. Uitaţi-vă acum, se va spune că pentru sănătate s-au mărit salariile. Nici măcar nu îşi propune cineva să măsoare dacă pacienţii sunt trataţi mai bine, dacă oamenii sunt mai mulţumiţi, iar deciziile sunt luate pe baza datelor. Măsuri punctuale luate populist şi fără cap nu vor schimba lucrurile fundamental.

Există înţelegeri cu alte formaţiuni politice pentru susţinerea unei candidaturi unice la primărie?

Discuţii între oameni cred că ar trebui să existe. Nu văd de ce aici ar fi o excepţie. Discutăm frecvent ce trebuie să facem. Miza mea nu este una personală. Nu vreau să ajung din fost ministru primar şi apoi cândva fost primar. Ambiţiile mele sunt legate de a face lucruri, nu de a fi eu într-o poziţie sau alta.

Da, dar ca să poţi face trebuie să ajungi în poziţia în care se poate face.

În cei zece ani în care am lucrat la Viena, cea mai mare parte a timpului m-am ocupat de implementarea proiectelor de infrastructură – de transport, drumuri publice, gări, şcoli, spitale şi de energie. Cu asta m-am ocupat, pentru Europa Centrală şi de Est. Aşa că am o bună înţelegere asupra modului în care se pregătesc proiectele de investiţii, pentru că un proiect care nu este bine pregătit nu o să poată niciodată fi dus la bun sfârşit, despre cum se finanţează şi cum se realizează. E esenţial pentru oraş şi pentru o ţară să înţelegi cum se pregătesc şi se realizează proiecte.

Eu mi-am declarat disponibilitatea şi o să fac tot ce ţine de mine pentru ca noi să câştigăm. Şi sunt convins că trebuie să existe un NOI pentru că vom câştiga împreună sau pierde separat, fiecare.

Un interviu de Cristian Ştefănescu - Deutsche Welle