Nu ştiu de ce ar trebui să-i fie ruşine deputatului USRist, căci responsabilitatea pentru infracţionalitate este individuală, nu colectivă. Un infractor (cu atât mai mult 140) trebuie anchetat şi, eventual, condamnat pentru ceea ce a comis. A, desigur, dacă îşi ia în serios calitatea de reprezentant al poporului şi este firesc să-şi asume responsabilitatea şi pentru ce fac cetăţenii români în afara ţării, atunci nu ruşinea este treaba lui, ci respectul şi încrederea faţă de acţiunile justiţiei.

În schimb, când eşti romofob de carieră, pentru că urăşti unele persoane doar pentru apartenenţa lor etnică, atunci da, ar trebui să îţi fie ruşine pentru că, deh, responsabilitatea ta individuală – în respectul prevederilor constituţionale – este tocmai să nu ai atitudini rasiste, sexiste, homofobe, cum, din păcate, nu este prima dată cazul cu acest personaj.



Deputatul PSD, Florin Manole, a reacţionat primul la postarea USR-istului Bulai, tot pe reţeaua de socializare: 

Deputatul Iulian Bulai de la @USR ÎNCALCA legislaţia, AFECTEAZĂ imaginea României şi promovează RASISMUL. Într-o postare pe Facebook, astă seară, Iulian Bulai se refera la un subiect care preocupă presa şi autorităţile din Norvegia - o reţea de trafic de persoane. În comentariul său, deputatul identifică infractorii ca fiind etnici romi, stigmatizând o întreagă etnie şi promovând un discurs rasist. 

Acest tip de discurs este interzis de OG 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare şi, mai mult decât atât, există numeroase decizii ale Curţii Europene a Drepturilor Omului care sancţionează astfel de derapaje”

În urmă cu patru ani, deputatul de azi, publica pe un site un articol prin care spunea publicului norvegian că „românii ştiu că mulţi romi nu vin în Norvegia pentru a cerşi, ci pentru a continua să cerşescă. Aceştia au călătorit în toată Europa pentru a cerşi. Cum îi pot românii susţine co-cetăţenii lor ca cerşetori în Norvegia, când ei ştiu că acest fapt generează un precedent, căci copiii romilor visează să ajungă la vîrsta de 18 ani pentru a putea cerşi în Norvegia.” 

Deci, visul unui copil rom e să cerşească (în Norvegia, aici, nici nu mai contează)! Cum poate spune asta un adult despre un copil? Cum de nu îi este ruşine şi pentru o asemenea atitudine?!

Poate dacă, înainte să aibe opinii doxe, ar fi încercat măcar o căutare pe youtube sau google ar fi ajuns la unul din materialele video pe această temă, realizate de organiaţii neguvernamentale sau de instituţii publice (precum de Guvernul României).

Acum, adultul romofob, a ajuns deputat în Parlamentul României. Şi, evident, nu consideră necesar să se distanţeze de prejudecăţile sale, întrucât nici măcar nu este conştient că asemenea opinii pot genera precedente: copiii săi, cel puţin, sau alţii vor visa ca la 18 ani să ajungă şi ei romofobi.