Legislaţia actuală din România este extrem de clară cu privire la familie şi la căsătorie. Ceea ce a făcut grupul infracţional CpF (îl cataloghez aşa din cauza consecinţelor nocive, criminale pe care le-a provocat) a fost să manipuleze şi să deturneze opinia publică: dacă ar fi fost cazul ca cineva să dorească reglementarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex, ar fi trebuit spus explicit acest lucru; apoi, ar fi trebuit iniţiate dezbateri publice; apoi, schiţat un proiect de lege, supus şi el dezbaterii publice etc. Or, CpF a aruncat pe piaţă o idee, toată lumea grăbindu-se să fie ori contra, ori pentru, astfel că s-a ajuns la un cor uriaş de voci, complet îndepărtate de problema de fond.

Vedem cum acest uriaş nimic reuşeşte performanţa decapitării unui important partid politic parlamentar. În plus, opinia publică, dar şi partidele politice, sunt la fel de mult divizate la ora actuală datorită poziţionării de o parte sau de alta.

Acest uriaş dezavantaj se poate constitui în avantaj dacă va exista înţelepciunea ca partidul să se întărească.

Revenind la referendumul intern al USR, să notăm că ideea este lăudabilă, căci este prima dată în istoria politică a României când un partid politic îşi consultă toţi membrii cu privire la o decizie importantă. Pe de altă parte, aşa cum era de aşteptat, poziţia majoritară a membrilor USR a fost împotriva susţinerii referendumului pentru familie, ceea ce a condus la izolarea fondatorului partidului, Nicuşor Dan. Din acest punct de vedere, USR a pierdut: liderul unui partid este esenţial.

Dar acest uriaş dezavantaj se poate constitui în avantaj dacă va exista înţelepciunea ca partidul să se întărească. După referendum, s-a anunţat că în octombrie se va organiza un alt referendum cu privire la colaborarea cu Dacian Cioloş. Ideea ar fi bună, dacă nu ar avea multe inconveniente: a fost un anunţ pripit (ceea ce denotă mari probleme de organizare internă), nu s-a consultat anterior Dacian Cioloş, nu e clară semnificaţia şi posibilitatea fuziunii dintre un partid politic şi o platformă civică.

Dacă privim acum lucrurile dinspre Dacian Cioloş, probabil că în situaţia ajungerii sale în fruntea USR ar însemna cea mai importantă mişcare politică post-decembristă: atât alegerile parlamentare, cât şi cele prezidenţiale ar avea în tandemul USR-Cioloş un candidat redutabil, mai precis cel mai puternic.

Înclin să cred că exact de asta s-a temut sistemul, aşa că mişcarea ce pregătea acest tandem a fost ucisă din faşă prin acel anunţ nepregătit al colaborării dintre USR şi Cioloş.

Odată găsit liderul, partidul va trebui să se organizeze mult mai bine.

Pe de altă parte, trebuie subliniat un aspect important în acest uriaş mecanism politic: este nevoie de mult curaj, pe lângă multe alte calităţi, desigur, ca să participi la hora politică. Cu cât ai o putere (simbolică, desigur) mai mare, cu atât mai tare vei fi criticat şi atacat din toate părţile. Atât Cioloş cât şi ceilalţi miniştri tehnocraţi au fost criticaţi acerb în perioada guvernării şi ulterior, căci sistemul a simţit uriaşul potenţial ce se află aici. Atât încercările lui Vlad Voiculescu, din domeniul sănătăţii, cât şi cele ale lui Mircea Dumitru, de la educaţie, au zguduit serios mecanismele învechite, nu de rugină, ci de corupţie, aşa că cei vizaţi au reacţionat imediat: încercările reformiste au fost imediat amendate, revenind la loc imediat ce a fost înscăunat guvernul PSD.

Nevoia USR de lider este uriaşă. Indiferent cine va fi, nu ne rămâne decât să sperăm că acest partid, lipsit de probleme cu justiţia, şi care luptă dezinteresat împotriva corupţiei, îşi va găsi liderul pe care îl merită cât mai repede posibil. Odată găsit liderul, partidul va trebui să se organizeze mult mai bine, să comunice eficient şi prompt şi să aibă în permanenţă poziţii publice cu privire la viaţa societăţii româneşti.