Uniunea Europeană, a fi sau a nu fi

Trebuia să vină şi momentul acesta, în care să ne întrebăm cu toţii dacă merită să mergem mai departe în UE, sau nu merită. În primul rând statele contributoare nete la bugetul UE îşi pun această întrebare, pentru că nu pot cere propriilor contribuabili să suporte din buzunar „aventurile” economice al Greciei, iar mai nou ale României.

Dezbaterea pe aceste teme este aşa de importantă, încât orice contribuţie este bine venită.

Ideea de bază, generoasă de altfel, de la care a pornit construcţia UE, a fost: ne punem laolaltă resursele umane, economice, materiale, să trăim cu toţii mai bine, dar respectând un set de principii şi valori pe care s-au clădit statele cu tradiţie democratică, şi care au fost fixate în tratatele de aderare la UE.

Între timp s-au întâmplat multe. Grecia a încercat să profite de apartenenţa la UE şi a ajuns la o datorie de 340 miliarde euro, minţind în privinţa deficitelor bugetare, Italia are o datorie de 2300 miliarde euro, Ungaria, Polonia, România strâmbă din nas când e vorba să respecte întocmai prevederile din Tratatele semnate, sau obligaţiile privind refugiaţii şi lupta împotriva terorismului.

Marea Britanie a decis că e mai bine să plece din UE, deşi după referendumul care a consfinţit Brexit-ul şi-a dat seama ce pierderi economice imense aduce acest pas. Dar nu mai poate da înapoi.

Urmează alegeri în Franţa, Germania, Austria. Marine le Pen a şi anunţat că dacă va câştiga alegerile prezidenţiale din Franţa, va retrage ţara din UE şi NATO.

UE a apărut, s-a consolidat şi ca urmare a procesului de globalizare, neinventat de cineva anume, ci generat de evoluţia tehnologiilor, în special din zona internetului, a comunicaţiilor, transporturilor, de mobilitatea ideilor, a oamenilor şi a mărfurilor.

CARTEA ALBĂ PRIVIND VIITORUL EUROPEI, Reflecţii şi scenarii pentru UE-27 până în 2025

Acesta este documentul apărut recent la Bruxelles, cu intenţia declarată de a genera dezbateri pentru limpezirea perspectivei şi viitorului UE.

În esenţă, creionează cinci posibile trasee de viitor pentru Europa. Documentul are dreptate când subliniază: „Uniunea Europeană ne-a schimbat vieţile în bine. Trebuie să ne asigurăm că aşa vor sta lucrurile şi în cazul tuturor celor care vor veni după noi.” Provocările legate de securitatea Europei sunt tot mai mari, aspect important pentru deciziile viitoare.

Scenariile care urmează au numeroase suprapuneri, nu se exclud reciproc şi nici nu sunt exhaustive.

Iată, în rezumat, prevederile documentului în discuţie.

Scenariul 1: Continuând pe acelaşi drum

În acest scenariu în care UE-27 îşi menţine parcursul, Uniunea se axează pe punerea în aplicare şi pe actualizarea agendei sale existente de reformă. Toate acestea se realizează în spiritul orientărilor intitulate Un nou început pentru Europa prezentate de Comisie în 2014 şi al Declaraţiei de la Bratislava, convenită de toate cele 27 de state membre în 2016.

Ca urmare, cele 27 de state membre şi instituţiile europene urmăresc o agendă comună de acţiune. Rapiditatea procesului decizional depinde de depăşirea diferenţelor de opinie în vederea îndeplinirii priorităţilor colective pe termen lung. Legislaţia UE este verificată cu regularitate pentru a se vedea dacă răspunde scopului vizat. Actele legislative depăşite sunt retrase.

Scenariul 2: Accent exclusiv pe piaţa unică

În acest scenariu în care UE-27 nu agreează să întreprindă acţiuni în plus în mai multe domenii de politică, accentul se pune tot mai mult pe aprofundarea anumitor aspecte-cheie ale pieţei unice. Nu există voinţa comună de a colabora aprofundat în domenii precum migraţia, securitatea sau apărarea.

Moneda euro facilitează schimburile comerciale, însă divergenţele tot mai ample şi cooperarea limitată constituie surse importante de vulnerabilitate. Acest lucru pune în pericol integritatea monedei unice şi capacitatea acesteia de a reacţiona în cazul unei noi crize financiare.

Scenariul 3: Cei care doresc mai mult realizează mai mult

În acest scenariu în care UE-27 îşi desfăşoară activitatea ca şi acum, dar în care anumite state membre doresc să facă mai mult în comun, se formează una sau mai multe „coaliţii ale doritorilor”, care conlucrează în anumite domenii de politică. Printre aceste domenii de politică se pot număra apărarea, securitatea internă, impozitarea sau aspectele sociale.

Drept urmare, pentru a-şi aprofunda cooperarea în domeniile alese, noile grupuri de state membre convin asupra anumitor modalităţi juridice şi bugetare.

Un grup de ţări, inclusiv zona euro şi potenţial şi din afara acesteia, optează să coopereze mult mai strâns, în special în ceea ce priveşte impozitarea şi aspectele sociale.

Scenariul 4: Mai puţin, dar mai efficient

În acest scenariu în care există consens asupra necesităţii de a aborda mai bine împreună anumite priorităţi, UE-27 decide să îşi concentreze atenţia şi resursele limitate asupra unui număr restrâns de domenii.

Drept urmare, UE-27 poate să acţioneze mult mai rapid şi mai decisiv în domeniile prioritare alese. Pentru aceste politici, UE-27 dispune de instrumente mai solide care să asigure punerea în aplicare şi executarea în mod direct a deciziilor colective, aşa cum este în prezent cazul politicii în domeniul concurenţei sau al supravegherii bancare.

UE-27 nu mai acţionează sau acţionează mai puţin în domenii precum dezvoltarea regională, sănătatea publică sau anumite elemente ale politicii sociale şi de ocupare a forţei de muncă şi care nu sunt legate în mod direct de funcţionarea pieţei unice.

Scenariul 5: Mult mai mult, împreună

În acest scenariu în care există consens în ceea ce priveşte faptul că nici UE-27 în forma actuală, nici ţările europene pe cont propriu nu sunt suficient de bine pregătite pentru a face faţă provocărilor curente, statele membre decid să pună în comun competenţe, resurse şi procese decizionale în toate domeniile.

Prin urmare, cooperarea între toate statele membre este aprofundată mai mult ca niciodată în toate domeniile. Similar, zona euro este consolidată, plecând de la premisa clară că ceea ce este benefic pentru ţările care utilizează monedă comună este, de asemenea, benefic pentru toţi. Deciziile sunt convenite mai rapid la nivel european şi sunt puse în aplicare cu celeritate.

Cum se raportează România la aceste scenarii?

România este beneficiara procesului de integrare în UE. E suficient să comparăm viaţa românilor din anii de până în 2007, cu cealaltă faţă a României, cea de azi.

Iată principalele avantaje

•  3,5 milioane de români muncesc în state ale UE, nu sunt şomeri în propria ţară şi au trimis acasă 50 miliarde euro, doar pe circuite bancare
• Zeci de miliarde de euro, fonduri nerambursabile, de care a beneficiat infrastructura noastră, îmbunătăţirea şi modernizarea multor sectoare de activitate. Că n-am fost în stare să le absorbim pe toate, e altă poveste
• A crescut PIB-ul şi industria românească, având la dispoziţie piaţa unică a UE
• Mobilitatea persoanelor, a studenţilor, cercetătorilor, specialiştilor, a condus la un important aport de know-how, de care ne bucurăm cu toţii
• Investiţii directe de sute de miliarde de euro, cu aport de tehnolgie, management şi pieţe de desfacere, sursă de locuri de muncă şi principale contributoare la bugetul de stat

Se aud acum voci care cer ca România să aibă o atitudine fermă, să bată cu pumnul în masă la Bruxelles, pentru a-şi apăra interesele.

Doar că apartenenţa la UE presupune simultan drepturi şi obligaţii. Respectă România setul de principii, valori, are pondere economică, generatoare de valoare adăugată, pentru a avea astfel de pretenţii? Nici pe departe.

Ne amintim reacţia lui Stalin la sfaturile trimisului Vaticanului: „Dar câte divizii are papa ăsta de-şi permite să-mi dea mie sfaturi?”

Păstrând proporţiile şi schimbând epoca, lucrurile nu sunt prea mult diferite.

Iată bilele negre care nu permit României să bată cu pumnul în masă la negocierile care vor urma, fără să rişte să fie invitată să-şi ia jucăriile şi să plece acasă.

•  Nerespectarea principiilor statului de drept, demonstrate prin OUG 13, conflicte instituţionale între principalele instituţii, suspendări ale preşedintelui ţării, absenţa democraţiei şi guvernării participative, independenţa justiţiei pusă sub semnul întrebării,
• Un PIB pe locuitor aflat în urma ţărilor mari şi importante
• Bugetul de anul acesta este utopic, şi riscă să ducă la un deficit de peste 3%.
• Corupţia endemică ce pare fără sfârşit
• Infrastructura de transporturi, irigaţii, comunicaţii este insuficientă şi respinge investiţii mari care ar putea sosi în România
• Piaţa muncii insuficient dezvoltată şi modernizată, efect generat de o educaţie şi formare profesională încremenite în tiparele de acum 50 de ani.

România ar trebui să-şi dorească scenariul 5, „Mai mult, împreună”.

Sunt puţine şansele să fie acceptată în viitorul nucleu dur al UE, cu conducători, precum Tăriceanu, care-şi doreşte să părăsim UE, cu parlamentari corupţi şi extrem de vocali în dorinţa de a reîncăleca justiţia. Şi pentru care apartenenţa la UE, MCV-ul, sunt piedici în a frauda în voie bugetele de stat.

Altfel, se pare că statele decise să accepte setul de valori şi principii care stau la baza UE, să consimtă la renunţări la elemente de suveranitate în favoarea unei eficienţe crescute, care doresc să-şi croiască un viitor mai bun împreună, vor continua idealurile şi reuşitele UE. Cele care nu vor dori aceste obiective, şi nu vor accepta condiţiile, vor rămâne simple spectatoare.

Miniştrii de Externe din Franţa si Germania au semnalat într-o declaraţie comună că susţin ideea unei Europe cu mai multe viteze, o UE care să ia in calcul „diferitele niveluri de ambiţie” ale statelor membre. Reprezentanţii motorului franco-german al UE atrag atenţia în scrisoarea lor comună că UE e fondată pe valori comune şi pe statul de drept.

Din păcate, România nu se va afla printre aceste state, care vor sa continue împreuna, din multe şi varii motive.